Reacţii interne şi externe după situaţia creată la Opera Naţională Bucureşti: „disgusting“. Vicepremierul Vasile Dîncu va lua taurul de coarne marţi

Reacţii interne şi externe după situaţia creată la Opera Naţională Bucureşti: „disgusting“. Vicepremierul Vasile Dîncu va lua taurul de coarne marţi

Vasile Sebastian Dîncu (54 de ani), vicepremier FOTO Eduard Enea

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat că se va întâlni cu protestatarii de la Opera Naţională Bucureşti (ONB) săptămâna viitoare, după ce, sâmbătă seară, un nou protest a avut loc la Operă, iar balerinii români şi străini aflaţi pe scenă nu au putut să susţină spectacolul ce era programat, întrucât colegii din orchestră şi departamentul tehnic au boicotat reprezentaţia.

Artiştii Operei Naţionale Bucureşti (ONB) nu au susţinut spectacolul programat nici sâmbătă seară, nemulţumiţi că Ministerul Culturii nu a răspuns memoriului pe care i l-au adresat, în care îşi exprimă revendicările, printre care aceea de renumire a dirijorului Tiberiu Soare la conducerea instituţiei.

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat pentru News.ro că urmează să stabilească datele întâlnirii cu protestatarii de la Operă, întâlnire care va avea loc ”luni sau marţi”. Conform ministrului Vlad Alexandrescu, contactat de „Adevărul“, întâlnirea va avea loc tocmai marţi, pentru că oficialii pleacă la inaugurarea Palatului Culturii de la Iaşi: vicepremierul se va deplasa acolo duminică după-amiază, iar ministrul i se va alătura în cursul dimineţii de luni.

Toţi balerinii care ar fi trebuit să joace în spectacolul de sâmbătă seară, români şi străini, au urcat pe scenă, dar nu au fost lăsaţi să susţină spectacolul, pentru că colegii lor au boicotat reprezentaţia, a declarat pentru News.ro balerina Marina Minoiu, care ar fi trebuit şi ea să fie în spectacolul ”The Dream”, înlocuind-o sâmbătă seară pe Mihaela Soare.  ”Aş vrea să subliniez lipsa de profesionalism a Operei Române, condusă acum de dirijorul Tiberiu Soare şi lipsa de respect faţă de public”, a afirmat Marina Minoiu.

Kobborg, mesaj către lume şi răspunsuri

După ce, sâmbătă seară, spectacolul de la Opera Naţională Bucureşti a fost anulat, deşi unii balerini, străini cei mai mulţi, erau pe scenă, pregătiţi pentru reprezentaţie, Johan Kobborg a publicat un scurt mesaj pe contul de Facebook: ”România, accepţi asta? Europa, accepţi asta? Lume?”.

Reacţiile de susţinere din lumea internaţională a dansului nu au întârziat să apară în mediul online, în primul rând pe pagina de facebook a lui Johan Kobborg. Astfel, cunoscutul critic de balet Graham Watts a postat următorul mesaj:

„The best of dance in Europe is happening tonight in the Czech Republic at Aerowaves.

The worst of dance in Europe is happening tonight in the disgraceful scenes at Opera National Bucharest

There is so much duplicity, treachery, xenophobia, honour, courage and loyalty on show that one day this should become a ballet

Johan and your supporters - the world of reason and honour is with you.“ /

„Cel mai bun lucru în dansul european se întâmplă în această seară în Republica Cehă la Aerowaves. Cel mai rău lucru în dansul european se întâmplă în această seară în scenele dezgustătoare de la Opera Naţională Bucureşti. Este atât de multă duplicitate, trădare, xenofobie, onoare, curaj şi loialitate arătate încât într-o zi toate acestea trebuie să devină un balet. Johan şi suporterii tăi - lumea raţiunii şi onoarei este cu voi.“

Tot Graham Watts a postat pe contul său fotografii din spectacole şi de la aplauze cu Bianca Fota şi Cristina Dijmaru (foto dreapta jos), aflate acum printre contestatarele lui Kobborg, specificând ironic că nu le-a mers aşa rău sub conducerea lui Johan Kobborg. O altă susţinătoare a danezului, Anna M Gatti, reproduce o postare mai veche a Biancăi Fota, de pe 15 ianuarie, cu 3 fotografii din Londra, în care le mulţumea Alinei Cojocaru şi lui Johan Kobborg pentru tot sprijinul, trimiţându-le la final o inimioară.

