Regizorul Doug Liman şi scenaristul său, Gary Spinelli, au simţit probabil că spun o poveste tipic americană, demnă de „ţara tuturor posibilităţilor“ („nu e o ţară minunată?“, spune spre sfârşit „clovnul“ Barry Seal), încât au considerat că e nevoie să pună particula „american“ în titlu, integrând astfel filmul într-o lungă serie (doar Paul Schrader a fost în stare să deconstruiască „mândria americană“, prin „American Gigolo“, din 1980). Din păcate, în traducerea românească („Barry Seal: Trafic în stil American“), acest efect se pierde, distribuitorii fiind probabil cu gândul la „Căsătorie în stil italian“.

Războiul Rece, în culise

Spinelli nu este un scenarist cu prea mare experienţă, aflându-se doar la al doilea produs cinematografic (la care este însă şi producător executiv). Va colabora cu Liman şi la următoarele proiecte ale acestuia: serialul TV „Impulse“ (programat pentru 2018) şi ecranizarea SF „Chaos Walking“ (2019). Pentru „American Made“, cei doi au ales o poveste adevărată – ceea ce „gâdilă“ întotdeauna susceptibilităţile publicului american, incapabil în general să priceapă rostul ficţiunii –, într-adevăr incredibilă. Şi pentru că aveau nevoie de o vedetă au apelat la Tom Cruise (actorul, în vârstă acum de 55 de ani, a mai îmbătrânit, renunţând aici la cascadele care l-au consacrat, în favoarea umorului prostesc, o altă faţetă a talentului său), care-şi face bine treaba, restul distribuţiei, cu excepţia lui Domhnall Gleeson (agentul CIA Monty Schafer, dacă acesta-i numele lui real), fiind pasabil.

În esenţă, în film este vorba despre un pilot american, Barry Seal, contactat spre sfârşitul anilor ’70 de către CIA şi pus să facă fel de fel de operaţiuni murdare în sudul graniţei, în aşa-numita Americă Latină. Era epoca războiului rece şi prin urmare mişcările de gherilă comuniste stipendiate de sovietici (Guatemala, Honduras, Salvador, Nicaragua) trebuiau supravegheate, iar fiecare mişcare a lor fotografiată (sateliţii de supraveghere nu erau încă atât de perfecţionaţi ca acum). Odată cu venirea lui Reagan pe scaunul de preşedinte al SUA şi cu câştigarea puterii de către sandinişti în Nicaragua, începe epoca Contras, rebelii cărora guvernul american (prin CIA şi prin... Barry Seal) le oferea un sprijin discret, astfel încât pentru pilotul reprofilat este întotdeauna de lucru. În plus, Barry Seal este contactat de traficanţii de droguri din Columbia (cartelul Medellin incipient) şi devine astfel cărăuş de droguri pentru aceştia, umplându-se treptat de bani, ceea ce va da naştere la fel de fel de situaţii şi de încurcături.

Liman nu e Scorsese

Pe principiul patentat de „Forrest Gump“, Barry intră, de-a lungul odiseii sale, în contact cu fel de fel de figuri, care pe-atunci poate nu erau atât de celebre, dar vor deveni: Pablo Escobar, viitorul lider sângeros al cartelului columbian Medellin, colonelul panamez Noriega (omul americanilor, care va deveni general şi, mai târziu, protagonist al unei lovituri de stat eşuate), colonelul North (va ajunge în lumina reflectoarelor ulterior, cu scandalul IranGate), George Bush (viitor preşedinte al SUA, dar la ora aceea director al CIA) şi... fiul acestuia, George W. Bush jr. (nu mai are nevoie de prezentări, dar la momentul acţiunii e doar un tânăr imberb). Spinelli şi Liman aleg să trateze totul cu umor, transformându-l pe Seal (cu tot sfârşitul său încă neelucidat) într-un clovn, care nu-i decât o „jucărie“ în mâna sorţii şi a „păpuşarilor“ care-l manevrează. Cruise se complace de minune în această perspectivă, primind tot ceea ce i se întâmplă eroului său cu aceeaşi mimică de „toate mi se întâmplă numai mie“, în genul personajelor dintr-un sitcom.

