Militari români în armata austro-ungară: „Am blestemat pădurea şi soarta care ne silea să ne ucidem frate pe frate!“

Militari români în armata austro-ungară: „Am blestemat pădurea şi soarta care ne silea să ne ucidem frate pe frate!“

Marş al soldaţilor din armata austro-ungară FOTO wikimedia.org

Primul Război Mondial a presupus, pe lângă binecunoscutele decizii şi consecinţe de ordin politic, şi o serie de drame pentru naţionalităţile europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul acestor drame se înscriu şi cele ale soldaţilor români aflaţi sub dominaţie străină, care au fost obligaţi să participe în acest război luptând pentru interesul statului din care făceau parte: militarii români aflaţi în armata austro-ungară sau cei încadraţi în armata ţaristă, provenind din Basarabia. Prizonierii români din armata austro-ungară îşi vor constitui însă, după cum vom vedea, propriile formaţiuni de luptă pentru alipirea teritoriilor lor la România. 
 
Un caz aparte l-a reprezentat pentru literatura română romanul Pădurea Spânzuraţilor al lui Liviu Rebreanu, în care ne este ilustrată nu numai reacţia produsă de moartea fratelui Emil, ucis pentru dezertare şi încercarea de trecere la inamic în Pasul Ghimeş, dar şi drama psihologică a tinerei generaţii transilvănene din timpul războiului; aceasta era pusă, astfel, să opteze între a-şi îndeplini jurământul faţă de împărat şi a lupta pentru alipirea teritoriilor locuite de români la Vechiul Regat.
 
Câţi români au luptat pentru Austro-Ungaria?  
 
O statistică importantă referitoare la participarea românilor din Imperiul Austro-Ungar la Primul Război Mondial apare în 1922, la Sibiu. Este vorba despre Jertfele Românilor din Ardeal, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramurăş în Războiul Mondial a lui Teodor V. Păcăţian, în care găsim o serie de date referitoare la 22 de judeţe, cu 40 de comune urbane şi 4.183 comune rurale. 
 
Lucrarea a fost începută, după spusele autorului, încă din timpul războiului, în 1915, şi avea menirea să evidenţieze, în cazul unei victorii a Austro-Ungariei, faptul că românii şi-au făcut datoria faţă de împărat şi de data aceasta, urmând să fie cerute, în acest context, o serie de noi drepturi naţionale. Ulterior, au fost elaborate nişte chestionare de către Asociaţiunea românească din Sibiu, destinate preoţilor greco-catolici şi ortodocşi din fiecare localitate românească din Imperiu. În anul 1921 are loc o nouă adunare a Asociaţiunii la Cluj. Sub administraţia românească, datele vor fi culese cu ajutorul prefecţilor şi subprefecţilor judeţeni, obligaţi să împartă primăriilor din satele şi oraşele judeţului respectiv câte un tabel nominal pentru întocmirea situaţiei locale. Pe lângă acestea, a mai fost cerut şi un scurt raport privind ciocnirile interetnice din toamna anului 1918.
 
Din populaţia de 2.979.614 români din aceste zone, au participat la partea activă, ca soldaţi de front, 449.796 de persoane, iar pentru servicii auxiliare au participat 34.578. Au murit pe câmpul de luptă 42.739 de persoane şi în închisoare, prizonierat sau în spitale, din pricina rănilor, 11.275; a existat un număr de 24.406 de invalizi de război, precum şi un număr de 37.898 de răniţi vindecabili, dar şi un număr de 29.839 de persoane date dispărute. În urma acestora au rămas 38.630 de văduve şi 79.226 de orfani. Cât priveşte statutul celor plecaţi pe front, un număr de 6.547 aveau ocupaţii intelectuale, 14.668 erau comercianţi şi meseriaşi, iar 468.329 – plugari şi muncitori.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările