Documentarul chilian „Vision nocturna” a câştigat trofeul One World Romania 2021

Documentarul chilian „Vision nocturna” a câştigat trofeul One World Romania 2021

Premiul în valoare de 4.000 de euro este acordat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. FOTO: Facebook

Documentarul chilian „Vision nocturna”, regizat şi filmat de Carolina Moscoso Briceño, a câştigat trofeul festivalului One World Romania 2021.

Ştiri pe aceeaşi temă

La finalul celei de-a 14 ediţii a festivalului, una dedicată locului femeilor în societate şi luptelor duse pentru ca acesta să nu fie constant desconsiderat, au fost acordate şapte premii: trofeul One World Romania - Carolina Moscoso Briceño, pentru „Vedere nocturnă”; premiul juriului liceenilor - Carolina Moscoso Briceño, pentru „Vedere nocturnă”; premiul special al juriului internaţional - Catarina Vasconcelos, pentru „Metamorfoza păsărilor”; premiul special al juriului liceenilor - Eléonore Weber, pentru „N-o să mai fie noapte”; premiul publicului - Catarina Vasconcelos, pentru „Metamorfoza păsărilor”; menţiuni ale publicului - Eléonore Weber, pentru „N-o să mai fie noapte” şi Nuria Giménez Lorang, pentru „Covrigul meu mexican”.

„Selecţia, prin varietatea de subiecte, mesaje şi abordări estetice, a făcut ca misiunea juriului să devină destul de dificilă şi, de asemenea, provocatoare. Premiul e acordat filmului «Vision nocturna/ Viziune nocturnă», regizat şi filmat de Carolina Moscoso Briceño, scris de Carolina Moscoso Briceño împreună cu María Paz González, cu montajul realizat de Juan Eduardo Murillo, muzica de Camila Moreno şi suntetul de către Mercedes Gaviria. Juriul a fost impresionat de capacitatea filmului de a transcende o experienţă senzorială prin juxtapunerea imaginii, textului şi sunetului. «Vision nocturna/ Viziune nocturnă» aprofundează o experienţă personală traumatică, privind-o dintr-o perspectivă politică”, a declarat juriul internaţional.

Menţiunea specială a juriului a fost acordată filmului „Metamorfoza păsărilor”, regizat de Catarina Vasconcelos, „pentru sentimentul poetic atât de rar, imaginile care-ţi taie răsuflarea şi limbajul bogat, concentrarea melancolică şi emoţinală deopotrivă pe obiecte şi subiecte şi apropierea tandră de familie, de figura mamei în mod special”.

Filmele câştigătoare vor fi proiectate duminică: „Covrigul meu mexican”, Cinemateca Eforie, de la ora 13:00; „N-o să mai fie noapte”, Cinema „Elvire Popesco”, de la ora 16:30; „Metamorfoza păsărilor”, Cinema „Elvire Popesco”, de la ora 18:30; „Vedere nocturnă”, Cinema „Elvire Popesco”, de la ora 21:00.

Documentarele vor putea fi vizionate şi online, în perioada 21 - 27 iunie.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările