nicolae ceausescu - ultimele știri
Prima pagină a ziarului „Drum Nou” din Brașov de acum o jumătate de secol, după ce țara noastră devenea Republica Socialistă România, conținea doar jurământul și discursul lui Nicolae Ceaușescu.
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.
Forțele politice anti-UE cresc în România, deși cifrele arată că nivelul de trai a crescut și am depășit la PIB țări precum Ungaria sau Croația. Economistul Radu Nechita, co-autor al unui studiu despre România la 17 ani de la aderare, susține că dezamăgirea are legătură cu clasa politică.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat miercuri Cartea de evidență personală a lui Nicolae Ceaușescu, un document cu biografia fostului dictator, așa cum era înregistrată în arhiva Partidului Comunist Român. Cartea de evidență a lui Ceaușescu purta numărul 0000001.
BBC a achiziționat thrillerul românesc, cu acțiunea plasată în perioada Războiului Rece, Spy/Master, pentru BBC iPlayer și canale TV de la Warner Bros.
În urmă cu o jumătate de secol, pe data de 28 martie, Nicolae Ceaușescu era ales în funcția de preşedinte al Republicii Socialiste România. De asemenea, este ziua în care au murit cel de-al 34-lea președinte al SUA, Dwight David Eisenhower și creatoarea de modă, Zina Dumitrescu.
Pe 22 martie 1933, Germania nazistă a deschis primul lagăr de concentrare, Dachau. În aceeași zi, dar în anul 1951, s-a născut Tora Vasilescu, una dintre marile actrițe din România.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus, luni, că declarația sa recentă în care spunea că este de acord cu o afirmaţie a fostului dictator Nicolae Ceauşescu, „poate a fost neinspirată”, și a pus totul pe seama oboselii, precizând că nu e nostalgic după perioada comunistă.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, într-un interviu pentru Euronews, cu privire la scandalul afacerilor cu stuf din Deltă că „Nicolae Ceaușescu nu spunea degeaba că e aurul verde al României”, precizând că e de aceeași părere.
La 26 februarie 1988, Nicolae Ceaușescu a anunțat Washingtonul că România renunță la clauză națiunii celei mai favorizate în relațiile cu SUA. Guvernul SUA publicase o declarație prin care anunța că intenționează retragerea clauzei națiunii celei mai favorizate.
Comunistul Chivu Stoica, care i-a slujit și pe Gheorghe Gheorghiu-Dej și pe Nicolae Ceaușescu, s-a sinucis la 18 februarie 1975 în locuința din Cartierul Primăverii.
În februarie 1985, William Casey, directorul CIA, realiza împreună cu reprezentanți ai tuturor serviciilor de informații din Statele Unite o analiză foarte detaliată a lui Nicolae Ceaușescu, făcând totodată previziuni asupra viitorului acestuia
Disidentul Paul Goma i-a trimis o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceaușescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor în România.
Fostul președinte comunist Nicolae Ceaușescu a fost „eroul” a nenumărate bancuri, iar unele dintre ele au stârnit amuzamentul occidentalilor și s-au păstrat în arhivele unor servicii de informații. Un astfel de banc arăta cât de mult își doreau românii să părăsească țara
Ziua de 26 ianuarie este cea în care s-a născut ,,tovarăşul" Nicolae Ceauşescu, aşa cum şi-l amintesc mulţi dintre români. Chiar dacă tinerii nu au trăit anii în care el s-a aflat la cârma ţării, sunt conştienţi de un singur lucru: acum e mai bine.
Pe 26 ianuarie, în 1902, murea mitropolitul Iosif Naniescu. În 1918, Guvernul I.I.C. Brătianu - Take Ionescu demisiona, iar în 2020 murea baschetbalistul american Kobe Bryant. Românii își aminesc însă de data de 26 ianuarie mai degrabă ca ziua de naștere a „tovarășului” Nicolae Ceaușescu.
Puțină lume știe că regretatul cântăreţ de muzică populară Ion Dolănescu (1944-2009) a fost acuzat, în anii '70, de posesie de bunuri interzize. Celebra interpretă de romanţe Ioana Radu a fost cea care a intervenit personal la Nicolae Ceaușescu pentru ca artistului să-i fie ridicate acuzațiile.
Doi cunoscuți vloggeri români au vizitat casa cuplului Ceaușescu, iar tot ce au descoperit acolo apare într-un clip care s-a viralizat rapid.
