Daniel și Lizeta Bărnuți, regizori: „Marile războaie pleacă din interiorul nostru. Ne e frică de ceea ce nu cunoaștem“ INTERVIU
0Prejudecățile vin din teama de necunoscut și apoi, venind la pachet cu lipsa compasiunii și a acceptării unicității fiecărei persoane, se transformă în conflicte care țin chiar și secole.
Daniel și Lizeta Bărnuți s-au cunoscut la film și au știut că le-a fost dat să se întâlnească. Încercările oricărui cuplu la început de drum s-au înzecit din cauza prejudecăților pe care le aveau de înfruntat atât din exterior, cât și din interior, Daniel fiind un tânăr convertit la islam, recent întors dintr-o călătorie de cunoaștere a noii religii și a noului sine. Începutul drumului lor către noua viață a fost atent documentat: peste 500 de ore de înregistrare pe parcursul primilor șase ani de relație. Daniel și Lizeta au povestit pentru „Weekend Adevărul“ ce a însemnat pentru ei realizarea acestui documentar, ce înseamnă Islamul într-o lume dominată de preconcepții, dar și piedicile pe care le-au avut de trecut pentru relația lor, dar și pentru împăcarea cu sinele. „Soțul meu musulman“, o producție HBO Max care îi are pe cei doi protagoniști regizori și co-producători, a avut premiera anul trecut la TIFF și poate fi văzut pe platforma de streaming online HBO Max.
„Weekend Adevărul“: Unii spun că iubirea nu mai are valoare azi, alții spun că e tot ce contează. Cum ați ajuns să faceți un film despre dragoste?
Daniel Bărnuți: Mi se pare esențial să învățăm cum să trăim împreună. Marile războaie pleacă tot din interiorul nostru sau al familiei. Ne e frică de ceea ce nu cunoaștem și judecăm. E un film despre dragoste din care învățăm să ne acceptăm unii pe ceilalți. Știam de la început că sunt niște diferențe între noi ca background chiar dacă suntem din Cluj amândoi. Ne-am gândit că poate fi un motiv bun de la care să facem un pod cultural.
Cum v-ați cunoscut?
Alexandra Lizeta Bărnuți: La un film (râde). Filmul unui prieten comun. Prin 2017 la Cinema Florin Piersic.
Daniel Bărnuți: Eu venisem din Iordania de câteva luni și acest prieten m-a invitat la film și acolo era și Liza. Am stat de vorbă și nu ne-am mai despărțit.
Pe urmele Profetului
Cum ai ajuns să te convertești la islam?
Daniel Bărnuți: M-am convertit la islam prin 2009-2010, în Cluj, după o călătorie de câțiva ani în care am cercetat diferite religii.
În ce religie ești botezat?
Daniel Bărnuți: Baptist, însă nu am fost botezat. La baptiști e un botez care se face la 17-18 ani. Mama mea era baptistă și am crescut cu educația baptistă. Aveam cunoștințe despre Biblie destule. După vârsta de 20 de ani nu m-a interesat religia, dar în același timp eram într-o căutare ca să îmi găsesc echilibrul în viață. Așa am ajuns la Coran, care mi-a plăcut. Am simțit că unele lucruri îmi aduc liniște sufletească și am început să practic. După ce am trecut prin Ramadan, care înseamnă post de la răsărit până la apus, mai ales pe partea spirituală, prin care să încerci să îți cureți gândurile, să-ți controlezi psihicul, mi-a plăcut. Mi-a plăcut cum sună Coranul în limba arabă și cum se recită seara la rugăciune fără să înțeleg nimic. Asta a fost calea în care mi-am găsit echilibrul.
Cum ai ajuns să te convertești necitind Coranul în arabă? Se spune că doar în arabă se poate înțelege cu adevărat.
Daniel Bărnuți: L-am citit în română. Da, așa se spune, dar dacă nu știi limba arabă, nu înseamnă că nu ai dreptul să ai acces la informația din Coran. Există traduceri în limba română, dar, într-adevăr, sunt mai degrabă interpretări, pentru că orice traducere schimbă forma. La fel și traducerea unui text din engleză în română. Am citit mai toate cărțile din engleză care erau pe vremea aceea despre islam, despre cum se practică sau despre viața profetului Mahomed. În arabă înțelegi mai bine anumite nuanțe, dar principiile de bază sunt la fel în toate limbile. Prin arabă înțelegi cum era viața lor, societatea arabă. Coranul a fost revelat acum 1.445 de ani și multe legi erau pentru perioada aceea.
