Actriţa Laetitia Casta, în rolul pianistei Clara Haskil în Festivalul de Teatru de la Sibiu. „Este un rol copleşitor“
0"Este pentru prima oară când sunt singură pe scenă, iar asta este o provocare. Este un rol copleşitor, dar îmi plac situaţiile care mă forţează să mă autodepăşesc”, a declarat celebra actriţă franceză Laetitia Casta, care o joacă pe Clara Haskil, în spectacolul "Clara Haskil, Preludiu şi Fugă", în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Charlie Chaplin a declarat odată că, în toată viaţa lui, nu a cunoscut decât trei genii: Einstein, Churchill şi Haskil. Clara Haskil (1895-1960) a fost una dintre cei mai mari pianişti ai secolului al XX-lea. De ce? Talentul i‑a fost harul cu care s-a remarcat din copilărie, strălucind astfel încă dinainte de a învăţa să citească. O fetiţă româncă obişnuită care a făcut tot ce i-a stat în putinţă să reproducă la pian, cu un singur deget, o melodie de Schumann pe care i-o cânta mama ei. Şaizeci de ani mai târziu, depăşind numeroase dificultăţi, i s-a recunoscut în sfârşit adevărata valoare, a susţinut o mulţime de concerte, a călătorit peste tot în lume. Cu toate acestea, părea că nu s-a schimbat deloc.
"Ascultând-o, am reuşit să învăţ diferenţele dintre interpretările ei şi ale altor pianişti. La început nu îmi dădeam seama de lucrurile astea, dar, cu timpul, am descoperit cât de specială era muzica ei şi cât de delicată îi era interpretarea", a punctat actriţa Laetitia Casta, care o întruchipează pe Clara Haskil. în spectacolul "Clara Haskil. Preludiu şi Fugă", care are două reprezentaţii în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
”Nu eram o mare cunoscătoare a muzicii clasice, dar, când am început să-i ascult interpretările, i-am înţeles subtilitatea. Muzica ei este atât de pură şi de specială!", a explicat Laetitia Casta.
Prima reprezentaţie a avut loc joi seară, iar a doua reprezentaţie este vineri seară, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii de Stat din Sibiu.
Tot pe 1 iulie, de la ora 13.00, la Filarmonica de Stat, publicul are ocazia să o întâlnească în premieră pe Laetitia Casta într-un dialog extraordinar cu profesorul şi teatrologul Octavian Saiu.
A jucat-o pe Brigitte Bardot
Laetitia Casta, în vârstă de 40 de ani, a debutat cu rolul Falbala din filmul „Asterix şi Obelix contra lui Cezar”. Un an mai târziu apărea în serialul „Bicicleta albastră” regizat de Thierry Binisti, în 2001 fanii ei o puteau urmări în pelicula „Suflete puternice”, alături de John Malkovich, iar în 2002, în regia lui Patrice Leconte, strălucea în „Strada plăcerilor”.
Doi ani mai târziu, Laetitia Casta apare şi pe scena teatrului, în „Ondine”, de Jean Giraudoux, în regia lui Jacques Weber.
În 2006 revine pe micul ecran, în filmul lui Pascal Thomas, „E loc pentru toată lumea”, apoi joacă, în regia lui Gilles Legrand, în „Angele şi lupii”, în „Născuţi în ‘68”, cu Olivier Ducastel şi Jacques Martineau. În acelaşi an, 2008, are unul din rolurile principale în „Visage”, film regizat de Tsai Ming-Liang şi prezentat în selecţia oficială la Festivalul de la Cannes, în 2009.
În tot acest timp nu neglijează nici scena şi apare, la Théâtre de la Madeleine, în „Elle t’attend”, scenariu şi regia: Florian Zeller.
În 2010, felul excepţional în care joacă rolul Brigitte Bardot în filmul „Gainsbourg, viaţa eroică” îi aduce o nominalizare pentru rol secundar la Premiile César, dar şi colaborarea cu Kamen Kalev în filmul „Insula”, selecţionat pentru Cannes Quinzaine des Réalisateurs în 2011.
În 2012, joacă în „Nu deranja”, regia Yvan Attal, în „ La nouvelle guerre des boutons”, de Christophe Barratier, şi în thriller-ul „Arbitrage”, alături de Susan Sarandon şi Richard Gere.
În 2013 reapare în „Des Lendemains qui chantant”, regia: Nicolas Castro, cu Pïo Marmaï, Ramzy Bedia şi Gaspard Proust. În 2014, joacă „Sub fustele fetelor” cu (printre alţii): Isabelle Adjani, Marina Hands, Alice Taglioni şi Vanessa Paradis.
În 2015, difuzarea la televiziunea publică franceză a filmului „Arletty, o pasiune vinovată”, regia: Arnaud Sélignac, îi aduce premiul Laurier d’or.
Laetitia Casta revine pe scenă, la Théâtre de l’Œuvre, în 2017, în „Scenes from a Marriage”, de Ingmar Bergman, regia: Safy Nebbou, unde joacă alături de Raphaël Personnaz, spectacol care se bucură de un real succes în timpul turneului mondial, cu precădere în Italia şi China.
În 2018 Laetitia joacă alături de Jacques Gamblin în „L’incroyable histoire du Facteur Cheval”, regia: Nils Tavernier, şi în „l’Homme Fidèle”, regia: Louis Garrel, film distribuit şi în România.
În 2019 Laetitia Casta apare în filmul lui Delphine Lehericey „Le milieu de l’Horizon” cu Clémence Poesy, şi o vom revedea curând pe Arte TV în seria „Insula”, regia: Julien Trousselier.
Concomitent cu cariera ei de actriţă, Laetitia Casta a fost Ambasador UNICEF şi Art Director pentru Cointreau, unde a promovat iniţiative creative conduse de femei.
Laetitia Casta a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor de la Ministrul Culturii, Frédéric Mitterrand, în 2011.
SEZONUL FRANCEZ
Clara Haskil, Preludiu şi Fugă
Laetitia Casta
Text de: Serge Kribus
Pus în scenă de: Safy Nebbou
Asistat de: Virginie Ferrere
Cu: Laetitia Casta; pian – Isil Bengi
Scenografia: Cyril Gomez-Mathieu
Lumini: Eric Soyer
Sunet: Sébastien Trouvé
Consilier musical: Anna Petron & Isil Bengi
Repetiţii: Daniel Marchaudon
Costume: Saint Laurent
Creaţie în rezidenţă la: Théâtre Jacques Coeur in Lattes,
l'Espace Carpeaux, Courbevoie et Châteauvallon-Liberté, scène nationale
Mulţumiri speciale Bibliothèque cantonale et universitaire – Lausanne
Mulţumiri speciale Nebout & Hamm
Producţie: Les Visiteurs du Soir
Co-producţie: Châteauvallon-Liberté, scène nationale
Spectacol prezentat în limba franceză, cu traducere în limbile română şi engleză
Spectacol nerecomandat celor sub 10 ani
Durata: 1h 30min
Data premierei: 19.10.2021
Titlul original: Clara Haskil, Prelude and Fugue