Este unul dintre locurile mirifice ale lumii în care se păstrează şi se onorează memorii adeseori uitate, prigonite sau ignorate ca neinteresante chiar de popoarele care ar trebui să le preţuiască. În cea mai mare parte, fotografiile pe care le prezint azi au fost realizate de membrii misiunii americane de Crucea Roşie care a venit să ajute poporul român, cumplit lovit de sărăcia şi suferinţele provocate de Primul Război Mondial. Dar mai există colecţionate şi fotografii care nu poartă indicaţii speciale, altele decât numele locului pe care îl înfăţişează. Mărturiile sunt unice, valori inestimabile în sine pentru memoria noastră naţională, dar şi realmente extraordinare în măsura în care, spre deosebire de tradiţia existentă la noi, înşiră imagini ale vieţii reale, nefardate, neprelucrate de artificii artistice, asamblându-se astfel în ceea ce cred că este o vastă cronică nefardată a României reale şi oamenilor săi în viaţa lor de fiecare zi. Imagini tare departe de ceea ce, deja din epoca respectivă, inspirate din doctrina poporanismului lui Constantin Stere, încercau să insăileze ca realitate separată, complet factice şi fals romantic-patriotardă scrierile dulceag-greţoase (acum chiar imposibil de lecturat) ale păşuniştilor şi semăntoriştilor, baza pe care avea să evolueze imaginea finală a satului mirific şi culme a civilizaţiei din literatura propagandistică a perioadei legionare.

Să începem cu această imagine din 1919, intitulată „Veteran purtător de steag din războiul din'77 împotriva turcilor, primind acum ajutor din partea ARC (American Red Cross)“:

Aşa arătau orfanii de război de la Orşova (foto1, 1919) şi Cernavodă (foto 2, 24 iulie 1919), fete primind ajutoarele americane:

Aşa arăta, în acelaşi an 1919, o femeie care stătea la coadă, undeva pe lângă Bucureşti, pentru a mai prinde ceva din alimentele distribuite de americani, autorul fotografiei notând pe spatele imaginii că războiul era cel care brăzdase necruţător acest chip al disperării vremurilor:

Iată cum arăta dulcele nostru ciobănaş în iulie 1919:

Din colecţia George Grantham Bain provin două fotografii reprezentând ţărani români în superbele lor costume (perioada 1915-1920):

În decembrie 1921, ARC (American Red Cross) se afla Techirghiol:

O fotografie cu un mesaj foarte politic: „Au venit americanii, îi strigă o bătrână soţului său imobilizat la pat“, văzând caravana cu ajutoare care şi-a croit cu greu drum către un cătun izolat în munţii Carpaţi, cum se spune în inscripţia de pe spatele imaginii din 24 octombrie 1919:

Foarte interesantă şi relevantă istoric observaţia făcută de autorul acestei fotografii din 24 iulie 1919, care atrage atenţia asupra costumului purtat de ţăranii români, exlicând că haina este făcută în tradiţia romană:

...pentru a adăuga acest omagiu adus frumuseţii costumelor noastre populare: „splendoarea costumelor de sărbătoare purtate de ţăranii romani le-ar face invidioase pe multe dintre femeile din America sau Europa pe fustele şi maramele brodate. Broderia pare să fie o artă în care româncele excelează. Cusătoria este perfectă. Costume ca acestea sunt purtate doar în zile de sărbătoare. Femeile române de azi sunt într-adevăr norocoase să posede asemenea fineţe de haine şi trebuie să mulţumească proniei că bulgarii, turcii sau germanii, în perioadele când au ocupat România, nu le-au găsit ascunzătorile cu aceste haine. Asemenea haine au fost luate cu japca din numeroase case româneşti în perioadele de ocupaţie“.

Ultimele două imagini selectate pentru articolul de azi sunt excepţionale pentru alt tip de interes istoric care, cine ştie, ar putea să dea substanţă unui viitor roman sau scenariu de film. Într-atât de interesante sunt documentele din arhive despre această doamnă care, în octombrie 1919, lucra ca asistentă a maiorului C.E.Pratt, în misiunea Crucii Roşii americane din Basarabia.  Povestea ei este fascinantă: fusese ofiţer (obţinuse gradul de căpitan) în „Legiunea morţii“ , (Batalionul 1 din Armata Rusă, format din sute de volutari în mai 1917, condus de colonelul Maria Bociova, şi în armata generalului Denikin. Medic, era căsătorită cu un aviator din armata rusă şi, în primele zile ale războiului, fusese ataşată unităţii de aviaţie ca medic.

Poate, dacă vreodată am avea o instituţie culturală cu adevărat funcţională, vom vedea aceste mărturii sortate şi asamblate în corpul unor volume, eventual digitale, pe epoci şi domenii de interes. Dar asta ar însemna să intrăm în altă zodie a existenţei şi reflexelor de supravieţuire. Până atunci, în rafturile tuturor ambasadelor, alături de volumele Ştiţi-Dumneavoastră-Cui, regăsim doar „Eterna şi Fascinanta Românie“. Totul în ediţie de lux şi în câte limbi străine o mai fi avut ţara să plătească.