Știu că există un verset în Coran care spune că dacă ucizi un om, ucizi întreaga omenire...
Daniel Bărnuți: Da, și mai există și unul în care spune că nu există silire la credință, care înseamnă că nu ai voie să impui nimănui, femeie sau bărbat, să poarte batic sau să creadă în Allah, să fie musulman, dacă nu crede ca tine.
Prejudecățile, informații nefiltrate
De unde credeți că vin aceste prejudecăți?
Daniel Bărnuți: Din cauza unor evenimente care au atras atenția în direcția aceea. E o chestiune politică, ce mă depășește total.
Lizeta Bărnuți: Din lipsă de cunoaștere și pentru că nu au experimentat. Nu au mers să vadă lumea lor. Au primit niște povești pe care le-au luat ca atare. Și eu când am văzut că nu e de fapt cum credeam pentru că aveam preconcepții, am văzut, dimpotrivă, că femeile erau ca niște regine.
În Iordania?
Daniel Bărnuți: Da, acolo am stat cel mai mult cu oamenii. Ne-am făcut prieteni. Am mers la om în casă și am văzut cum sunt cu adevărat. Sunt foarte ospitalieri. Nu am simțit niciodată că am fost invitat la o cafea ca să aștept ceva (râde). A fost o experiență foarte faină.
Statul român are legături istorice și culturale foarte puternice cu lumea musulmană prin lumea turcă, însă Transilvania mai puțin. Cum ați ajuns, ca ardeleni, către o lume de care sunt mai apropiați cei din Dobrogea sau Muntenia? Numai pornind de la mâncare îți poți pune întrebarea.
Daniel Bărnuți: Mi s-a părut foarte interesant că toate supermarketurile lor sunt pline de oaie românească. E cea mai căutată carne în Iordania. Iar noi, în România, cea mai sănătoasă carne pe care o mănâncă cel din vârful dealului, fără să știe că e bio, nu o mâncăm.
Mâncăm de Paște...
Daniel Bărnuți: Da. Bine, ei nu taie miel, ci berbec, atunci când e mai multă carne. Pur și simplu am redescoperit cum e să mănânci carne de oaie. Mă rog, ține și de condimente și cum se prepară, dar informația nu mai are barieră. Asta e ceea ce trăim. Vezi absolut orice informație cum călătorește dintr-un capăt în altul, instant.
Străin în propria religie
După atâția ani, mai simțiți acum aceleași prejudecăți?
Daniel Bărnuți: Nu cred. Stăm în București de doi ani și am început să avem prieteni acolo.
Lizeta Bărnuți: Avem cu toții prejudecăți, despre asta e filmul. Despre acceptarea care vine la pachet cu o responsabilitate și cu o asumare, și că suntem capabili să ne acceptăm așa cum suntem. Ne-am dorit un spațiu de acceptare în care să lăsăm deoparte toate miturile și prejudecățile pe care le avem. Așa mi-am dat seama când l-am cunoscut pe Daniel, atunci când aveam tot felul de preconcepții: i-am dat o șansă. Toți cei care ne cunosc, după ce-și dau seama cum suntem, ne spun că nu suntem deloc cum și-au închipuit.
Ce părere aveți despre lumea arabă care alimentează prejudecățile?
Daniel Bărnuți: Nu mă regăsesc. Eu sunt român crescut în România, urmez legile statului român și sunt mândru că sunt român. Sunt musulman din exterior. Dacă mă duc în lumea arabă, sunt văzut străin. Nu o să fiu văzut niciodată ca un musulman din Iordania, sau Iran, sau Arabia Saudită. Islamul pe care l-am perceput e total diferit față de ei. Am fost primit tot timpul bine, dar nu mă simt arab. Toți arabii sunt așa. Marocanii sunt mai simpli ca stil de viață și împart cu tine tot ce au. Ce duceam cu mine în Iordania și pe care nu l-am găsit acolo e făina de mălai ca să-mi fac mămăligă.
Ce probleme ți-a rezolvat islamul?
Daniel Bărnuți: A fost o rețetă prin care m-am simțit mai aproape de stilul de viață al lui Iisus. Mi-a plăcut foarte mult Iisus. Logica acestor practici – post, rugăciune, în special – am găsit-o la islam. M-au ajutat să mă simt un om mai bun.
Majoritatea românilor cred că s-ar întreba ce legătură are Iisus cu Ramadanul...
Daniel Bărnuți: Și Iisus ținea post, scrie și în Biblie. După studiile mele biblice, și Iisus ținea post la fel ca Ramadanul, de la răsărit la apus.