Într-un raport top secret emis de CIA pe 18 decembrie 1975, o echipă de agenți americani, compusă inclusiv din ofițeri care lucrau în România, detalia pe 13 pagini vulnerabilitățile lui Nicolae Ceaușescu, aflat la putere de peste 10 ani.
Melodia a fost cântată de regretatul artist gălățean Teodor Munteanu. Vocea sa de excepţie a încântat personalităţi precum Richard Nixon, dar şi lideri comunişti precum Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu.
Precum mulți dintre dictatorii secolului XX, Nicolae Ceaușescu s-a tras dintr-o familie modestă și a urcat treaptă cu treaptă pe scara puterii, ajungând, în final, să fie singur, într-o lume cu mult diferită față de realitate.
Mircea Dinescu, unul dintre personajele-cheie ale Revoluţiei din 1989, a declarat, la Prima TV, într-un exerciţiu de imaginaţie, că fostul dictator Nicolae Ceauşescu ar fi câştigat alegerile prezidenţiale de anul viitor cu 90%.
În adolescență, Petre Roman a cunoscut-o pe fiica soților Nicolae și Elena Ceaușescu, potrivit cancan.ro. A mărturisit-o chiar fostul premier, care a explicat și ce impresie frumoasă i-au lăsat Zoia Ceaușescu și frații ei.
În 1987, Nicolae Ceaușescu avea să impună raționalizarea drastică a furnizării gazelor naturale și energiei electrice. Românii au avut, în ultimii doi ani de comunism, energie electrică și gaze naturale, doar câteva ore pe zi.
S-au împlinit 36 de ani de la inaugurarea căii ferate Deva-Brad, o magistrală feroviară din județul Hunedoara construită în aproape jumătate de secol, dar care a funcționat pe întreg traseul doar zece ani.
În perioada de deschidere a regimului comunist față de marile puteri capitaliste, Nicolae Ceaușescu încerca să obțină investiții din SUA. În 29 ianuarie 1973, la București, avea loc o întâlnire între dictator și bancherul american David Rockefeller.
Revolta țărănilor din Vadu Roșca împotriva colectivizării, care a avut loc în urmă cu 66 de ani, a fost înăbușită de Nicolae Ceaușescu, la acea vreme şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate.
O Horă a Unirii din porțelan, realizată în 1975 la fabrica „Porțelanul” din Alba Iulia a fost expusă în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României. Obiectul unic ar fi fost un cadou pentru dictatorul Nicolae Ceaușescu.
Miercuri, 29 noiembrie, s-au împlinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate
Cea mai mare sculptură din România, aflată pe malul Dunării, i-a fost dedicată regelui Decebal, însă poartă amprenta unui miliardar român, Iosif Constantin Drăgan.
Pe 16 noiembrie 1979 pleca din stație primul metrou bucureștean care transporta călători. Oficial, în exploatare, primul tronson al Magistralei I a fost dat la data de 19 noiembrie 1979.
Revolta braşovenilor din 15 noiembrie 1987 este considerată cea mai importantă mişcare de protest din România comunistă, fiind pusă sub semnul întrebării pentru prima oară soliditatea regimului totalitar.
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Ziad Abul-Haija, fost angajat la Misiunea diplomatică a Palestinei la București, a vorbit despre rolul României în relațiile dintre Israel și Palestina înainte de 1989, depănând totodată amintirile sale legate de Yasser Arafat.
La 19 noiembrie 1923, se împlinesc 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, membru marcant al exilului românesc.
Premierul ungar Viktor Orban a stârnit reacții amuzante pe contul său de socializare după ce a postat o imagine cu el îmbrăcat într-o șubă în Kazahstan.
În „Epoca de aur” a lui Nicolae Ceaușescu românii au primit alimentele de bază cu porția, și nu pentru că erau prea „grași”, așa cum invocau autoritățile de-atunci, ci pentru că era criză economică.
Liderii comuniști români au devenit, la numai 10 ani de la stalinizarea României, veritabili rebeli ai Blocului comunist. Aceștia s-au ridicat fățiș împotriva stăpânirii sovietice și a directivelor venite din URSS. În plus, au înlocuit umbra sovietică cu un naționalism de factură comunistă.
Conacul Romano, fostă tabără de pionieri și locuință a nepotului lui Ceaușescu, scos la vânzare FOTO
Unul dintre cele mai impresionante conace din regiunea Olteniei, cunoscut sub numele de Conacul Romano, este listat spre vânzare la prețul de 2.050.000 euro.
