Ultimele știri ⏱️România alege România la EURO 2024 Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

Oltea Șerban-Pârâu Muzicolog şi critic muzical

Soprana Irina Iordăchescu: „Faptul că eu trăiesc acest centenar ca solist al Operei Naţionale Bucureşti este un privilegiu”

0

Publicat: 25.05.2021 08:32

Ultima actualizare: 02.08.2022 12:42

Irina Iordăchescu este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti în anul 2000, la clasa profesoarei Maria Slătinaru-Nistor, Irina Iordăchescu, fiica marelui bariton Dan Iordăchescu, este din 2005 solistă a Operei Naţionale Bucureşti, însă deja din anul 2001 se făcea remarcată ca invitată la Teatro alla Scala din Milano, unde a susţinut două concerte vocal-simfonice sub bagheta dirijorului Riccardo Muti.

A colaborat şi cu alte instituţii muzicale din străinătate, precum Orchestra simfonică din Mulhouse (Franţa), L’Estro Armonico din Luxemburg, Orchestra Clasică Ciudad de Murcia (Spania), Filarmonica de Stat din Salonic (Grecia), Orchestra Filarmonică Veneta (Italia) şi Brabants Orchestra din Olanda.

A susţinut concerte alături de Gheorghe Zamfir la Carnegie Hall din New York, la Chicago, la Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa. A susţinut recitaluri şi concerte alături de Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Orchestra Naţională Radio, Filarmonica Banatul din Timişoara, Filarmonica Oltenia din Craiova, Orchestra Marea Neagră din Constanţa, filarmonicile din Sibiu şi Oradea.

Irina Iordăchescu este laureată a mai multor concursuri printre care G. B. Viotti (Italia), Silvia Geszty (Spania), MariaCallas (Grecia), Vincenzo Bellini (Italia), s’Hertogenbosch (Olanda). A colaborat cu mari dirijori precum: Riccardo Muti, Christoph Adt, Cristian Mandeal, Horia Andreescu etc. În anul 2009, Irina Iordăchescu a participat în rolul Gilda din „Rigoletto” de Giuseppe Verdi la Sankt Margarethen Opernfestspiele (Austria), în regia lui Renzo Giacchieri şi în acelaşi an a fost invitată să cânte în acest rol la Opera din Plovdiv. În 2010, ea a participat la March Music Festival din Bulgaria, la Opera din Ruse şi a colaborat cu Opera din Plovdiv şi Opera din Sofia. În 2012, Irina Iordăchescu a fost invitată să cânte Musetta din „La Bohème” („Boema”) de Giacomo Puccini la Glyndebourne Festival (Marea Britanie).

O.Ş.P. Ne aflăm în anul centenarului Operei Naţionale din Bucureşti, când a intrat prima data în Operă Irina, fiica marelui bariton român Dan Iordăchescu?

Irina Iordăchescu: Centenarul Operei Naţionale Bucureşti, un context extrem de important pentru mediul cultural românesc, un context copleşitor şi onorant pentru oricare dintre angajaţii acestei instituţii de cultură! Prima oară când Irina Iordăchescu a păşit în interiorul acestui templu cultural a fost când era copil, la vârsta la care amintirile sunt difuze, mai mult sub formă de imagini, de altfel foarte frumoase. Aveam o rochie din voal violet şi mâneci ca nişte aripi de fluture, iar în pauze, mama era asaltată în modul cel mai frumos de către foarte mulţi oameni cunoscuţi sau nu, îmbrăcaţi elegant... şi discuta cu ei despre spectacol, despre muzică şi interpreţi. Tatăl meu cânta pe scena aceasta ce păstrează atâtea emoţii, atâtea taine, atâtea suferinţe şi exaltări spirituale! Cânta în rolul lui Giorgio Germont din La Traviata de Verdi. Vocea lui este extrem de prezentă în această amintire, ca de altfel în oricare dintre amintirile marcate de momentele în care am fost martora măiestriei sale interpretative şi vocale! Eram mândră de el, cu acea mândrie curată pe care numai copiii o pot simţi pentru părinţii lor!