Un profesionist, Liman ştie să filmeze fiecare secvenţă temporală în stilul epocii respective, punând unde trebuie mărcile care-au consacrat-o (imagine granulată, formatul de film al perioadei, coloană sonoră cu hiturile anilor respectivi). Dincolo de umorul momentan al poveştii, „epopeea“ lui Barry Seal, scrisă de Spinelli şi pusă pe ecran de Doug Liman, nu are anvergură, fiind ceva care te surprinde, te intrigă la vizionare, dar îl uiţi la fel de repede. Liman nu este Scorsese, şi unde acesta din urmă făcea, în „Lupul de pe Wall Street“, din odiseea unui găinar destul de oarecare (Jordan Belfort), o frescă a unei epoci din istoria Americii, precum şi o analiză a lăcomiei şi depravării general umane, autorul nostru – plecând de la un subiect teoretic şi mai spectaculos (şi Seal învârte grămezi de bani) – reuşeşte doar un film realizat corect (ce i se întâmplă aici pilotului nostru nu mai are nicio semnificaţie general-umană, ci este doar un caz excentric, bun de-a mai face un film oarecare despre el), menit doar să descreţească frunţile la finalul unei veri extrem de fierbinţi.

Info

Barry Seal: Trafic în stil American / American Made (SUA, 2017)
Regia: Doug Liman
Cu: Tom Cruise, Domhnall Gleeson, Sarah Wright, Caleb Landry Jones

3 stele

Citeşte şi:
„Sfârşitul Americii“ – cronica la filmul lui Martin Scorsese „Lupul de pe Wall Street“ (2013)

PORTRET DE REGIZOR

Doug Liman – un profesionist, lipsit însă de strălucire



Regizorul american Doug Liman – newyorkez get-beget, născut în metropola de pe coasta estică pe 24 iulie 1965 – este autorul unor succese indiscutabile, precum filmele „Identitatea lui Bourne“ (2002), „Domnul şi doamna Smith“ (2005), „Jumper: Oriunde, oricând“ (2008) sau „Edge of Tomorrow: Prizonier în timp“ (2014), tot cu Tom Cruise în rolul principal, ca şi recenta premieră „Barry Seal: Trafic în stil American“ / „American Made“, practic el reluând acum colaborarea cu vedeta americană, care strălucea în acel SF deja de referinţă. Cu toate că ne-a plăcut să vedem aceste filme, nu îl considerăm pe Liman un autor important, la o privire atentă observându-se că meşteşugul său este doar suprafaţă.

Brad Pitt a tras de el

Faptul este evident, dacă ne uităm la diferenţa dintre „Identitatea lui Bourne“ (2002), primul volet al reinstalării personajului creat de Ludlum de către Matt Damon, şi filmele care i-au urmat, „The Bourne Supremacy“ (2004), „The Bourne Ultimatum“ (2007) şi „Jason Bourne“ (2016), realizate de Paul Greengrass. Nu o fi britanicul chiar un mare regizor, dar este totuşi un autor, ceea ce Liman încearcă, dar, cel puţin după acest „Barry Seal“, nu reuşeşte (mult mai mult ne-a plăcut precedentul său film, „Edge of Tomorrow“).

Asta, repet, nu ne împiedică să savurăm o comedie cu agenţi secreţi ca „Domnul şi doamna Smith“ (Brad Pitt şi Angelina Jolie, aflaţi acum în plin proces de separare, s-au îndrăgostit pe platourile de la acest film), acel SF epocal care este „Edge of Tomorrow“ (Liman are în plan o continuare, aflată în pre-producţie, „Live Die Repeat and Repeat“) şi chiar acest „American Made“. După ce a terminat şcoala de cinema în 1992, Liman a început cu filme cu buget mai mic, dar pe scenarii ingenioase: „Swingers“ (1996) sau „Go“ (1999), care-i deschid calea spre reinstallment-ul „Identitatea lui Bourne“ (2002).

Pe platourile acestui film, citeşte pentru prima oară scenariul la „Domnul şi doamna Smith“, dar îl respinge. După terminarea filmărilor, Brad Pitt insistă cu acest scenariu, şi astfel Liman devine un favorit, din punct de vedere comercial, al Hollywood-ului. Proiectele actuale ale lui Liman sunt numeroase, printre ele figurând serialul TV „Impulse“ (programat pentru 2018) şi ecranizarea SF „Chaos Walking“ (2019), dar şi continuarea la „Edge of Tomorrow“, aflată în pre-producţie, „Live Die Repeat and Repeat“.

Top 5 filme importante

1. Edge of Tomorrow: Prizonier în timp (SUA-Canada, 2014)
2. Identitatea lui Bourne (SUA-Germania, 2002)
3. Go (SUA, 1999)
4. Domnul şi doamna Smith (SUA, 2005)
5. Jumper: Oriunde, oricând (SUA-Canada, 2008)

Citeşte şi: „Războiul fără sfârşit“ – cronica la filmul lui Doug Liman „Edge of Tomorrow“ (2014)