Elena Vlădăreanu, inițiatoarea Zilelor „Sofia Nădejde”: „Sunt numai bărbați în programa pentru BAC”
0Prezența textelor scrise de femei în programa pentru Bacalaureat este inexistentă, iar cea în manualele şcolare este una încă timidă. Iar pentru a ieși din cercul vicios al canoanelor marilor scriitori este necesar un dialog între părțile competente pentru a înțelege importanța femeilor în literatura noastră.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Elena Vlădăreanu, una dintre cele mai apreciate scriitoare din România, a vorbit despre cariera sa și despre misoginismul din literatura română, inclusiv în programa pentru Bacalaureat, unde nu este prezentă nicio scriitoare.
„Weekend Adevărul“: Biblioteca și implicit lectura au fost două elemente-cheie ale adolescenței dumneavoastră. Cum s-a născut această pasiune pentru multă lectură și ce cărți v-au intrat la suflet în acea perioadă?
Elena Vlădăreanu: În 1989 eram în clasa a II-a. Am prins toată această perioadă de tranziție în vremea liceului și în adolescență, iar literatura a fost singura parte artistică accesibilă – eram în Medgidia, nu exista teatru, cinematograful era pe punctul de a se desființa. Pasiunea pentru lectură a început când eram în clasa a VII-a. Lucrurile au devenit și mai serioase din clasa a IX-a. În anii 1990 au apărut primele traduceri în română ale cărților lui Kafka, „Procesul“ și „Castelul“. Erau acele ediții foarte frumoase scoase de Editura RAO. Îmi doream mult să evadez din acel gri cotidian de Medgidia și pentru mine literatura a reprezentat o portiță accesibilă. Era la îndemână să citesc. În mod evident, aveam o anumită sensibilitate, ca orice adolescentă. Mimetic, am început să scriu. Prima carte care mi-a plăcut mult era un volum de poezii de Bacovia, pe care îl am și acum. O luam cu mine prin casă, le citeam colegelor. Probabil că rezonam cumva și cu tristețea lui Bacovia. Înainte de Bacovia, m-a captivat un volum de povești chinezești, mi l-am cumpărat când am fost într-o zi la București, de la o librărie de pe Calea Victoriei. Era o lume diferită de poveștile pe care le știam eu. Mi-a plăcut și „Recreația Mare“ a lui Mircea Sîntimbreanu.
Care a fost cea mai complicată carte pe care ați citit-o?
Eram la finalul clasei a XI-a, mă pregăteam să trec în clasa a XII-a. Iar în acea vară am citit „Castelul“ lui Kafka și „Ulise“ de Joyce. Și cât timp am citit „Ulise“, am avut o migrenă, deși nu mai avusesem vreuna până atunci. Cred că a fost cea mai grea carte și totodată îmi plăcea. Însă dacă nu o citeam atunci, nu cred că aș mai fi citit-o ulterior, pentru că nu aș mai fi avut timp pentru ea.
Curajul de la cenaclu
Când ați simțit pentru prima oară că puteți fi scriitoare?
Destul de târziu, după ce am venit în București și am început să citesc o literatură scrisă de niște autori pe care deja îi vedeam prin diverse locuri. Mergeam la cenaclu sau la diverse seri de carte. Foarte curând, după ce am intrat în presa culturală, am început să fac și interviuri, iar acest lucru m-a ajutat foarte mult pentru că mă obliga să citesc cărțile oamenilor cu care urma să discut. Erau scriitori la care poate aș fi ajuns mai greu dacă nu aș fi avut acest status profesional de jurnalist. Mergând la cenacluri și ascultându-i pe ceilalți, și dintr-un sentiment că pot și eu să scriu, așa am început să o fac. Prin 2001 mi-am pus problema că aș putea să scot o carte.
Ce scriitoare din afara României vă inspiră cel mai mult?
Mi-a plăcut foarte mult Doris Lessing. Printre scriitoarele care de asemenea mi-au plăcut mult le-aș menționa și pe Chimamanda Ngozi Adichie și Zadie Smith. Acum o citesc pe Bernardine Evaristo. Recunosc că în ultimii ani am citit mai puțină ficțiune, am citit foarte multă teorie. Dar și acolo, în toată teoria pe care am citit-o, mi se pare că mă regăsesc mai degrabă în discursurile academice scrise de cercetătoare.
