Complex şi prolific (36 de titluri, scurte şi lungi, semnate din 1988 încoace), François Ozon (48 de ani împliniţi recent) este unul dintre cele mai importante nume ale generaţiei sale de cineaşti din Hexagon. Regizorul este obsedat de analiza relaţiilor interumane, tema cred principală a tuturor filmelor sale, dar trăsătura majoră care-l caracterizează este cinismul cu care tratează tot ceea ce studiază, detaşarea olimpiană cu care-şi priveşte subiectul.

Un maestru al cinismului

Ozon este, printre altele, autorul uneia dintre cele mai radicale demascări a familiei burgheze din cinemaul recent, executată cu un cinism şi o cruzime la limita insanităţii – mă refer la „Sitcom“ (1998) –, al unuia dintre cele mai crude filme ever, mediumetrajul „Regarde la mer“ (1997) – în general, scurtele sale sunt absolut demente –, şi al unora dintre cele mai disturbante thrillere din cinemaul francez, „Sous le sable“ (2000) sau „Swimming Pool“ (2003) – ambele cu neliniştitoarea Charlotte Rampling.

În general, cinemaul parizianului este unul excesiv şi explicit, dar excepţiile au un impact şi mai mare, tocmai din cauza disconfortului pe care-l răspândesc în spectator. Chiar şi când turnează un musical retro, omagiu adus unor mari actriţe franceze, precum „8 femei“ (2002), sau o comedie ca „Potiche“ (2010), regizorul nu-şi poate ascunde sarcasmul şi dorinţa de demolare a establishment-ului. Un mare talent, părerea mea este că François Ozon a eşuat oarecum, cantonându-se în subiecte gay, despre identitatea sexuală – regizorul este homosexual declarat, ceea ce este important de spus în context –, şi din cauza cruzimii despre care vorbeam.

A fi în pielea Celuilalt

Cel mai recent film al său, „Une nouvelle amie“ (tradus complet aiurea “Noua iubită“), nu se dezminte, este la rândul său foarte radical, numai că aici nu mai avem nimic propriu-zis shocking, explicit, totul este simplu, clar şi grăitor. În plus, filmul este un compendiu al obsesiilor lui Ozon despre identitatea sexuală, încercând să spună pe cât posibil totul despre acest subiect delicat. Deşi plasat în Franţa, 2014, scenariul pare o construcţie artificială, în care careul de personaje principale nu reprezintă altceva decât ipostaze ale unei stări sau situaţii. Pe scurt, Claire (Anaïs Demoustier, o revelaţie) şi Laura (Isild Le Besco) au fost cele mai bune prietene încă din copilărie, numai că Laura dispare dintre cei vii în urma unei boli incurabile. Îndurerată, Claire îi promite pe patul de moarte că va avea grijă de soţul ei, David, şi de fiica lor încă sugar, Lucie.

Claire va avea însă parte de supriza vieţii ei. Descoperă că lui David (interpretat de excelentul Romain Duris) îi place să se îmbrace în haine de femeie, iar absenţa celei pe care a iubit-o îi accentuează această dorinţă, acest jind. Treptat, ne dăm seama că David – mai mult decât un simplu travestit – are o problemă de identitate, nu atât sexuală, cât de gen: îşi doreşte să fie femeie, să fie în pielea Celuilalt, a Monstrului (cărtărescian vorbind). Claire îi înţelege această dorinţă, această insatisfacţie, şi este singura care îi stă alături. David, care îşi ia numele de Virginia, este „noua prietenă“ a lui Claire din titlu, suplinind şi pentru ea absenţa prietenei sale bune.

David: „Sunt femeie! Sunt Virginia“

David/Virginia nu este propriu-zis gay, pentru că este atras în continuare de femei. Din acest moment, Ozon se joacă cu toate posibilele combinaţii dintre cele patru figuri centrale: Claire îşi actualizează latura lesbiană (rămasă la nivel platonic cu Laura) în prezenţa Virginiei, mintea ei îl vede pe David ca pe un posibil partener homosexual al soţului său, Gilles (Raphaël Personnaz), Claire se îmbracă şi ea cât mai masculin etc. Singura şansă pentru Claire şi David de a fi şi de a rămâne împreună este ca David să devină pe vecie femeie, Virginia, cum ar veni ca un cuplu (pseudo)lesbian.

În ce-o priveşte pe micuţa Lucie, David/Virginia, „noua prietenă“, funcţionează atât ca mamă, cât şi ca tată al orfanei. Gros-planurile senzuale cu actul-fetiş al machierii (începând cu machierea moartei, Laura, executată, aflăm mai târziu, chiar de David) sunt leitmotivul vizual al acestui film despre ce înseamnă să fii (şi să devii) femeie. Poate doar „Victor Victoria” (1982) al lui Blake Edwards (cel mai bun rol – cel titular – al Juliei Andrews) să se mai fi jucat atât cu identităţile sexuale, dar unde acolo aveam o comedie soft cu accente dramatice, la Ozon avem răceala, glacialitatea şi lipsa de orizont despre care vorbeam.

Info

Noua iubită / Une nouvelle amie (Franţa, 2014)
Regia: François Ozon
Cu: Romain Duris, Anaïs Demoustier, Raphaël Personnaz, Isild Le Besco

4 stele

Citeşte şi:

cronica mea la „Dans la maison“ (2012), un film mai vechi al lui François Ozon

cronica mea la „Jeune & jolie“ (2013), precedentul film al lui François Ozon