Acceptarea din interior
Ce comunitate musulmană e în Cluj?
Daniel Bărnuți: Este un centru islamic unde majoritatea celor care se duc sunt studenți străini, arabi sau foști studenți arabi care s-au stabilit aici – medici, oameni de afaceri.
Ce faceți de Crăciun, de Paște? Aici pare că toată lumea le serbează indiferent de confesiune.
Lizeta Bărnuți: Sărbătorim tot (râde).
Daniel Bărnuți: În altă parte nu e așa. Dar noi, din respect pentru familiile noastre, le vizităm, stăm cu ei la masă. Sărbătorile sunt un prilej de a ne aduna.
Familiile voastre cum văd situația?
Daniel Bărnuți: Familia mea preferă să fie mai discretă. Au fost diferite perioade în care nu ne-am înțeles, dar suntem bine.
Lizeta Bărnuți: Ai mei m-au susținut dintotdeauna și în continuare sunt ok cu tot ce fac. Ne susțin și mă bucur că, chiar dacă le-a fost greu, pentru că tatăl meu ține la religia lui, e foarte interesant cum îmi oferă încredere că ceea ce aleg eu e bine, chiar dacă nu e în acord cu ce cred ei că e bine pentru mine.
Daniel Bărnuți: După șase ani de căsătorie, mama ei încă mă întreabă dacă mă servește cu o bere sau un vin. Nu știu dacă din glumă (râde).
Lizeta Bărnuți: Din obișnuință (râde).
Daniel Bărnuți: Dar, în același timp, face sarmale cu carne de porc, dar și cu vită sau miel, separat. Treaba cu carnea a prins-o. Au fost foarte drăguți tot timpul. Și familia mea la fel. Sarmalele de oaie sunt geniale – istoria lor, până la urmă, vine din Turcia.
Dacă alegeți să aveți un copil, în ce religie va crește?
Daniel Bărnuți: Noi vom încerca să-i dăm cea mai bună educație pe care o considerăm. E liber să decidă. Copiii nu sunt produsul nostru. Sunt suflete independente, care vor lua deciziile singuri, indiferent de ce ai face ca părinte.
Unicitatea necunoscutului
Europa trece printr-o perioadă în care ia avânt politica de extremă dreaptă, iar una dintre temele principale din discursul ei este atitudinea anti-imigrație, cu precădere musulmană. Ce părere aveți despre acest subiect?
Daniel Bărnuți: Trăim cele mai amestecate vremuri pe care le-a cunoscut Pământul. Informația și omul călătoresc cu o viteză incredibilă, aparatul pe care îl purtăm în buzunar, telefonul, mi se pare la fel. Cred că fiecare ar trebui să-și spună mesajul civilizat, fără violență. Acesta este capitalismul liberal: ai dreptul să spui ce vrei, dar cu respect.
Din experiența voastră, cum credeți că putem deveni mai toleranți?
Daniel Bărnuți: Prima oară când am fost în Iordania, tocmai începuse conflictul din Siria, care părea o revoluție. Acum avem Ucraina. Avem neapărat nevoie de o învățare a toleranței și a acceptării. Altfel, direcția va fi războiul, atât timp cât diferența noi versus ei, fie ea ce-o fi, religioasă sau politică. Cred că soluția ar fi dialogul și să înțelegem că suntem diferiți, nu că suntem unii mai buni decât ceilalți. Fiecare e cu adevărul lui. Fiecare e liber să creadă în ce vrea.
Lizeta Bărnuți: Cred că e foarte important să fim deschiși, în primul rând. Să te lași în necunoscut. Chiar dacă e înspăimântător, asta încercăm să arătăm prin acest film. Ne-am arătat niște momente extrem de vulnerabile tocmai din dorința de a arăta că uite, și eu am trecut prin necunoscut și poate nu ne-a fost ușor. Prin exemplul propriu cred că putem să facem ceva.
„Producția filmului a fost o maturizare prin care am trecut împreună“
Religia e ceva foarte intim pentru fiecare persoană, însă voi ați ales să vorbiți prin acest film.
Daniel Bărnuți: Filmul este despre încercările prin care trec majoritatea cuplurilor. Fiecare se poate regăsi în ceva din toate straturile diferite pe care le-am atins în film, chiar dacă avem orientări religioase diferite. Nu cred că ar trebui să ne uităm la ceea ce ne separă, ci la ce contează, adică la cum să învățăm să ne cunoaștem și să trăim împreună. Altfel nu prea e ok.
