VIDEO Ada Condeescu, actriţă: „La Sarajevo m-a felicitat însăşi Angelina Jolie“

Actriţa Ada Condeescu (23 de ani), câştigătoarea Premiului pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de Film de la Sarajevo, a vorbit cu Angelina Jolie despre spiritul balcanic. Ada Condeescu o interpretează pe Veli în filmul „Loverboy“, regizat de Cătălin Mitulescu, o tânără care ajunge să se prostitueze, fiind convinsă chiar de propriul iubit.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul": Cum a fost momentul premierii, ce‑ai simţit când ţi-ai auzit numele?

Ada Condeescu: A fost o surpriză, asta după ce „încasasem" surpriza venirii lui Brad Pitt şi a Angelinei Jolie - nimeni n-a ştiut că vor veni. În momentul când mi-am auzit numele, mi-am simţit corpul foarte greu, dar am ţâşnit din scaun. Cătălin Mitulescu a fost primul care m-a felicitat, era lângă mine. Am urcat pe scenă. Premiul mi-a fost înmânat de actorul Michael Fassbender şi a fost foarte emoţionant. În timpul discursului, îmi tremura vocea. Apoi, mi-am spus că trebuie să mă uit în primul rând, acolo unde stăteau Brad Pitt şi Angelia Jolie. Nu-mi venea să cred că eu vorbesc şi ei mă ascultă!

Citeste şi:
Final de „Loverboy“

VIDEO „Loverboy“, un „film românesc sălbatic“, la Cannes
„Loverboy“ şi Răzvan Rădulescu, la Sarajevo

Ai şi schimbat câteva vorbe cu Angelina Jolie - ea într-o superbă rochie portocalie, tu într-o frumoasă rochie neagră. Ce v-aţi spus?

Am vorbit după premiere şi discuţia s-a prelungit în foaierul teatrului. M-a felicitat, m-a întrebat cum mă simt şi-am vorbit despre „Loverboy". Mi-a povestit despre proiectele ei, pe care le‑a făcut în Bosnia şi Herţegovina - există un film care va ieşi acum, în iarnă, în America. Angelina era entuziasmată de sufletul balcanic. Spunea că ea şi Brad Pitt se simt bine de fiecare dată când vin aici pentru că lumea nu uită să se distreze, cum, câteodată, se întâmplă în America.



Rolul lui Veli a însemnat o maturizare pentru tine ca actriţă. Ţi s-a întâmplat să simţi că va fi decisiv pentru cariera ta?

Da. Nu m-am gândit însă la premii, dar când am pregătit rolul şi, apoi, când am filmat, m-am implicat foarte mult şi am construit împreună cu Cătălin Mitulescu un personaj de la zero. Am simţit rolul lui Veli ca fiind foarte complex. Au fost foarte multe detalii şi nuanţe pe care le-am gândit şi le‑am construit şi-atunci le‑am simţit foarte plin. De asta e foarte important premiul ăsta pentru mine, fiindcă sunt foarte apropiată de personajul Veli, încă îl simt în mine. Şi-atunci, până şi numele acestui premiu, „The Heart of Sarajevo" („Inima oraşului Sarajevo"), se potriveşte foarte bine cu rolul, cu filmul, cu ideea de dragoste şi de dăruire. E o legătură foarte frumoasă şi neaşteptată. Un premiu mai bun, ca titlu,  pentru Veli
nu era!

„Îmi doresc să mă autodepăşesc"

Ce ai învăţat de la personajul tău, Veli?

Datorită lui Veli m-am întors la o vârstă mai liberă, unde lucrurile sunt mult mai puernice. M-am reîntors instinct.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au fost invitaţii-surpriză ai festivalului

Care e partea ta preferată din acest rol?

Nu m-am gândit la un moment bine delimitat, dar atunci când Veli ia nişte decizii în ideea dragostei şi a libertăţii sălbatice, asta aş vrea să ţină minte publicul.

Ca să te pregăteşti pentru rol ai stat de vorbă cu fetele de la un centru de recuperare care ajunseseră să facă sex pe bani la cererea iubiţilor. În ce fel te-au marcat poveştile lor?

Mi-am dat seama, vorbind cu ele, că oamenii nu pot fi judecaţi şi că trebuie să fii mult mai deschis către sentimentele lor şi către diferite feluri de a privi lumea. Asta m-a marcat: felul lor de a privi lumea, de unde am extras câteva părţi esenţiale, dar pe care le păstrez pentru
mine, n-o să le dezvălui. Au fost nişte întâlniri care m-au ajutat să înţeleg mai bine personajul.

Te-ai gândit la fete când ai luat premiul? Ai avut un moment de nostalgie?

