De ieri, de azi

De ieri, de azi

Peter Firth Actor precoce, Peter Firth a abandonat şcoala la vârsta de 16 ani, iar la 18 ani era deja o vedetă în Anglia după câteva roluri de televiziune şi un rol în  filmul lui

Ironie fără cuvinte

Ironie fără cuvinte

Teatru-dans şi pantomimă în noua producţie a trupei lui Dan Puric.Spectacolul „Noi“, al companiei de teatru „Passe Partout DP“, este o captivantă demonstraţie de inteligenţă, umor şi sensibilitate.

Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

Actorul britanic Jude Law , 36 de ani, deţine rolul principal în piesa de teatru „Hamlet“, de William Shakespeare, la Wyndham Theatre din Londra, teatrul Naţional din Cluj-Napoca va prezenta, la 13 iunie, de la ora 19.00, în Parcul Cetăţuia, premiera spectacolului „Hecuba“ de Euripide, cu Melania Ursu în rolul Hecubei şi compania de teatru „Dan Puric“ va prezenta, mâine, de la ora 19.30, premiera spectacolului „Noi“, la S

Jocul de-a umorul

Jocul de-a umorul

Noul joc de-a vacanţa aglutinează abil râsul, drama şi manifestul social. Radu Afrim pătrunde în mediul corporatist şi îi subminează scorţoşenia, trimite vacanţa peste umanoizii robotizaţi, îi reumanizează, le revalorifică potenţialul afectiv.

De ratat!

De  ratat!

Iaşi Teatrul Naţional Trandafirul tatuat de Tennessee Williams Regia: Marius Oltean Cu: Mihaela Arsenescu Werner, Dionisie Vitcu, Livia Iorga, Dumitru Năstruşnicu Păcate:

Pe scurt

Pe scurt

New York Vedete americane, pe Broadway Daniel Craig (foto), interpretul agentului 007 din „James Bond“, va juca alături de actorul australian Hugh Jackman, interpretul personajului

Catastrofe de limbaj

Catastrofe de limbaj

O nouă bombă atomică pune în pericol omenirea: verbiajul.Spectacolul „Cântăreaţa cheală“, al Teatrului German de Stat Timişoara, se înscrie în categoria teatrului „relaxat“ pe care îl face regizorul Alexandru Dabija.

De ieri, de azi

De ieri, de azi

Joan Littlewood Încă de la primele spectacole făcute la Theatre Workshop în anii ‘50, Joan Littlewood s-a plasat într-o opoziţie totală faţă de West End şi faţă de tradiţia teatrală

Nu rataţi!

Nu  rataţi!

Sibiu Casa de Cultură a Sindicatelor Teatro Stabile dell’Umbria (Italia) Studiu asupra Medeei de Federico Bellini Regia: Antonio Latella Cu: Nicole Kehrberger, Michele Andrei,

Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

Spectacole realizate de studenţi din anul III şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti vor fi prezentate, până la 29 mai, la UNATC fest, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (28 mai - 7 iunie), care reuneşte 350 de evenimente şi se va desfăşura atât în teatre, cât şi în spaţii neconvenţionale şi Teatrul German de Stat Timişoara susţine o microstagiune la Teatru

În anul 1960, una dintre cele mai pregnante personalităţi ale culturii maghiare din secolul trecut, născut în anul 1918 la Oradea, scria o piesă intitulată „Cele trei nopţi ale unei poveşti de dragoste“. Hubay Miklós şi-a gândit scrierea în primul rând ca un omagiu adus poetului Radnớty (Glatter) Miklós care, la nici 35 de ani, avea să piară în Cel De-al Doilea Război Mondial.

acum 12 zile · comentarii (0)

O spun încă de la începutul cronicii. Nu mă număr printre cei care, la un moment dat, ar fi dispuşi să facă parte dintr-un eventual „fan club“ ad hoc înfiinţat în vederea susţinerii necondiţionate a spectacolului cu „Meşterul Manole“, montat la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca de regizorul Andrei Măjeri. Pe un scenariu propriu, inspirat de piesa omonimă a lui Lucian Blaga.

luna trecuta · comentarii (0)

La câteva luni după un reuşit turneu bucureştean, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău revine în România, de astă dată la a XXV a ediţie a Festivalului Internaţional de la Sibiu cu, ceea ce pare a fi, una dintre piesele de rezistenţă din repertorul său. Spectacolul cu piesa Steaua fără nume, montat de Alexandru Cozub.

luna trecuta · comentarii (0)

Prima colaborare a lui Andrei Şerban cu un teatru independent românesc e o întoarcere la rădăcinile sale americane, ale experimentelor de la teatrul La MaMa. De aceea, afirmaţia sa că Pescăruşul lui Cehov este o piesă pe care n-a înţeles-o pe deplin niciodată trebuie luată în sens metaforic. Probabil sunt puţini regizori, chiar şi în lume, care s-o fi pus în scenă de cinci ori.

luna trecuta · comentarii (0)

Aniversarea unui sfert de veac de Teatru de stat cu numele celebrei Elvira Godeanu la Târgu-Jiu – un oraş care la sfârşitul veacului al XIX-lea abia număra 3.000 de locuitori, cum ne spune secretarul literar Ion Cepoi, avea totuşi o sală construită anume cu 300 de locuri, o performanţă în epocă –

luna trecuta · comentarii (0)

„Guo Feng” a fost primul spectacol din oferta celei de-a XXV a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS) de la Sibiu pe care am avut burcuria de a-l vedea.  Foarte aproape de căderea nopţii, după o călătorie solicitantă de nu mai puţin şapte ore.Reprezentaţia este încadrată în ceea ce organizatorii au numit „Sezonul chinezesc”.

luna trecuta · comentarii (1)

Orice critic de teatru, înţelegând prin aceasta omul care, prin natura profesiei, trebuie, înainte de toate, să calce cât mai des posibil pragul instituţiilor de spectacole, ştie că de-a lungul carierei sale îi va fi dat să vadă extrem de puţine spectacole cu adevărat foarte bune. Încă şi mai puţine capodopere.

acum 2 luni · comentarii (2)

Iată, în sfârşit, un musical ca la carte. Un produs, ba chiar unul industrial, cu succes mare la public. Conceptul nesofisticat, cât se poate de corect politic prin feminismul pe care-l susţine (ba chiar dând peste nas familiei tradiţionale), a făcut ca Mamma mia! să vândă 16.000 de bilete în numai patru zile, la Sala Palatului. Şi, important de precizat, proiectul a fost finanţat de firme private, în totalitate.

acum 2 luni · comentarii (5)