Având şansa să particip pentru o seară la Festivalul de la Verbier, am încercat să înţeleg cum funcţionează această adevărată industrie a festivalurilor de vară în Europa şi voi continua să o fac de-a lungul acestui sezon. Poate că, meditând asupra a ceea ce se întâmplă în jur, descoperim soluţia miraculoasă pentru ca şi în România cultura să nu  mai fie atât de dependentă de banii publici.

A 26-a ediţie a Festivalului  de la Verbier (o staţiune montană de ski situată la 1500 de metri altitudine în Alpii Elveţieni) se desfăşoară între 18 iulie şi 3 august, sinteza lui în cifre însemnând 17 zile de evenimente, 56 de concerte pe scena  principală, peste 75 de artişti internaţionali, 200 de evenimente cu preţuri pe care publicul şi le poate permite sau cu intrarea liberă şi 220 de tineri muzicieni.

Programul este fabulos, cadrul peisagistic este fascinant, iar actuala ediţie a festivalului continuă să se bazeze ca valori esenţiale pe ideile de îndrăzneală, schimb şi emoţie artistică. După ediţia aniversară de anul trecut, a 25-a, datorită festivalului, staţiunea montană Verbier a devenit mai cunoscută în întreaga lume (65.954 spectatori, +39% comparativ cu 2017).

Oare să ne gândim dacă şi-au pus edilii locali problema să măsoare dacă şi cu cât a crescut notorietatea Sinaiei după 20 de ediţii ale Festivalului „Enescu şi Muzica lumii“ aniversate chiar în această vară a anului 2019?

Festivalul de la Verbier este susţinut ca sponsori de Neva Fondation Timtchenko si Julius Bar, ca instituţii de  Les Amis du Verbier Festival, Loterie Romande, Commune de Bagnes, Verbier – Val de Bagnes – La Tzoumaz, Televerbier, Valais, co-sponsor fiind Lonza, partener media Le Temps, partener comunitar JTI.  Am făcut această înşiruire tocmai pentru că ea nu e relevantă pentru România, deşi ideea ar trebui să fie, iar dacă asta ar putea să se întâmple la un moment dat şi la noi, niciunul dintre festivalurile româneşti despre care vorbeam la început, sau chiar Festivalul ,Enescu“ nu ar avea a se teme că nu poate avea continuitate din cauza tulburărilor bugetare ce ţin de finanţarea publică.

Festivalurile elveţiene pot funcţiona aşa, pentru că există o cultură a generozităţii îndreptată către cultură şi artă, care la noi apare doar sub forma întâmplării sau a persoanelor providenţiale, iar de cele mai multe ori se îndreaptă către zona socială, sănătate sau sport. Mult mai rar către artă şi cultură.

Pentru al doilea an la rând, Festivalul de la Verbier şi Swiss Philanthropy Foundation a organizat „Philanthropy Forum“, eveniment ce constă în două zile de dezbateri pe ideea reflecţiei, împărtăşirii cunoştinţelor între generaţii şi încurajării iniţiativelor. Focusul acestui forum a fost îndreptat  către noţiunile de cultură şi generozitate aşa cum sunt ele văzute în  asociere la nivelul anului 2019.

Oare cum am putea face să fie cunoscute şi aplicate toate acestea la nivelul României contemporane astfel încât cultura să nu aibă de suferit în perioade precum cea pe care o traversăm?

La Verbier, această ediţie 2019 a Festivalului, este gândită pentru orice public şi pentru orice gust. Păstrând proporţiile ce vin din educaţia clasică a publicului occidental, superioară celei din estul Europei. Acest festival a fost o platformă pentru experienţe artistice mai mult de două decade. În 2019, el continuă să ofere şanse unor tineri artişti, dar aduce pe scene şi muzicieni consacraţi de primă mărime, solişti cu o carieră remarcabilă, dar şi absolvenţi ai academiei de la Verbier, unii dintre aceştia urmând să evolueze  pentru prima oară pe scenele din inima Alpilor elveţieni.

Concertul de deschidere l-a avut în centru pe excepţionalul violonist Kristóf Bárati, care a cântat sub bagheta lui Valery Gergiev. De altfel, directorul muzical al festivalului a dirijat şi o lucrare iconică a repertoriului de secol XX, Die Frau one Schatten de Richard Strauss, cu o distribuţie avându-i în componenţă pe Brandon Jovanovich, Camilla Nylund, Matthias Goerne sau Nina Stemme. Din punctul de vedere al repertoriului, Festivalului de la Verbier trece de la piese baroce la lucrări contemporane, panoramând un amplu  evantai stilistic de-a lungul celor 17 zile.

În afara muzicii clasice, două seri excepţionale oferă publicului de la Salle de Combins şansa de a asculta altfel de muzică: electro tango nuevo cu Plaza Francia Orchestra (Müller şi Makaroff  de la Gotan Project) sau muzică braziliană cu legendarul Gilberto Gil.

Am fost în sală la concertul susţinut de Christoph H. Müller şi Eduardo Makaroff, fondatorii Gotan Project, care continuă explorarea genului tango nuevo împreună cu Plaza Francia Orchestra, propunând o îmbinare între tango şi  pop realizată de cei mai buni muzicieni ai genului aparţinând noii generaţii. Am remarcat superba linie ascendentă a emoţiei acumulate  piesă după piesă, susţinută de rafinamentul iluminării, dar nu mai puţin tactul cu care muzicienii de la Plaza Francia Orchestra au reuşit să se plaseze în contextul unui festival de muzică clasică fără a distona, susţinând atât verbal, cât şi muzical ideea că muzica clasică şi ceea ce în occident este denumit „popular music“ nu se resping reciproc, iar inserţia unei astfel de muzici în contextul unui festival de muzică clasică vine  tocmai în favoarea creşterii popularităţii acesteia.


FOTO Nicolas Brodard

Nu putem încheia această incursiune în lumea unui eveniment care se desfăşoară constant, de 26 de ani, în Alpii elveţieni, Festivalul de la Verbier, fără a puncta o componentă care s-a dezvoltat şi la noi într-o manieră aparte, prin proiectul Orchestrelor Naţionale de Tineret.

Aşa cum au făcut-o şi predecesorii lor, 220 de muzicieni ai Verbier Festival Academy, Verbier Festival Orchestra şi Junior Orchestra explorează şi în 2019 spectrul muzicii clasice, pregătiţi de muzicieni excepţionali de-a lungul a nu mai puţin de 150 de Masterclass-uri, repetiţii şi ateliere, ziua de închidere urmând să fie culminaţia a aproape trei săptămâni de interacţiune cu mari artişti ai lumii muzicale.

Pe de altă parte, Festivalul de la Verbier are anul acesta un program ce constă nu doar în cele 56 de concerte principale, ci include şi „the Unlimited programme“, cu peste 100 de evenimente cu preţuri reduse sau cu intrarea liberă, ce îşi propun promovarea ideii de descoperire a muzicii clasice.

Chiar dacă în această perioadă aniversăm 50 de ani de la primul pas al omului pe lună, nu trebuie să privim ceea ce se întămplă la Festivalul de la Verbier ca pe o poveste despre ceva ce se poate întâmpla numai în ţări cu o cultură a generozităţi îndreptată către artă precum Elveţia. Şi deşi ceea ce face JTI în România în sprijinul artei şi culturii reprezintă poate doar  o picătură într-o mare, acesta este un element comun între noi şi ei la acest moment. Mai sunt câţiva entuziaşti în România de aceeaşi factură şi cu acelaşi curaj. Dar timpul nu mai are răbdare şi se pare că dacă e sa apară ceva spectaculos în România în sprijinul culturii de aici va apărea.

Dar cine are, oare, misiunea secretă de a pune la un loc aceste idei?

Iată deocamdată o întrebare fără răspuns, dar pe care m-a îmbiat să o pun o seară petrecută la Festivalul de la Verbier în vara anului 2019.

Apăsaţi aici pentru a citi versiunea în limba engleză