Andrei Gorzo și Mihai Iovănel în dialog cu cititorii cinefili despre cel mai recent volum
0Andrei Gorzo și Mihai Iovănel vor avea două întâlniri cu cititorii cinefili clujeni, cu prilejul lansării volumului "Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema", apărut de curând la Editura Polirom.
• Joi, 11 aprilie, ora 18.00, Book Corner Librarium (B-dul Eroilor nr. 15, Cluj-Napoca)
Lansare de carte & sesiune de autografe
Alături de autori: Andrea Virginás și Claudiu Turcuș. Moderează: Valentin Derevlean
• Vineri, 12 aprilie, ora 19.00, Cinema ARTA (Str. Universității nr. 3, Cluj-Napoca)
Proiecție de film: „Unforgiven” (1992, regia Clint Eastwood). Dialog cu publicul
Cine a fost cu adevărat Alex. Leo Șerban? De ce sexul ocupă un loc periferic în filmele lui Quentin Tarantino? De ce Nae Caranfil găsește dificilă ieșirea din anii ’90? Ce a atras-o la cultura trash pe Pauline Kael? Ce racorduri face proza enigmatică și queer a lui Henry James între filmele lui François Truffaut, Jacques Rivette și Claude Chabrol? Care este locul ultimului western regizat de Clint Eastwood în toate acestea? Și de ce pe generic apare un citat din George Lucas? O călătorie nonliniară, plină de flashbackuri și de cameo-uri, în lumea cinemaului, a literaturii și a criticii de film din ultimii 60 de ani. Într-o pagină se aud focuri de revolver Schofield, în alta sunt discutate referințe obscure. Tempoul trece printr-un spectru de la andante la allegro vivace, iar tonul alternează între comedie și elegie. Până la urmă nu toți rămân în picioare, dar câte ceva supraviețuiește din fiecare.
„Cele șase texte din această antologie sunt tot atâtea tentative, admirabile prin verva, tenacitatea și erudiția lui Andrei Gorzo și Mihai Iovănel, de a descifra «desenul din covor» al celor șase personaje în căutarea cărora au pornit la drum, pe acest teren «mișcător», la propriu și la figurat, care este cinemaul. Sunt exerciții de admirație distincte – față de trei regizori, doi critici de film și un scriitor des ecranizat – făcute cu patimă, dar și cu un necesar strop de ireverență, care însă funcționează și ca un întreg, subtil țesut din referințe comunicante. Faptul că ele se întâmplă sub formă de dialoguri, dar nu prin schimburi mitraliate de replici în care pumnul o ia înaintea minții, ci în conversații elegant ritmate în care autorii se ascultă cu adevărat și își iau timp (și notițe) înainte de a răspunde, nu de puține ori în contradictoriu, e cum nu se poate mai binevenit în lumea tot mai polarizată și autosuficientă în care trăim.” (Mihai Chirilov)
Se încarcă comentariile...