Călătoria către acceptare
De unde a venit ideea de a face un film despre voi?
Daniel Bărnuți: Odată cu convertirea am făcut niște schimbări destul de mari în viața mea. Îmi plăceau foarte multe lucruri din islam, dar nu înțelegeam ce înseamnă să fii musulman și de ce trebuie să faci anumite lucruri. Atunci am plecat în Iordania ca să învăț limba arabă, să citesc Coranul și să înțeleg mai bine islamul în zonele musulmane.
Așadar, ideea filmului a început de la tine. Ai avut în minte de la început acest format?
Daniel Bărnuți: Când ne-am cunoscut, începusem deja să lucrez la idee. Știam că vreau să fac un film, însă nu știam exact cum să fie formatul, doar că lucrurile s-au legat așa cum sunt azi (râde). Mergând dintr-o țară în alta de câteva ori, România-Iordania, mă simțeam, nu neapărat judecat, dar simțeam preconcepțiile celor de acasă. Ce faci în Iordania? Dacă îți spun că sunt musulman, care sunt primele lucruri care îți vin în minte? Că-s teroriști, că au mai multe neveste, și multe altele. Dintr-odată am simțit anumite preconcepții despre mine, atunci când ieșeam cu prietenii sau alături de oameni cărora le spuneam pentru prima dată că sunt musulman. De exemplu, dacă mergeam la masă și se propunea alcool, spuneam că nu beau. După ce le explicam, oamenii se porneau cu glume, discuția devia, dar lumea pe care am văzut-o eu este cu totul altfel decât ceea ce se știe. Inclusiv ce știam și eu înainte de a mă duce acolo. Sunt peste trei miliarde de musulmani pe glob și mulți excelează, mai ales în sport, afaceri, știință, medicină. Cum putem să-i băgăm în aceeași oală pe toți pentru câteva exemple pe care și eu le condamn?
Fără a dezvălui prea mult din film, despre ce prejudecăți ați vorbit?
Daniel Bărnuți: Pentru mine, transformările cele mai mari pe timpul producției filmului au fost ca o maturizare prin care am trecut împreună. Nu a fost vorba despre religie. M-am convertit acum zece ani. Când ne-am cunoscut eram convins de religia mea. Pentru Liz a fost mai mare impactul.
Lizeta Bărnuți: Au fost extrem de multe lucruri dificile pe tot parcursul, începând de la glumele prietenelor care spuneau „Ce faci, te vom vedea de acum cu covorașul în geantă?“. Chiar atunci când l-am cunoscut pe Daniel, îmi spuneau tot felul de lucruri despre el. Dar m-am gândit că totuși e un om pe care vreau să-l cunosc. Prietenele îmi spuneau „Tocmai pe el? Din toată lumea asta mare, nu puteai să-ți iei și tu unul normal?“.
De la personal la obiectiv, prin lentila aparatului
Ați mai făcut alte filme înainte?
Daniel Bărnuți: E primul lungmetraj. Lucrăm amândoi în domeniul foto-video. Eu de peste 15 ani.
Ce v-a inspirat? Care a fost mood boardul cinematografic al filmului?
Daniel Bărnuți: Documentarul personal story, precum filmul „Sherman’s March“ (1986). A fost 90% filmat de noi, restul, filmări de la diferite evenimente.
Se spune că la montaj you have to kill your darlings (trad. – să elimini toate lucrurile, personajele etc. pe care le îndrăgești, dar care nu servesc poveștii). Ați fost puși în situația asta?
Daniel Bărnuți: Da, dar am avut bucuria de a aduna o echipă faină în jurul nostru. Prima parte a montajului a fost făcută de noi, iar la ultima am avut o serie de editori care au venit cu viziunea și stilul lor. Am fost și în Docu Rough Cut Boutique Festiv Workshop, unul dintre cele mai prestigioase workshopuri din Europa pe partea de montaj și post-producție – trei workshopuri pe durata unui an.
Ce a fost cel mai greu?
Daniel Bărnuți: Montajul. Să alegi acele 70 de minute din peste 500 de ore filmate pe parcursul a șase ani, care să formeze o poveste narativă, pe care să le tot retrăiești. Trebuie să alegi. Poate ai mai multe scene care sunt asemănătoare și îți plac două dintre ele, dar trebuie să alegi care e cea mai bună.
Cu ce vreți să rămână spectatorul după ce vede filmul?
Lizeta Bărnuți: Acceptare, dialog, asumare.
Se încarcă comentariile...
