Deloc la prima mână

Consemnat ca atare de critica de specialitate, recunoscut şi prin invitarea montării în cauză în selecţia oficială a Festivalului Naţional de Teatru, ediţia 2013. Am scris despre spectacol  în nr. 3-4/2013 al revistei Teatrul azi, iar cronica este antologată în cartea mea Teatru şi hărţi- 2013 Un an teatral aşa cum l-am văzut, apărută în 2014 la Editura Universităţii din Oradea.

Succesul a avut mai multe cauze. A contat, fireşte, în primul rând textul. Unul foarte bine scris. Elžbieta Chovanek se slujeşte de metafora gardeniei, o floare cu miros de iasomie, extrem de delicată, ce înfloreşte o singură dată şi care se ofileşte pe vecie de îndată ce cineva sau ceva îi face vreodată vreun rău. Asemenea gardeniei sunt şi cele patru protagoniste ale piesei- străbunică, bunică, mamă, fiică- femei cu istorii personale extrem de zbuciumate care refac, într-un anume fel, istoria însăşi a ţării în care s-au născut şi trăiesc: Polonia.

În al doilea rând, o importanţă aparte în succesul despre care vorbeam mai sus este datorat regiei minuţioase, aplicate, extrem de rafinate, deloc agresivă a lui Koltai M. Gábor. Care a alcătuit o excelentă distribuţie formată din patru actriţe tinere şi foarte tinere- Tokai Andrea, Borbély B. Emilia, Lörincz Rita, Tár Monika- un adevărat carré de aşi ce reprezintă un al treilea argument în favoarea montării.

În fine, succesul s-a datorat şi excelentei, extraordinarei scenografii a Iulianei Vîlsan care a transformat în avantaj limitările spaţiale oferite de scena Sălii Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara. Pe scenă erau gratii despărţitoare, tot felul de obiecte de recuzită, unele de-a dreptul minuscule pe care spectatorul trebuia să le descopere fiindcă fiecare dintre ele aducea un plus de sens, de semnificare, de lămuriri despre felul de a fi, despre natura complicată, contorsionată a fiecăruia dintre cele patru personaje.

Existau, prin urmare, toate elementele de calitate artistică ce recomandau preluarea spectacolului de către TVR şi difuzarea lui în prime time. Însă nu aş fi avut vreun motiv să consemnez preluarea dacă ea ar fi fost una oarecare. Simplă, fără complicaţii, fără dureri de cap. O filmare la prima mână, cu trei sau patru camere, chiar bine pregătită. Dacă aş fi văzut că este vorba despre un act re-creativ şi nimic mai mult, nu aşi consumat timp şi spaţiu pentru a vorbi încă o dată despre spectacol.

Din fericire, nu a fost defel aşa. Spectacolul se validează nu ca simplă preluare, ci ca eveniment pentru teatrul tv. Montarea a fost dislocată din sala unde se joacă ea de obicei, identificându-se un spaţiu propice filmării. S-a făcut apel nu doar la tehnică de televiziune (filmări de sus cu ajutorul macaralei, gros-plan şi plan mediu), ci îndeosebi la ceea ce înseamnă arta televiziunii. Astfel încât montarea să capete o nouă identitate din care avantajate să fie toate atuurile oferite de argumentele în favoarea succesului menţionate mai sus.

Directorul de imagine Eugen Demetercă, regizorul tv Andrei Măgălie, producătorul Lucia Constantinescu şi întreaga echipă a TVR au făcut astfel încât să pună în valoare îndeosebi jocul actoricesc şi scenografia, insistând şi zăbovind atât cât a trebuit pe detalii pe care nu prea ai cum să le vezi din sală, oricât de bun e locul de care ai parte. Spectacolul difuzat de TVR rămâne pe mai departe cel al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara şi al regizorului Koltai M. Gábor, al unor actriţe foarte bune şi al unei eminente scenografe. Dar e, în acelaşi timp, un spectacol de autentic teatru tv, e un film teatral, cu o estetică aparte ce merita consemnată şi lăudată.

Prin astfel de meritorii produse estetice, prin grija arătată culturii, teatrului, TVR, o instituţie mereu atacată pe nedrept de tot felul de iresponsabili ori de indivizi cu intenţii de-a dreptul odioase, oferă argumente în favoarea sa.

E de sperat că ele vor fi tot mai dese şi mai consistente.