Ce altceva decât să producă pe mai departe plăceri şi jocuri intelectuale rafinate, stupori reale sau mimate, provocate de calităţile sale de avangardist, unul cumva chiar avant la lettre? Ori să incite la exegeze critice savante, la reevaluări şi reinterpretări cuprinse între copertele unor teze de doctorat care mai de care mai aplicate.

Dacă lucrurile ar sta chiar astfel, sau numai astfel, tare mă tem că Urmuz nu ar fi tocmai Urmuz, cum l-a botezat Arghezi, cel care l-a sfătuit, presat, obligat să publice primele lui pagini şi i-a găsit chiar şi pseudonimul literar, nici tocmai Ciriviş, aşa cum îi spuneau prietenii şi ei avangardişti- cum altminteri?- în frunte cu George Ciprian. Ci o figură literară foarte ştearsă, de bibliotecă, mult mai apropiată de numele de la starea civilă, şi anume Demetru Demetrescu-Buzău. Fiind însă şi nu oricum, ci pentru eternitate Urmuz, şi nu Demetru Demetrescu- Buzău, el scrie şi rescrie, adică descompune şi recompune lumea reală. O face, iată, de ceva vreme şi în teatru, prin mandatari inteligenţi, preocupaţi fie de Fuchsdiada, aşa cum s-au dovedit Helmut Stürmer şi Silviu Purcărete, în spectacolul lor instalaţie din anii 2015-2016, montat la Teatrul German de Stat din Timişoara, ori de Pâlnia şi Stamate, aşa cum se arată Gavriil Pinte, în multipla lui calitate de scenarist, autor al coloanei sonore şi regizor al spectacolului Domnul Urmuz scrie pagini bizare intrat în repertoriul Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional din Târgu Mureş. În economia scenariului său, Gavriil Pinte asociază sus-numitului roman în patru părţi fragmente din alte câteva text „rebele“, aşa cum au fost, cum sunt Algazy &Grummer şi „din ceea ce editorii au numit Însemnări-ciorne răzleţe precum şi date bio-bibliografice“.


FOTO Cristina Ganj


E clar, se vede cu ochiul liber, Gavriil Pinte este un cunoscător rafinat nu doar al creaţiei literare, ci şi al complexului şi de coerenţe,  şi de contradicţii reprezentat de personalitatea lui Demetru Demetrescu-Buzău. Îi cunoaşte apetitul pentru muzica vorbelor, pentru învelişul sonor al cuvântului, pentru semnificant, cum spunea odinioară azi cvasi-uitatul Ferdinand de Saussure. Pentru muzicalitatea care sălăsluieşte nu doar în pagini mozartiene, de pildă, ci şi în vorbe. Firesc atunci ca spectacolul Domnul Urmuz scrie pagini bizare să se slujească de o formulă contrapunctică.  Existentă ca atare şi la nivel vizual  (împreună cu scenografa Roxana Ionescu Gavriil Pinte imaginează o montare în alb şi negru, cu spaţii multiplicate şi ele într-o formulă amintind cumva de pâlnie, spaţii al căror rost este acela de a marca geografia/topografia încurcată a locuinţei familiei Stamate), dar şi în privinţa textului.


FOTO Cristina Ganj

Avem, aşadar, planul realităţii, al biografiei, al documentului de existenţă. Cu un Urmuz „la dublu“, foarte bine jucat de actorii Mihai Crăciun şi Alexandru Andrei Chiran,  cu o familie Ionescu parcă ea însăşi urmuziană – aşa o joacă Ale Ţifrea (Urmuza), Rodica Baghiu (Mama) şi, îndeosebi, Ion Vântu (Tata), aşa o completează Ciprian (Luchian Pantea) şi Cel care pune întrebări (Sergiu Marocico), rostul acestora doi din urmă fiind de a regenera, reîmprospăta povestea. Avem, pe urmă, planul ficţiunii, al unei ficţionalităţi de absurdoid căreia îi dau substanţă personajele din Pâlnia şi Stamate, cu aplomb jucate de Csaba Ciugulitu (Stamate), Georgiana Ghergu (Soţia), Cristian Iorga (Bufty), Bianca Fărcaş, Costin Gavază (Metafizicienii). Plus o altă serie de „regeneratori“, adică O actriţa blondă (Gabriela Bacali) şi O actriţa brunetă (Laura Mihalache).

E bine, bine în sens urmuzian, desigur, că Gavriil Pinte optează pentru impuritate, pentru impuritatea inteligentă şi îi amestecă şi pe cei doi Urmuzi (adică pe Mihai Crăciun şi pe Andrei Chiran) în dezlănţuirile familiei stamatiene. Absurdul, mai exact spus şi mai corect pentru cazul în speţă,  absurdoidul mizează pe vis, pe oniric, pe o realitate secundă şi ea apare aşa cum se cuvine în montarea de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş.


FOTO Cristina Ganj

Domnul Urmuz scrie pagini bizare înseamnă prima premieră a Trupei „Liviu Rebreanu“ de la Naţionalul târgmureşean din cursul anului 2018. Întâia producţie care iese la public de când directoratul Secţiei a trecut în sarcina actorului Nicu Mihoc. Care, iată, preia pozitiv ceea ce a făcut, mai mult decât remarcabil, predecesoarea lui în funcţie, dramaturgul şi teatrologul Alina Nelega. Avem de-a face cu un început bun care continuă evoluţia ascendentă a Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Firesc să aşteptăm, ca să fim în notă, şi încă cu mare nerăbdare, semnele viitoare.

Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Compania Liviu Rebreanu - DOMNUL URMUZ SCRIE PAGINI BIZARE- Scenariul, coloana sonoră şi regia: Gavriil Pinte; Scenografia; Cu: Mihai Crăciun (Urmuz 1), Alexandru-Andrei Chiran (Urmuz 2); Luchian Pantea (Ciprian); Ale Ţifrea (Urmuza); Sergiu Marocico (Cel care pune întrebări); Rodica Baghiu (Mama); Ion Vântu (Tata) şi Csaba Ciugulitu (Stamate), Georgiana Ghergu (Soţia), Cristian Iorga (Bufty), Costin Gavază, Bianca Fărcaş (Metafizicienii), Gabriela Bacali (O actriţă blondă), Laura Mihalache (O actriţă brunetă); Data premierei: 10 februarie 2018