De ce în România este infinit mai greu pentru o femeie care face artă decât pentru un bărbat?
Îmi e greu să vorbesc la general. O să vorbesc despre mine. De ce e greu? Pentru că se adună foarte multe. Tot acest mecanism de muncă e un angrenaj ce implică nu doar munca de birou. Tot acest angrenaj implică și toată acea muncă nevăzută, care cade pe umerii femeii – treburile casnice, tot ce înseamnă creșterea și educația copiilor. De regulă, femeile sunt cele care se ocupă cu dusul copiilor la școală, pregătitul serbărilor până la mers cu copiii la medic și tot așa mai departe. Eu am început doctoratul la 38 de ani, o vârstă foarte bună să îl faci, deoarece la vârsta asta cumva lucrurile se leagă. Știi foarte bine de ce vrei să faci un doctorat și de ce vrei să cercetezi domeniul respectiv, se presupune că îl cunoști. Însă la vârsta asta e clar că ai un job la care nu poți să renunți, ai o familie, ai și alte proiecte care te ajută să trăiești. Și lucrurile sunt grele pentru că nu există de fapt niciun sprijin în astfel de situații.
Un pas înainte
În decembrie 2018 ați inițiat proiectul Zilele „Sofia Nădejde“, sub egida căruia s-a desfășurat Gala Premiilor „Sofia Nădejde“ pentru Literatură Scrisă de Femei. Cât de mult a modificat feminismul în literatura română acest proiect?
Dacă la prima ediție au fost multe critici negative, în 2019 nu s-a mai întâmplat acest lucru. Toată lumea a fost de acord că era nevoie de un astfel de proiect. Cred că în ultimii ani, accesul ușor la o literatură feministă a dus și la schimbarea literaturii noastre, dar și la o schimbare a temelor despre care se scrie. În ultimii ani am văzut tot mai mult teme fierbinți abordate în volume de literatură. Mă gândesc la Medeea Iancu sau la Răzvan Andrei. Sunt oameni care construiesc un discurs despre teme ce nu erau în mainstream.
Programa de literatură română pentru Bacalaureat este doar masculină. Cum poate crește procentul feminin în această programă și în manualele de la noi?
Da, așa este. Sunt numai bărbați în programa pentru BAC. Însă manualele au început să se schimbe. Mă uit la fetița mea, care este în clasa a VI-a, și are un manual de literatură foarte bun, unde au și literatură contemporană scrisă de femei. Și asta e important. Sunt foarte importanți și profesorii în acest act literar. Probabil că ar trebui niște întâlniri între asociații și cei de la Ministerul Educației pentru a crește procentul de scriitoare din programa pentru BAC și din manuale. Ar trebui un lobby din partea asociațiilor, să pună cumva presiune pe Ministerul Educației pentru a schimba lucrurile. Iar la aceste întâlniri, oamenii ar trebui să înțeleagă de ce e importantă literatura scrisă de femei în ansamblul literaturii române. Pentru că dacă o scoatem și ea nu e importantă pentru Bacalaureat, atunci e ca și cum nu ar exista. Însă e greu, pentru că și programa pentru examen s-a făcut după un canon, în funcție de nume mari ale criticii istoriei literare din România. E un cerc din care putem ieși doar prin dialog și prin presiune.
Cine este Elena Vlădăreanu
Elena Vlădăreanu (43 de ani) a debutat cu poezie la începutul anilor 2000; de atunci, a publicat mai multe volume de versuri, printre care „spaţiu privat. a handbook“ (Cartea Românească, cu desene de Dan Perjovschi), „Non Stress Test“ (Casa de Pariuri Literare), „Bani. Muncă. Timp liber“ (Nemira), „minunata lume disney” (Nemira, 2019).
Texte de diferite genuri – poezie, proză, dramaturgie – i-au apărut în mai multe antologii, în România și în străinătate. De asemenea, în teatru, a colaborat cu Robert Bălan la mai multe proiecte.
Publicat la Editura Nemira în 2021, „August“ este volumul său de debut individual în proză și s-a bucurat de numeroase aprecieri. În decembrie 2018 a inițiat proiectul Zilele Sofia Nădejde, sub egida căruia s-a desfășurat anual Gala Premiilor „Sofia Nădejde“ pentru Literatură Scrisă de Femei.
Se încarcă comentariile...