Am păşit pe aceeaşi scenă mulţi ani mai târziu, ca studentă a Conservatorului din Bucureşti, fiindu-mi admisă cererea de a-mi susţine examenul de licenţă cu rolul Paminei din ''Flautul Fermecat'' de W.A. Mozart, comisia care urma să mă analizeze şi să îmi acorde notele fiind prezentă în sală, printre ceilalţi oameni care formau publicul. La pupitrul dirijoral se afla maestrul Constantin Petrovici, căruia a fost nevoie să îi susţin cu câteva zile înainte de spectacol o audiţie de rol pentru ca această cerere să îmi fie admisă. Dumnezeu m-a dăruit cu o intuiţie nativă şi, de asemenea, cu un nivel de simţire destul de intens, altfel nu aş fi simţit profund că în spatele acelei expresii severe, a acelei priviri uşor aspre, a tonului nuanţat imperativ, dincolo de pregătirea profesională şi muzicală extraordinară, se afla o căldură umană aproape părintească şi o sensibilitate intensă, o totală obiectivitate în ce priveşte partea bună a interpretării muzicale şi vocale a tinerei care tremura emoţionată în faţa dânsului, şi o fermă dar liniştitoare blândeţe în ce priveşte criticile şi îndrumările date în privinţa personajului Pamina şi a muzicii ce o însoţeşte. Nu am uitat niciodată nimic din tot ce mi-a spus atunci, dar şi ulterior, cu diferite ocazii în care era prezent când cântam, pentru fiecare încurajare… dar şi critică, purtându-i o adâncă recunoştinţă! Spectacolul meu ca studentă care îşi susţine examenul de licenţă a avut succes, altfel nu îmi explic invitaţia din partea conducerii Operei Naţionale Bucureşti care a urmat relativ imediat după spectacol de a face un al doilea spectacol, tot cu Pamina, dar de această dată sub conducerea muzicală a maestrului Lucian Anca, o colaborare de asemenea foarte frumoasă.

Următorul pas în această instituţie şi pe această scenă a fost cel care prin concurs de angajare, mi-a adus statutul de solistă a Operei Naţionale Bucureşti începând cu anul 2005. Am susţinut atunci în faţa unei săli arhipline, rolul principal feminin din opera Lucia di Lammermoor de Donizetti. A fost una dintre cele mai emoţionante experienţe scenice, umane şi artistice iar pentru această împlinire interpretativă şi vocală le port recunoştinţă profesoarei mele, Maria Slătinaru-Nistor şi tatălui meu… iar pentru încredere şi şansa oferită, maestrului Ludovic Spiess, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti în acea vreme.

O.Ş.P.: A existat vreodată altă opţiune decât opera pentru Irina Iordăchescu, crescută fiind în această atmosferă?

„Muzica a învins deşi... nu am simţit niciodată că s-a dus cu adevărat o luptă”

I.I.: Au existat multe pasiuni, multe tentaţii, cele mai multe dintre ele fiind tot legate de cultură, de arte, de muzică, de teatru... dar a existat şi o perioadă în care m-aş fi văzut ''turist de profesie'', tatăl meu aducând din străinătate zeci de reviste din colecţia ''National Geographic'' care pe atunci mă fascinau şi mă făceau să îmi doresc să învăţ şi eu să fotografiez ca în acele pagini şi să călătoresc spre tărâmuri necunoscute, ce promiteau aventuri extraordinare şi poveşti minunate ale locurilor şi oamenilor de departe.

Muzica a învins deşi... nu am simţit niciodată că s-a dus cu adevărat o luptă.

O.Ş.P.: Cum era atmosfera în conservator în anii 90, ce au însemnat studiile la clasa profesoarei Maria Slătinaru-Nistor?

„Maria Slătinaru-Nistor a fost exemplul vocal ideal pentru cineva ca mine”

I.I.: Am intrat în Conservator pe când mă aflam încă la un nivel extrem al sensibilităţii, fiind captiva unei timidităţi cumplite şi suferind de un trac insuportabil. Aici s-a dus cu adevărat o luptă, una în care eu am învins, am evoluat şi am devenit puternică şi conştientă atât de talentul meu, cât şi de ceea ce aveam de şlefuit, de corectat şi învăţat. Atmosfera era una de mare competitivitate în general, dar şi de armonie între cei mai mulţi dintre colegi. Am cunoscut în acei ani atât ipocrizia unora, cât şi onestitatea altora, atât invidia lor, cât şi aprecierea celor mai generoşi dintre ei. M-am ţinut întotdeauna departe de aşa-zisele grupuri de influenţă sau grupuri de studenţi ''cool'', mi-am văzut de studiul meu şi rar am intrat în sala de audiţii şi examene ca să îi "spionez" pe ceilalţi, practică destul de întâlnită în rândul studenţilor. La clasa de canto a profesoarei Maria Slătinaru-Nistor era o atmosferă relaxată, dar totuşi, pe alocuri, severă, era timp pentru glume sau dialoguri frumoase, dar şi timp pentru discuţii serioase. Ştiu că m-a iubit încă de atunci, ca elevă, de când am păşit prima oară la dânsa în clasă, la vârsta de 15 ani, şi cred că în timp i-am adus multă bucurie, multă împlinire şi i-am confirmat ceea ce dânsa a ştiut că poate aştepta de la mine! A fost pentru mine cea mai bună decizie pe care altcineva a luat-o pentru mine, adică tatăl meu, atunci când mi-a spus că singura artistă şi profesoară pe mâinile căreia mă poate lăsa cu inima împăcată este Maria Slătinaru-Nistor. Şi bine a făcut! A fost exemplul vocal ideal pentru cineva ca mine, aflat la început de drum, atunci când se formează anumite percepţii şi setări legate de sunetul vocal şi emisia lui. Dânsa, la clasa de canto şi tatăl meu, la clasa de lied-oratoriu sunt cei care mi-au dăruit informaţiile cele mai importante şi preţioase pentru baza vocală şi interpretativă care mai apoi a început să dezvolte entitatea mea muzicală şi artistică. În anii 2009-2010 am cunoscut de asemenea un om şi un pedagog minunat, tenorul bulgar Boiko Zvetanov, alături de care am mai descoperit încă nişte mecanisme care mi-au oferit o mai mare libertate vocală, putând astfel să abordez roluri ca Violetta Valery în 2010, dar şi rolul lui Cio-Cio-san în 2017, vocea mea urmându-şi evoluţia, iar eu având înţelepciunea să aştept maturizarea ei, puţin câte puţin.

O.Ş.P.: Când a debutat Irina Iordăchescu la Opera din Bucureşti şi cu ce rol? Ce a urmat din acel moment? Relaţia cu Opera din Bucureşti a devenit o poveste de viaţă, din care aţi ieşit doar pentru scurte incursiuni…

„Abia în anul 2005 a început cu adevărat povestea mea ca solist al Operei Naţionale Bucureşti, casa vocii mele”

I.I.: Aşa cum am spus-o deja, primul spectacol a avut loc în anul V de Conservator, având posibilitatea de a-mi susţine examenul de licenţă cu rolul Paminei din Flautul fermecat de W.A. Mozart, urmat de un al doilea, la scurtă distanţă de timp. Din acel moment, au început experienţele mele internaţionale, la care la acel moment nici nu visam, concertele vocal-simfonice de la Teatro alla Scala, sub bagheta dirijorală a maestrului Riccardo Muti, urmate de turneul ''Le Vie dell'Amicizia'' 2001 organizat de Ravenna Festival şi de debutul meu internaţional pe o scenă de operă, într-un rol principal de operă, respectiv rolul Giuliettei din I Capuleti e i Montecchi de V.Bellini, în cadrul Festivalului Internaţional de la Ravenna, Italia, o producţie de operă extraordinară, în viziunea regizorală a doamnei Cristina Mazzavillani Muti, alături de parteneri de scenă ca tenorul Vittorio Grigolo, Alex Esposito, Alberto Rota, Marianna Kulikova, sub conducerea dirijorală a maestrului Julian Kovatchev. Au urmat concursurile internaţionale de canto care mi-au adus şase premii mari, două diplome speciale şi o bursă de studiu oferită de tenorul Marcello Giordani dar şi invitaţii în diferite concerte cu orchestra, atât în ţară cât şi în străinătate, atât operă cât şi vocal-simfonic.

Abia în anul 2005 a început cu adevărat povestea mea ca solist al Operei Naţionale Bucureşti, casa vocii mele, aşa cum simt să o numesc şi chiar este parte importantă a vieţii mele din ultimii 20 de ani. Ca toate poveştile, are personaje de toate felurile, are lumini orbitoare, dar şi zone de clarobscur cu alunecări spre întuneric... însă ce ar mai însemna lumina, dacă nu ar fi cea care împrăştie întunericul? Şi cui să îi fie frică de întuneric, când în gând şi suflet îl simte pe Dumnezeu? Povestea continuă frumos, aşezat, se maturizează şi faptul că eu trăiesc acest centenar ca solist angajat al Operei Naţionale Bucureşti, este un privilegiu, este o profundă onoare pe care o resimt cu recunoştinţă şi bucurie!

O.Ş.P.: Care au fost cele mai importante experienţe pe scena Operei bucureştene, de ce regizori sau parteneri de scenă vă amintiţi cu plăcere?