Reacţia oficială a Operei Naţionale Bucureşti la ce s-a întâmplat sâmbătă

Pe site-ul Operei Naţionale Bucureşti a fost publicat, sâmbătă seară, un mesaj de scuze adresat publicului care nu a putut să urmărească reprezentaţiile anulate ca urmare a protestelor care au paralizat în ultimele zile activitatea instituţiei. Totodată, mesajul anunţă ”impredictibilitatea” tuturor spectacolelor şi evenimentelor Operei.

”Opera Naţională Bucureşti, prin departamentul care are în grijă relaţia cu dumneavoastră, cei care reprezentaţi motivul pentru care instituţia există, îşi manifestă părerea de rău şi profundul regret faţă de imposibilitatea pe care o are în a-şi desfăşura activitatea”, se arată în mesajul publicat pe site-ul Operei Naţionale Bucureşti, mesaj nesemnat şi neatribuit vreunei conduceri.

Mesajul este justificat prin primirea a numeroase mesaje şi e-mailuri prin care spectatorii îşi exprimă  ”indignarea pentru faptul că nici măcar nu s-a putut oferi, chiar şi cu puţin timp înainte de desfăşurarea spectacolelor din ultimele zile, un răspuns privind soarta acestora”.

Chiar şi aşa, mesajul precizează că soarta tuturor spectacolelor este,în continuare, impredictibilă: ”Tebuie cel puţin să vă informăm asupra impredictibilităţii ce afectează programul de spectacole şi evenimente, din motive independente de Opera Naţională Bucureşti ca instituţie”.

Până la acest moment, trei reprezentaţii programate a avea loc în ultimele zile - două reprezentaţii ”Falstaff” şi o reprezentaţie ”DSCH. Visul (The Dream)” - nu au mai avut loc, fără ca noi să putem cel puţin oferi în mod public, în timp rezonabil, un anunţ în acest sens.

”Cerem scuze dumneavoastră, publicului, pentru imposibilitatea de a ne desfăşura activitatea în mod onorabil şi ne manifestăm speranţa că viitoarea conducere a Operei Naţionale Bucureşti va identifica responsabilii pentru această situaţie şi va lua măsurile necesare astfel încât publicul nostru să primească respectul pe care îl merită”, se încheie mesajul, publicat sâmbătă seară,pe site-ul ONB.

„Eu şi colegii mei am deschis cortina“

Balerinul Cristian Preda, aflat pe scena Operei Naţionale Bucureşti, sâmbătă seară, când spectacolul a fost anulat, a spus, într-o declaraţie pentru News.ro, că, deşi colegii l-au huiduit pentru că îl susţine pe Johan Kobborg şi pentru că a vrut să danseze, reprezintă România atunci când merge ”la marile concursuri de balet din lume şi câştigă medalii”.

”Dirijorul Tiberiu Soare a spus în faţa publicului că balerinii de pe scenă nu reprezintă ONB. Este strigător la cer. Eu când mă duc la marile concursuri de balet din lume şi câştig medalii reprezint această instituţie şi România. Publicul ne-a aplaudat, cei din fosă au huiduit şi se aplaudau singuri pentru protest”, a povestit Cristian Preda, solit al baletului ONB.

Mai mult, acesta povesteşte cum colegii lui nu au vrut să deschidă cortina: ”Eu şi colegii mei am deschis-o. Şi publicul ne-a aplaudat”, spune acesta.

Citeşte şi: reportaj de la protestul de-aseară care-a dus la ocuparea fosei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: