Cele două luni de patimi ale pacientului Mircea Lucescu: de la răceală și furuncul la infarct miocardic acut
0Mircea Lucescu, al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului mondial (are 36 de trofee), s-a stins din viață pe un pat din Secția ATI a Spitalului Universitar din Capitală. Inima antrenorului de 80 de ani a încetat să mai bată în jurul orei 20:30 a zilei de marți. „Adevărul” reface filmul dureros al ultimelor zile din viața lui „Il Luce”.

Primele probleme medicale l-au lovit la începutul lunii februarie și s-au tot acutizat, pe fondul mai vechilor operații care i-au slăbit imunitatea. S-a pornit de la o răceală care l-a trimis de câteva ori într-o rezervă a Spitalului Universitar, unde a fost internat mai multe zile, peste care s-a suprapus un furuncul. FRF a vorbit despre o „infecție subcutanată”. Federația nu a dat amănunte despre ce anume era vorba. Apropiații selecționerului susțineau că nu este vorba despre nimic altceva decât de o răceală care necesită antibiotice și un tratament specific. La spital, tehnicianul a fost vizitat de Mihai Stoichiță, director tehnic al FRF, în contextul în care barajul cu Turcia, de pe 26 martie, bătea la ușă.
Control în Belgia
După câteva zile de pauză petrecute acasă, selecționerul naționalei a mers în străinătate, pentru un set complet de analize. Deși avea dosarul medical la Spitalul Universitar din București, Mircea Lucescu dorea o altă opinie medicală. „Il Luce” a plecat în Belgia cu avionul, iar scopul deplasării externe este să afle de la alți medicii cauzele pentru care se îmbolnăvește atât de des. În Belgia, „Il Luce” a fost consultat de prof. dr. Ștefan Constantinescu. Specialistul de 61 de ani a terminat Facultatea de Medicină la București «Carol Davila» în 1988. A plecat între timp la specializări, are una la Memphis, în Tennessee, și una la Cambridge, în Massachusetts. Este unul dintre primii specialiști în oncologie moleculară din lume, spune sursa citată. Este profesor la Universitatea Catolică din Leuven, la 20 de kilometri de Bruxelles, universitate fondată la 1425. Consultă și la Spitalul Saint-Luc din Bruxelles. La întoarcerea în țară, antrenorul a anunțat FRF că este apt pentru a pregăti naționala și stă pe bancă la meciul de la Istanbul. Lucescu avea variante de a merge la Istanbul sau la Viena, pentru a se căuta, dar a preferat să meargă pe mâna doctorilor din Capitală. „Cei de la Universitar îmi cunosc istoricul medical”, a motivat tehnicianul motivul pentru care a ales Spitalul Universitar, iar nu o unitate medicală privată. „Il Luce” a avut mai multe operații, de-a lungul timpului: la coaste, după accidentul de tramvai, la inimă (are implantate mai multe stenturi) și la șold (intervenția a avut loc la clinica Ponderas). Toate i-au șubrezit sănătatea, pe fondului stresului uriaș provocat de activitatea pe banca tehnică.
Era din 29 martie în spital
La revenirea în țară, la analiza de după meciul cu Turcia, lui „Il Luce” i s-a făcut rău, la antrenamentul condus în cantonamentul de la Mogoșoaia. Era 29 martie când antrenorul a leșinat și a fost dus de urgență tot la Universitar. S-a vorbit despre fibrilații pe care le-ar mai fi avut în trecut, în perioada Brescia. Joi, 2 aprilie, FRF a anunțat oficial că Lucescu nu mai este antrenorul tricolorilor și că i se propune o altă funcție în cadrul loturilor naționale. După ce se părea că a fost stabilizat, vineri, 3 aprilie, atunci când era programată externarea, i s-a făcut din nou rău. A suferit un infarct miocardic acut, fiind resuscitat de trei ori. Duminică, 5 aprilie, a fost mutat la Terapie Intensivă, iar fiul său a venit duminică noapte de urgență la București. A mers la spital alături de mama Neli și de fiul Matei. În rezerva lui Lucescu a pătruns și oficialul FRF Mihai Stoichiță, care a recunoscut că n-a putut discuta cu fostul selecționer, acesta fiind intubat, și că doar l-a atins ușor pe mână.
La propunerea familiei, s-a luat în calcul și transferul la o clinică din Viena. Doar că starea pacientului nu a primit OK-ul medicilor. Marți, în ziua fatidică, echipa interdiciplinară de medici (din care făcea parte și un specialist recomandat și adus din Franța, medicului cardiolog Marius Andronache) urma să decidă dacă îi montează dispozitivul ECMO (este o metodă medicală avansată de susținere a vieții, utilizată în situații critice, atunci când plămânii sau inima nu mai pot funcționa corespunzător).
N-a mai fost cazul. CT-ul de marți a relevat probleme complexe, astfel că planul a fost abandonat. Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a transmis marți informația că „Il Luce”, aflat în comă de duminică dimineața, a fost supus unei „investigații CT complexe” care a relevat două aspecte grave: „multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale” și „focare de tromboembolism pulmonar”.
La câteva ore distanță, a survenit decesul.





















