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a susținut că este întrebat des dacă fostul dictator Nicolae Ceaușescu a fost un patriot. „O fi fost în felul lui”, a răspuns istoricul, care pune sub semnul întrebării cea de-a doua perioadă a regimului Ceaușescu.
Nostalgia comunismului, aşa cum îl numesc atât oamenii de rând, cât şi psihologii, este un fenomen tot mai răspândit la nivel naţional, pe care multe persoane, care au trăit acele vremuri dure și absurde, nu îl pot înţelege.
Miercurea viitoare, două cadouri primite de Nicolae Ceauşescu din partea şahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi şi a preşedintelui Coreei de Nord Kim-Ir Sen sunt scoase la licitaţie de Casa Artmark, alături de alte aproximativ 200 de piese de artă orientală şi asiatică.
Pe 20 septembrie se împlinesc 49 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului. Considerat de către Jeremy Clarkson, fost realizator al emisiunii Top Gear, drept „cel mai frumos drum din lume“, Transfăgărășanul se remarcă prin serpentinele sale și prin peisajul superb.
Istoria Securităţii, ca instituţie fundamentală a regimului comunist din România, este legată strâns de evoluţia Partidului Comunist Român, vreme de peste patru decenii.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, istoricul și scriitorul Stelian Tănase vorbește despre două momente importante atât pentru istoria noastră, cât și pentru cea internațională: 1968 și 23 August 1944.
Ziua de 23 august 2023 marchează 79 de ani de la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria României. Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, la această dată se sărbătorea Ziua Naţională a României
Controversele megaproiectelor din România. Canalul Dunăre-Marea Neagră, dezastrul din anii '50 VIDEO
Prezentate într-un mod spectaculos de regimul comunist și folosite ca justificări pentru greutățile românilor, lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră au consumat resurse uriașe și au stârnit controverse. Și alte megaproiecte din trecut au avut aceeași soartă.
Paul Agarici, unul dintre fotografii Revoluției Române, fiul aviatorului Horia Agarici, a murit luni la vârsta de 75 de ani. El are o singură fată, Paula, și un nepot, Vlad, în vârstă de 25 de ani.
Impresionantul vapor a fost construit în anul 1979 la cererea expresă lui Nicolae Ceauşescu. Celor doi soţi le-a fost repartizat câte un apartament individual de lux: cel al Elenei era tapetat în roz, iar al lui Nicolae în bej
Este vorba de Combinatul de Celuloză şi Hârtie de la Brăila, una dintre cele mai mari întreprinderi de profil din lume la acea vreme. A fost ultimul obiectiv industrial vizitat de dictatorul Nicolae Ceauşescu
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat o solicitare de filmare în incinta Parlamentului României pentru serialul documentar „Dictator's Hideouts”. Unul din episoadele seriei-documentar va urmări poestea lui Nicolae Ceaușescu.
Ion Mihai Pacepa a dezvăluit faptul că Nicolae Ceaușescu nu s-a temut niciodată de Occident, Moscova fiind sigurul lui coșmar, mai ales după invadarea Cehoslovaciei.
Casa în care Carol al II-lea și-a ascuns marea dragoste, scoasă la vânzare pentru 5 milioane de euro
Casa în care Regele Carol al II-lea și-a ținut ascunsă marea dragoste - Elena Lupescu, mai întâi amantă și apoi soție - a fost scoasă la vânzare cu 5 milioane de euro.
Inginerul Marius-Sabin Peculea, cel care și-a legat numele de studierea, experimentarea, proiectarea şi realizarea uzinei de apă grea, a murit la vârsta de 97 de ani.
Statuia ecvestră a lui Decebal, amplasată în urmă cu jumătate de secol în centrul Devei, păstrează o legendă neobișnuită, legată de înfățișarea armăsarului pe care este înfățișat regele dac, care ar fi uluit-o pe Elena Ceaușescu.
Canalul Dunăre-Marea Neagră, una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din România, a fost inaugurat la 26 mai 1984.
Căsătorit de 50 de ani cu o româncă, reputatul istoric britanic Dennis Deletant a rememorat pentru „Adevărul” piedicile puse de autoritățile din România comunistă în obținerea pașaportului pentru soția sa.
În zilele de sărbătoare, Lacul Cinciș din Hunedoara devenea unul dintre cele mai aglomerate locuri de agrement din vestul României. Cu timpul, situația lui s-a schimbat radical