Premiera filmului a avut loc la Festivalul de la Cannes de anul trecut, unde „Leviatan“ a fost în competiţie şi a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, cosemnat de regizor împreună cu Oleg Neghin (colaborator al lui Zviaghinţev şi la scenariul precedentelor sale filme, „Elena“ şi „Exilul“). De atunci, „Leviathan“ a avut o carieră prodigioasă, obţinând o sumedenie de premii şi de cronici extatice, totul culminând cu nominalizarea la Oscarul pentru film străin. Nu numai, dar şi din cauza actualului context geopolitic şi a ameninţării din ce în ce mai făţişe a Rusiei lui Putin, mulţi îl vedeau câştigător sigur, dar până la urmă sorţii au înclinat în favoarea filmului polonez „Ida“, semnat de Pawel Pawlikovski.

Un pumn în stomac

Dacă mi-a părut rău cu adevărat de ceva de la Oscarurile de anul acesta a fost, într-adevăr, de „Leviathan“. „Ida“ este un film foarte bun, în tradiţia minunată a vechiului cinema polonez: foarte bine jucat şi foarte bine filmat, care vorbeşte despre nişte lucruri care nu trebuie uitate, ba chiar, în contextul regretabilului val recent de antisemitism din întreaga Europă, sunt din nou actuale.

„Leviathan“, însă, este actual în alt mod: arată pe înţelesul oricui ce înseamnă modul de viaţă rusesc, cum se conduce această ţară, ce valoare au în ea drepturile omului şi noţiunea de individ. Este ceea ce doreşte şi tot ce are de oferit – cel puţin pentru fostul său imperiu sau, de ce nu, pentru bucata de Europă care i-a aparţinut – acest Moloh, mai degrabă decât Leviathan, rus. Poate „Leviathan“ este mai puţin sofisticat formal decât „Ida“, dar este diferenţa dintre un discurs elaborat şi intelectual, care riscă să te adoarmă, şi un pumn în stomac, dat cu intenţia de a te trezi.

Un important regizor rus

Andrei Zviaghinţev (51 de ani) este, poate, cel mai important regizor rus post-sovietic, adică afirmat după căderea imperiului comunist în 1991. Cineastul a irumpt pe scena internaţională cu uluitorul său debut din 2003, „Întoarcerea“, film care a câştigat Leul de Aur la Veneţia şi care l-a afirmat ca pe una dintre cele mai importante voci în filmul contemporan. „Întoarcerea“ mărturisea influenţe din tradiţia ilustră a cinemaului sovietic, tarkovskiană să-i zicem, dar cred că era mai degrabă de sorginte bergmaniană.

Lăudabil este că autorul rus nu s-a menţinut de-atunci într-o formulă de mare succes pe care o obţinuse, ci fiecare film al său a fost altceva, a reprezentat o tentativă de a se schimba, stilistic şi ideatic, şi de a spune ceva nou. Totul a culminat cu acest „Leviathan“, în care regizorul îşi doreşte să se ia de gât cu însuşi sistemul corupt al lui Putin şi care, în pofida succesului său, nu s-a mai bucurat de acelaşi consens, unii comentatori contestând mai ales adecvarea dintre scenariu şi mesajul politic pe care Zviaghinţev vrea să-l transmită.

La malul mării

„Leviatan“ este structurat pe cel puţin trei nivele şi, aşa cum spuneam, cred că măcar primul, poate şi al doilea, sunt accesibile oricui, prin urmare în acest caz directeţea discursului devine un avantaj, atunci când mesajul de înţeles este mult mai important, chiar urgent. Avem mai întâi primul nivel, cel faptic: acţiunea se întâmplă într-un loc uitat de lume de la ţărmul Mării Barents, în îndepărtatul ţinut Murmansk.

Aici trăieşte Kolea, un om simplu şi muncitor, un rus obişnuit cu alte cuvinte, împreună cu soţia sa Lilia şi fiul lor adolescent. Kolea intră în conflict cu primarul corupt al localităţii şi, prin urmare, în foarte scurt timp va pierde totul: averea, familia, libertatea. Prietenul său, avocat moscovit, pe care-l cheamă să-l ajute, va fi repede pus cu botul pe labe de oamenii locului.

Un Iov contemporan

Al doilea nivel este cel al parabolei politice: ceea ce i se întâmplă lui Kolea şi prietenului său este o expresie a actualului sistem corupt şi condus discreţionar din Rusia păstorită de Vladimir Putin. Acest sistem este Leviatanul, monstrul marin la care se referă titlul. Cred că şi acest nivel este evident, pentru că ceea ce i se întâmplă lui Kolea are semnificaţie, nu sunt nişte fapte petrecute aiurea, fără legătură cu contextul.

În sfârşit, al treilea nivel este cel religios: Kolea este un Iov modern, care ca şi cel din vechime pierde totul într-un timp foarte scurt, fără să înţeleagă de ce. Monstrul Leviathan este pomenit exclusiv în Cartea lui Iov, iar pentru ca lucrurile să fie foarte clare scenariul îl pune pe un călugăr rătăcitor să-i reproducă personajului principal pasaje din textul biblic (sigur, mai există în titlu şi o aluzie la „Leviathan“, cartea lui Hobbes, adică la ideea modernă de Stat). Nu aş dori însă ca interpretarea parabolei religioase să distragă atenţia de la mesajul mai important: „Leviathan“ este în primul rând un film anti-Putin, prin care Zviaghinţev dovedeşte un mare curaj, resituând din nou artistul ca voce privilegiată a politicului.

Info

Leviatan / Leviathan / Leviafan (Rusia, 2014)
Regia: Andrei Zviaghinţev
Cu: Aleksei Serebriakov, Elena Liadova, Roman Madianov

4 stele

Citeşte şi:

Recviem pentru Uniunea Sovietică

Adevărata faţă a Rusiei

E război, proştilor