M-am gândit mai târziu, după ceremonie, când se făcuse noapte, m-am retras undeva, singură, şi m-am gândit la toţi oamenii care mi-au fost aproape. La fete, la prieteni, la familie, la echipa de filmare, la actorul George Piştereanu, partenerul meu în acest film, la regizorul Cătălin Mitulescu, la scenariştii Bianca Oana şi Bogdan Mustaţă... Am fumat o ţigară şi m‑am gândit la ei.
 
Ţi-e teamă de perspectiva unui nou rol, fiindcă va trebui să te autodepăşeşti?

Nu. Îmi doresc să mă autodepăşesc mereu, să fac asta când pot. Nu ştiu dacă-mi iese tot timpul, dar încerc. Nu mi-e frică, îmi doresc să am ocazia să fac un rol care să fie şi mai puternic decât ăsta. Chiar abia aştept, sunt pe poziţie! (Râde)

"După ceremonie, m-am retras undeva, singură, am fumat o ţigară şi m-am gândit la toţi oamenii care mi-au fost aproape, la prieteni, la familie, la echipa filmului. ''
Ada Condeescu, actriţă

"Angelina Jolie spunea că ea şi Brad Pitt se simt bine de fiecare dată când vin aici, pentru că lumea nu uită să se distreze.''
Ada Condeescu, actriţă

"La premiere, în momentul când mi-am auzit numele, mi-am simţit corpul foarte greu, dar am ţâşnit din scaun. ''
Ada Condeescu, actriţă


Un „Loverboy" de succes


Filmul „Loverboy", al doilea lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu (după „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii"), îi are în rolurile principale pe Ada Condeescu şi George Piştereanu şi spune povestea lui Luca, un tânăr de 20 de ani din Hârşova, care cucereşte fete, le face să se îndrăgostească de el şi le plasează mai departe unei reţele din Constanţa. Pentru poliţiştii de la trafic de persoane, această tehnică de racolare se numeşte metoda „prin îndrăgostire", iar cei care o practică sunt denumiţi „loverboys". Întâlnirea cu Veli (personajul Adei Condeescu) îl va duce la o răscruce în existenţa sa, fiindcă, pentru prima oară, va simţi că se îndrăgosteşte cu adevărat.

George Piştereanu, în rolul Luca din „Loverboy“

Pelicula a avut premiera la Festivalul de la Cannes, în luna mai, unde a fost selectată în secţiunea Un Certain Regard. Deşi nu s-a întors de-acolo cu nicio distincţie, filmul a fost bine primit la proiecţiile pe care le‑a avut. „Toată lumea a stat până la sfârşit, ceea ce, din cauza multitudinii de evenimente simultane, este un lucru rar la Cannes", îşi amintea Ada Condeescu. Singura proiecţie din România de până acum a avut loc în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF Cluj-Napoca, la începutul lunii iunie, când filmul a fost aplaudat de publicul clujean.

Binele şi Răul

La Cluj, „Loverboy" a împărţit pe cei care l-au văzut în două tabere. O parte a apreciat „cinematograful poetic" pe care-l practică în acest film Mitulescu, recursul său stilistic la o naraţiune esenţializată şi epurată de amănunte inutile. „Loverboy" nu este un film social, cu exces de detalii exacte, ci încearcă să ajungă la personaje-arhetip, pentru a face, într-o manieră poetică, pasoliniană, şi mai vizibilă intensa dramă morală, confruntarea dintre Bine şi Rău care susţine scenariul filmului.

Ceilalţi au considerat toate aceste lucruri clişee, au criticat scăpările de scenariu şi de regie, dar au apreciat, la rândul lor, performanţa celor doi interpreţi principali.

Stilistic, „Loverboy" marchează pentru Mitulescu reîntoarcerea la maniera poetică din scurtmetrajele sale („17 minute întârziere", „Trafic") şi renunţarea la genul de epic liniar din „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", primul său lungmetraj. (Doinel Tronaru)

Premiată de Michael Fassbender

Ada Condeescu a primit premiul pentru cea mai bună actriţă la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo (22-30 iulie) din mâna actorului Michael Fassbender („Inglourious Basterds"). Românca a primit premiul „The Heart of Sarajevo" (Inima oraşului Sarajevo) pentru cea mai bună actriţă, în valoare de 2.500 de euro. Proiectul de lungmetraj al regizoarei Alexandra Gulea, „Child Miner / Copil miner", prezent pe piaţa de film, CineLink, în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului de la Sarajevo, a fost recompensat cu premiul Restart Award (servicii de postproducţie), în valoare de 20.000 de euro. Tot în cadrul CineLink, regizoarea Adina Pintilie a primit o menţiune specială pentru „Touch Me Not / Nu mă atinge".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: