Un echipaj de la Ambulanța Bacău, atacat de un pacient beat. Doi membri ai echipajului au fost răniți
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost agresat în timp ce intervenea pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat de 36 de ani, aflat în stare de ebrietate. Atât asistenta medicală, cât și ambulanțierul au fost răniți, iar cazul a ajuns în atenția procurorilor.

Incidentul a avut loc în localitatea Dărmănești, unde echipajul medical s-a deplasat după ce bărbatul a reclamat că se simte rău, relatează Știrile ProTV.
În momentul în care asistenta s-a apropiat pentru a-i acorda îngrijiri, pacientul a devenit agresiv și a lovit-o în zona capului. Femeia a fost apărată de șoferul ambulanței, care a intervenit până la sosirea polițiștilor. Și acesta a fost însă rănit în timpul incidentului.
Polițiștii au reușit să îl imobilizeze pe bărbat, care a fost ulterior dus la audieri.
Asistenta medicală și ambulanțierul au depus plângere, iar cercetările în acest caz au fost preluate de procurori.
Incidentul vine după ce, în luna august, un alt echipaj de ambulanță a fost atacat în județul Cluj, în comuna Recea-Cristur, după ce fusese trimis la un pacient care acuza o stare de rău.
La întoarcerea spre spital, ambulanța a fost atacată cu bâte, topoare și pietre de mai multe persoane care credeau, în urma unor informații false răspândite pe TikTok, că aceasta ar face parte dintr-o rețea care răpește copii. Șoferul a fost rănit la ochi, iar ambulanțierul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
În urma atacului, trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior șapte persoane au fost arestate preventiv în acest dosar. Cazul a readus în atenție riscurile la care este expus personalul medical în timpul intervențiilor de urgență, dar și consecințele zvonurilor false propagate în mediul online.




















































