Coproducţia româno-spaniolă „Canibal“ se ocupă de unul dintre cele mai tabu subiecte pentru societatea umană: cel al canibalismului sau antropofagiei. Da, au existat şi există persoane sau, altădată, colectivităţi întregi practicând acest obicei nu doar alimentar, dar acest lucru este trecut de obicei sub tăcere, se evită a fi discutat. „Canibalismul – fiind un atât de mare tabu – mă face să mă gândesc că poate este ceva în natura lui care ne este de fapt atât de aproape, încât am decis să îl îndepărtăm“, consideră, de altfel, şi regizorul spaniol Manuel Martín Cuenca, autorul filmului.

Dacă stăm să ne gândim, nu numai filmele despre canibalism, dar şi cele despre actul propriu-zis al mâncării sunt foarte rare: „Marea crăpelniţă“ (1973, regia Marco Ferreri) – genială explorare, executată după abecedarul psihanalitic, a dimensiunii thanatice a actului hrănirii, a aşa-numitului registru digestiv al simbolurilor, după clasificarea lui Durand –, „Ospăţul Babettei“ (1987, regia Gabriel Axel), secvenţele celebre din „Fantoma libertăţii“ (1974) a lui Luis Buñuel sunt primele lucruri care ne vin în minte. Şi, bineînţeles, capodopera lui Peter Greenaway „Bucătarul, hoţul ş.a.m.d.“.

Demonul croitor

Personajul principal, Carlos (Antonio de la Torre), este un sârguincios croitor din oraşul andaluz Granada, devotat trup şi suflet meseriei sale, dar, în acelaşi timp, un individ singuratic şi introvertit. Nu este vorba însă de un nou „sartor resartus“ (Th. Carlyle), subiectul este unul des tratat în cinema, chiar dacă, aşa cum spuneam, nu în această formulă: ce se ascunde sub aparenţa unor indivizi banali şi insignifianţi, ce demoni se află sub înfăţişarea blajină a celor pe lângă care trecem zilnic.

În realitate, Carlos este croitorul dedicat care duce mai departe tradiţia meşteşugului său, este rafinatul ascultător de muzică preclasică, dar este şi un practicant al canibalismului, care periodic se hrăneşte cu carnea (doar a) unor fete tinere, pe care le ucide manu propria, cu propria lui mână. Este ceea ce i se şi întâmplă şi (prea) îndrăzneţei sale vecine, imigranta româncă Alexandra (Olimpia Melinte), practicantă de masaj thailandez la domiciliu.

În mintea unui criminal

Filmul se mişcă greu şi îşi dezvăluie, în mod voit, cu parcimonie povestea, chiar şi subiectul real. Atmosfera este una claustrantă şi sufocantă, mai tot filmul se întâmplă în interiorul celor două apartamente învecinate. Lucrurile stau astfel pentru că, de fapt, ne aflăm în interiorul psihicului torturat al personajului, în mintea suferindă a acestuia. Este posibil ca o puternică traumă din trecut să fi declanşat deviaţia lui Carlos, dar nu ni se dau niciun fel de detalii în acest sens.

Orice studiu de antropologie ne spune că, pentru antropofagul dintr-o societate primitiv-tradiţională, actul ingerării semenului său este unul ritualic-simbolic, prin care învingătorul îşi însuşeşte calităţile şi „fluxul vital“ ale celui sacrificat. În mod similar, Carlos îşi doreşte femeile pe care le ucide, dar canibalismul este pentru el singurul mod de a le poseda cu adevărat.

Diavolul îndrăgostit

Lucrurile se schimbă atunci când croitorul devine atras de sora Alexandrei, ingenua Nina (aceeaşi Olimpia Melinte, în excelent dublu rol), pe care îi este imposibil să o sacrifice; Carlos face astfel saltul de la pură dorinţă la un început de iubire. Este o trecere pe care, la un moment dat, o facem cu toţii, chiar dacă într-o formă cu totul diferită.

Cu toate că are multe zone confuze şi fracturi de logică, filmul rămâne unul interesant, realizat într-o manieră „europeană“ (chiar dacă nu una cu adevărat briliantă), dedicat unui subiect mai rar tratat în cinema. „Pentru mine, esenţa filmului este misterul şi convingerea că spectatorul poate lua parte în mod activ la el“, mai spune regizorul. Dar tocmai crearea acestui mister real este ceea ce îi lipseşte în primul rând filmului său.

Info

Canibal / Caníbal (Spania-România-Rusia-Franţa, 2013)
Regia: Manuel Martín Cuenca
Cu: Antonio de la Torre, Olimpia Melinte

3 stele