I.I.: Printre cele mai importante experienţe trăite pe această scenă, după examenul de licenţă şi după concursul de angajare cu spectacolul Lucia di Lammermoor din 2005, au urmat multe spectacole în rolul Luciei, apoi debuturile în Rigoletto, Nunta lui Figaro - rolul Susannei, premiera operei Cosi fan tutte (în această producţie extraordinară, semnată de unul dintre regizorii pe care îi preţuiesc enorm, Ştefan Neagrău, un profesionist desăvârşit, am lucrat absolut minunat împreună şi am clădit o legătură umană şi profesională care aproape că nu mai lasă loc necesităţii unor indicaţii, ele fiind intuite, transmise şi înţelese aproape instant), Don Pasquale (o altă producţie extraordinară, semnată de regizorul Rareş Zaharia, o altă colaborare minunată, care s-a dezvoltat superb şi a lăsat în urma ei o prietenie de suflet), La Boheme (rolul Musettei, producţia semnată de regizorul Ionel Pantea), rolul Violettei Valery din La Traviata, în regia maestrului Cristian Mihăilescu (cu el, din păcate, nu am avut ocazia să lucrez), rolul Adinei din L'elisir d'amore de Donizetti, apoi iarăşi Violetta Valery în noua producţie de La Traviata în regia lui Paul Curran (nici cu el, din păcate, nu am avut ocazia să lucrez, dar am primit felicitările sale într-un comentariu al unei postări în spaţiul public, fiind însă deplin mulţumită şi bucuroasă de lucrul la acest debut cu cea care i-a fost asistentă pentru această producţie nouă, Paula Gherghe, un profesionist desăvârşit şi pasionat, un om pe care îl îndrăgesc foarte tare); între timp, am putut onora şi contextul unor alte contracte în străinătate, printre care importantele invitaţii (întotdeauna primite în urma unor audiţii pe care le-am susţinut în faţa factorilor artistici decidenţi şi cu o singură excepţie care este contractul de la Glyndebourne, pe toate le-am obţinut fără influenţa şi înlesnirea unui agent, ci doar prin meritul artistic dovedit). Acestea m-au purtat pe scena Festivalului Internaţional de Operă de la Sankt Margarethen din Austria (cu rolul Gildei din Rigoletto de Verdi, în regia lui Renzo Giacchieri, având ocazia, după experienţa turneului Le Vie dell'Amicizia unde am cântat pentru prima oară în faţa a opt mii de oameni într-una dintre seri, să cânt zece spectacole de Rigoletto în faţa a cinci mii de oameni în fiecare seară), pe scenele teatrelor de operă din Ravenna, Las Palmas şi Piacenza (cu rolul principal, Irene, din opera Il ritorno di Don Calandrino de Domenico Cimarosa, sub conducerea muzicală a maestrului Riccardo Muti, în regia lui Ruggero Cappuccio, cu Orchestra Giovanile Luigi Cherubini), apoi Teatro alla Scala (cu rolul principal Zeyno Kari din opera contemporană Teneke compusă de Fabio Vacchi, în regia lui Ermanno Olmi, sub conducerea muzicală a maestrului Roberto Abbado) şi Festivalul de Operă de la Glyndebourne, UK ( rolul Musettei într-o producţie modernă a operei La Boheme, într-un revival al producţiei semnate de David McVicar şi reluat sub conducerea regizorului Lee Blakeley, dirijată de maeştrii Kirill Karabits şi Jeremy Bines. După acest contract, am simţit că sunt pregătită pentru debutul în rolul lui Mimi şi, revenind acasă, am debutat în acest rol pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Între timp avusese loc un alt debut internaţional, cel pe scena Operei de Stat din Sofia, în rolul lui Liu din Turandot de Puccini, în producţia foarte frumoasă semnată de regizorul Plamen Kartaloff, rol pe care l-am interpretat şi în frumoasa producţie semi-staged a operei Turandot semnată de Ştefan Neagrău la Opera Naţională Bucureşti.

Evoluţia vocii mele, puţin câte puţin, m-a apropiat de repertoriul de ''soprano lirico-pieno'', unde va şi rămâne pentru mult timp. Astfel, roluri ca Mimi din La Boheme, Liu din Turandot, Contessa din Nunta lui Figaro, Cio-Cio-san din Madama Butterfly, Desdemona din Otello, Micaela din Carmen sau Nedda din Pagliacci au putut lua viaţă în povestea mea ca solist al Operei Naţionale Bucureşti, dar şi pe alte scene internaţionale de operă.

Ca parteneri de scenă străini, în concerte şi producţii de operă din străinătate, îi port în suflet pe tenorii Boiko Zvetanov, Giuseppe Giacomini (am cântat împreună în La Boheme pe scena Operei Naţionale Bucureşti), Marcello Giordani şi Enrico Paro, de asemenea port amintirea unei frumoase colaborări cu tenorii Vittorio Grigolo, David Lomeli şi Gianluca Pasolini, baritonii Eduard Tumagian, Georg Tichy şi Andrei Bondarenko şi încă nu puţine alte nume de regizori de care mă leagă amintiri plăcute şi pline de învăţături profesionale, dintre care cei mai mulţi sunt deja menţionaţi mai sus.

O experienţă aparte şi care mi-a rămas în suflet a fost noua producţie de Turandot în viziunea regizorală a regizorului italian Mario de Carlo, alt profesionist desăvârşit pe care îl preţuiesc mult, alături de care am lucrat intens, într-o atmosferă pasională, creativă şi dinamică, având bucuria imensă de a cânta în premiera Operei Naţionale Bucureşti din Februarie 2020 cu soprana Maria Guleghina! Ce şansă extraordinară să cânţi alături de o asemenea artistă!

Dar să nu uit. Una dintre cele mai complexe experienţe, mai provocatoare şi reprezentative este seara debutului meu în Madama Butterfly, în mai 2017. După o perioadă extrem de grea, în care atât psihicul, cât şi sufletul au fost puternic încercate de dinamica acestor planuri ale vieţii care ne izbesc uneori ca nişte valuri mari, agresive şi numeroase, vine acea clipă în care ori te prăbuşeşti fără de speranţă, ori te ridici cu mult deasupra lor. Eu m-am ridicat... şi împreună cu dirijorul Tiberiu Soare, aflat de asemenea la debut cu această extraordinară operă, alături de toţi colegii mei, solişti, artişti lirici şi instrumentişti, am reuşit performanţa unei seri pe care publicul a răsplătit-o generos, multe, multe minute.

„Într-o zi, îmi voi scrie amintirile, pe linişte, departe de lumea în care activez acum”

În ţară şi la Bucureşti, au fost mulţi parteneri de scenă alături de care am cântat multe spectacole reuşite şi am legat prietenii artistice frumoase. Sunt foarte mulţi şi de fapt, sunt aproape toţi cei alături de care am cântat cel mai mult pe scena Operei Naţionale Bucureşti, cu o nuanţă sufletească mai puternică în plus faţă de cei care mi-au fost sprijin emoţional pe scenă, mai ales la debuturi, când au făcut dovada unei colegialităţi autentice şi a lipsei ego-ului solistului de operă. Le-am mulţumit deja încă de atunci, ştiu ei la cine mă refer! Nu pot să îi menţionez pe toţi aceştia aici (şi nu ar fi corect să nu fie toţi menţionaţi) din două motive: aş da naştere unor gânduri nu tocmai pozitive în mintea celor pe care nu i-aş menţiona, pentru că nu ar fi onest să o fac şi în plus, aş adăuga aici o listă foarte, foarte lungă... Într-o zi, îmi voi scrie amintirile, pe linişte, departe de lumea în care activez acum. În acea carte, fiecare coleg de scenă care şi-a arătat calităţile umane dincolo de cele artistice, va fi cu tot sufletul menţionat, cu cele mai vii detalii ale fiecărei ocazii în care am lucrat împreună!

O.Ş.P.: Din amplul repertoriu de operă pe care îl aveţi, care sunt producţiile care v-au rămas în memorie ca evenimente deosebite?

I.I. Motivele care mă determină să aleg doar câteva dintre toate spectacolele mele de operă sunt legate atât de importanţa contextului artistic, cât şi de planul sufletesc şi al experienţelor artistice resimţite foarte intens, atât ca trăire scenică, cât şi ca răspuns emoţional al publicului! Sunt multe alte momente marcante pentru mine, trăite pe scenele genului vocal-simfonic, colaborând cu Filarmonici importante din ţară şi străinătate. Die Zauberflote (examenul de licenta) - Opera Naţională Bucureşti 2000, I Capuleti e i Montecchi - Ravenna Festival 2001, Lucia di Lammermoor - Opera Naţională Bucureşti, spectacol-concurs de angajare 2005, Cosi fan tutte - Opera Naţională Bucureşti 2006, Premiera mondială a operei ''Teneke'' - Teatro alla Scala 2007, Il ritorno di Don Calandrino - Ravenna Festival, Teatro ''Perez Galdos''- Las Palmas şi Teatro Municipale di Piacenza 2007, Don Pasquale - Opera Naţională Bucureşti 2009, La Traviata - Opera Naţională Bucureşti 2010, Turandot - Sofia State Opera 2010, La Boheme - Glyndebourne Opera Festival 2012, La Traviata - Almaty Abay state Opera 2013, Madama Butterfly - Varna State Opera 2015, Madama Butterfly - Opera Naţională Bucureşti 2017, Pagliacci - Opera Naţională Bucureşti 2018, Otello - Opera Naţională Bucureşti 2019, Turandot - Opera Naţională Bucureşti 2020

O.Ş.P. Privind retrospectiv evoluţia Operei bucureştene, care credeţi că au fost perioadele de glorie ale istoriei sale?

„Această instituţie are o istorie extrem de valoroasă, are un destin, deşi încercat, vădit protejat de forţele binelui”

I.I. Primul moment de glorie al existenţei sale a fost chiar momentul naşterii sale ca instituţie de cultură în anul 1921, în urma primei scântei, aprinsă de George Stephănescu în 1885 şi a unui foc (mocnit) de dragoste a oamenilor pentru acest gen de muzică cultă, opera, ce nu a încetat să ardă, reaprins puternic în 1919 şi imediat după aprinzându-se strălucitor şi pentru totdeauna în seara de 20 decembrie 1921! Numele artiştilor de înalt nivel artistic şi profesional, atât români cât şi străini care au cântat sau dansat pe această scenă, împlinesc minunea pentru ca acest teatru să fi trăit o continuă perioadă de glorie, fiecare generaţie de artişti lirici, balerini sau instrumentişti, sub conducerea regizorală şi muzicală a unor regizori şi dirijori extraordinari, aducând propria încărcătură artistică şi energetică, menţinând un nivel al excelenţei la care publicul constant numeros a fost martor! Această instituţie are o istorie extrem de valoroasă, are un destin, deşi încercat, vădit protejat de forţele binelui şi este de datoria fiecărui cetăţean al acestei ţări, în special al acestui oraş, să îi cunoască măreţia, strălucirea, moştenirea culturală şi artistică extraordinară!

O.Ş.P. Ce au însemnat experienţele internaţionale pentru Irina Iordăchescu? Care dintre acestea au fost mai importante?

I.I. Toate experienţele mele profesionale au însemnat evoluţie, atât în planul vocal dar mai ales în planul artistic, fiecare regizor răscolind noi şi noi elemente, faţete, trăiri ale fiecărui personaj de operă interpretat, dar şi în planul muzical unde fiecare dirijor mi-a dezvăluit sensuri, nuanţe, dinamici complexe şi de însemnătate, atât în repertoriul de operă cât şi în cel vocal-simfonic. Nu aş vrea să mă repet, întrebarea, cumva, şi-a găsit deja răspunsul însă aş mai menţiona experienţele ori înălţătoare, ori revelatoare, ori copleşitoare ca cele avute cântând şi genul vocal-simfonic sau concerte cu repertoriu variat, cu lucrări din operă, lied şi operetă. De aceea aş dori să amintesc şi alte experienţe artistice care au avut mare însemnătate pentru. Îmi amintesc, într-o ordine deloc cronologică, de acestea:- Vier letzte Lieder de R.Strauss si ''Stabat Mater'' de G.Rossini cu Orchestra Radio din Belgrade dirijată de maestrul Bojan Sudjic, Concertele cu pian şi cvintet de coarde susţinute doi ani la rând alături de soţul meu, tenorul Mario Vasiliu, la Kioi Concert Hall - Tokyo, primul la invitaţia organizatorilor, al doilea la cererea publicului care ne-a dorit din nou acolo. Ein deutsches Requiem de J. Brahms alături de Orchestra Simfonică Mulhouse, dirijată de maestrul Cyril Diederich şi aceeaşi lucrare cântată sub conducerea muzicală a Maestrului Claus Peter Flor alături de Filarmonica "George Enescu". Nu aş uita interpretarea în premieră mondială a lucrării ''Cjante'' pentru soprană şi orchestră compusă de Fabio Vacchi şi dirijată de Maestra Claire Gibault în cadrul ''Mittelfest'' - Udine, Italia, Concertul organizat de ICR Istanbul de Ziua Naţională a României pe scena ''Cemal Resit Rey'' unde am cântat alături de Orchestra Română de Tineret dirijată de Maestrul Cristian Mandeal sau Concertul organizat de ICR Istanbul de Ziua Naţională a României la Catedrala ''Sfantul Anton'' din Istanbul, alături de tenorul Mario Vasiliu şi organistul Marcel Costea. Interpretarea pe scena Ateneului Român a unei alte lucrări în premieră mondială, alături de Filarmonica ''George Enescu'' dirijată de Maestrul Paul Nadler, lucrarea ''Lamento for the Holocaust'' compusă de George Foca-Rodi, ''Messa da Requiem'' alături de Filarmonica ''George Enescu'' dirijata de Maestrul Christian Badea, ''Vier letzte Lieder'' de R. Strauss alături de Filarmonica ''George Enescu'' dirijată de Maestrul Jin Wang şi aceeaşi lucrare extraordinară cântată sub conducerea muzicală a Maestrului Gheorghe Costin alături de Filarmonica ''Banatul'' din Timişoara, recitalul susţinut alături de pianistul Ştefan Doniga la Sala Apollinee a Teatrului ''La Fenice'' organizat de ICR Venezia, Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven alături de Filarmonica ''George Enescu'' sub conducerea muzicală a Maestrului Cristian Mandeal şi ulterior alături de Camerata Regală sub conducerea muzicală a Maestrului Horia Andreescu, pe scena Ateneului Român, Concertul Omagial şi Aniversar ''Dan Iordăchescu - 85 de ani'' pe care l-am organizat şi susţinut avându-i ca invitaţi de suflet pe maestrul Marin Cazacu, mezzosoprana Cristina Iordache şi pianistul Ştefan Doniga, un concert sfâşietor în care cred că aproape toţi oamenii prezenţi ştiau sau intuiau că ne luam un rămas-bun definitiv în planul omenesc de la unul dintre cei mai importanţi artişti lirici pe care i-a avut România, baritonul Dan Iordăchescu, tatăl meu... O experienţă care m-a consumat sufleteşte, dar care ne-a prilejuit momentul de a-i cânta lui mai frumos, mai cald şi mai pe placul inimii sale ca niciodată până atunci!

O.Ş.P. Cum vă amintiţi momentele în care aţi avut ocazia de a cânta alături de muzicienii celebrii din familia dvs., tatăl Dan Iordăchescu sau sora Cristina Iordăchescu?

„Am înţeles şi simţit unicitatea unui act muzical realizat de către un tată şi două fiice”

I.I. Au fost deopotrivă momente de trăiri foarte amestecate, pentru că aveam mai multe emoţii pentru ei decât pentru mine şi în acelaşi timp presiunea unei prestanţe artistice cu atât mai înalte cu cât cântam amândouă alături de tatăl nostru, creştea... Am înţeles şi simţit unicitatea unui astfel de act muzical realizat de către un tată şi două fiice care îi pot sta alături din toate punctele de vedere, chiar dorinţa lui de a se întâmpla acest lucru confirmă faptul că îi putem fi partenere de scenă fără nici o urmă de intimidare. Eu m-am bucurat nespus de aceste concerte, de bucuria lui mai ales... Era mândru că putea face asta şi i-am înţeles mândria. Singura tristeţe este că nu am cântat de mai multe ori împreună, ar fi fost frumos un turneu în toată ţara, dar în special în cele două oraşe pe care el, alături de Bucureşti, le-a iubit mult şi anume Iaşi şi Botoşani, fiind locurile copilăriei şi primei părti de tinereţe. As fi vrut să mai avem timp....

O.Ş.P. Orientându-ne privirea acum către prezent, Irina Iordăchescu, cum aţi parcurs acest ultim an ca artist, dat fiindcă toată lumea artistică din România, dar şi din Europa şi Statele Unite, după cum ştim, a trecut printr-o perioadă de pauză, ca efect al pandemiei, iar reluările activităţii au fost doar ocazionale?

„Opera online nu poate fi decât o măsura temporară şi evident, binevenită, de a menţine contactul cu publicul meloman”

I.I.: Iniţial.... mi-am luat timp pentru a cerceta şi înţelege ce se întâmplă, singura concluzie şi stare puternică rezultând în a nu lăsa frica să îmi pătrundă viclean în minte. Şi am reuşit. Unde există credinţă reală în Dumnezeu, nu poate exista îndoiala de EL, teama de Viaţă şi de ceea ce vine în dreptul tău dacă te încrezi Lui cu sufletul şi Spiritul! Recunosc onest, nu este numai meritul meu... am în viaţa mea oameni de lumină care de când i-am cunoscut, nu fac altceva decât să îmi lumineze gândurile şi să mă ajute! Ulterior, am încercat să îmi dau oxigenul atât de necesar, atât concret cât şi metaforic, prin tot ceea ce am făcut, fie că a fost antrenamentul vocal susţinut, în planul întreţinerii vocale şi al studiului rolurilor, că a fost deschiderea unor noi partituri, descoperirea unor cărţi sau a unor înregistrări vechi şi rare cu titluri de operă, că a fost plăcerea de a mă îngriji de grădina noastră sau retragerea totală Duminica, într-un colţ de pădure, iar mai de curând împlinirea unei pasiuni mai vechi din universul creaţiilor făcute de mână, acele momente când mintea ţi se goleşte de gânduri şi se cufundă într-o linişte adâncă şi asta doar pentru că atenţia ta este îndreptată către ceva pe care îl faci cu mâna ta şi simţi că va aduce linişte celui căruia îi este destinat... Am petrecut mai mult timp cu familia care a rămas aici şi am resimţit încă şi mai mult lipsa celor care sunt la mare depărtare de noi, tocmai peste ocean, neştiind când ne vom putea revedea firesc şi normal. M-am simţit recunoscătoare (încă o dată !) pentru oamenii pe care Dumnezeu i-a adus în viaţa noastră şi alături de care visez la un viitor plin de verde, de floare, de zâmbet şi apusuri de soare! M-am bucurat enorm pentru puţinele ocazii în care am cântat din nou publicului meloman, revenind emoţionată la Casa Artelor ''Dinu Lipatti'' în recitalul Mozart pe care l-am susţinut alături de baritonul Ionuţ Pascu şi pianista Verona Maier în cadrul Festivalului Mozartissimo, participând şi în cadrul Serilor de Operă organizate în aer liber de către Opera Naţională Bucureşti, urmate de Promenada Operei în două seri consecutive, apoi reluarea activităţii pentru mine cu spectacolul ''Nunta lui Figaro'' de W.A. Mozart (eu interpretând rolul Contessei) şi participarea în concertul ''Ama Deus'' din Septembrie, urmat de o înregistrare în regim de concert. În egală măsură m-am întristat pentru cei care nu au avut aproape deloc posibilitatea de a fi pe scenă şi de a-şi face profesia, experimentând din această cauză, o instabilitate financiară şi psihică gravă.

O.Ş.P. Ce părere aveţi despre opera online? Cât de importantă credeţi că va fi această evoluţie în artele spectacolului?

I.I. Opera online nu poate fi decât o măsura temporară şi evident, binevenită, de a menţine contactul cu publicul meloman, de a intra în legătură cu încă şi mai mulţi oameni prin înlesnirea internetului şi tehnologiei, însă nu poate deveni noua condiţie de existenţă a domeniului muzical! Opera Naţională Bucureşti a transmis online, în marea parte a perioadei în care nu ne-a fost permisă prezenţa pe scena de spectacole, o serie de evenimente, spectacole de operă din arhiva teatrului dar şi ministagiunea de spectacole şi concerte transmise online în luna aprilie a acestui an a însemnat foarte mult pentru publicul nostru şi pentru noi! Această cale de a menţine legătura cu publicul meloman şi încă la un nivel mai amplu ca număr de oameni la care a ajuns mesajul nostru a fost de mare ajutor pentru ca artiştii să îşi poată onora contractele stabile, să îşi menţină nivelul de studiu şi cel profesional... dar această soluţie oferită de tehnologie nu poate revela acea taină a muzicii culte din care face parte şi muzica de operă, taină pe care o poţi înţelege şi mai ales o poţi simţi doar în sala de spectacol sau concert, doar acolo, în mijlocul Muzicii, al energiilor descătuşate sau născute, al planurilor energetice colective care deschid porţile Spiritului către Dumnezeu! Aceasta este misiunea noastră ca slujitori ai artei, ai binelui, ai spiritului şi prin toate acestea, ai lui Dumnezeu! Aceasta este misiunea Muzicii de Operă iar destinul acestui Templu, Opera Naţională Bucureşti, este ocrotit din planuri la care nu ajungi cu mintea... ci doar cu sufletul!

Repertoriul de operă:

Domizia - "Decebalo" - L. Leo

Irene - "Il ritorno di Don Calandrino" - D. Cimarosa

Pamina - "Die Zauberflöte" - W. A. Mozart

Susanna - "Le Nozze di Figaro" - W. A. Mozart

Contessa - "Le Nozze di Figaro" - W. A. Mozart

Fiordiligi - "Cosi fan tutte" - W. A. Mozart

Lucia - "Lucia di Lammermoor" - G. Donizetti

Adina - "L'elisir d'amore" - G. Donizetti

Norina - "Don Pasquale" - G. Donizetti

Giulietta - "I Capuleti e i Montecchi" - V. Bellini

Gilda - "Rigoletto" - G. Verdi