Viktor Orban, comparat cu Nicolae Ceaușescu. Premierul ungar s-a îmbrăcat cu o șubă în Kazahstan

0
Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban a stârnit reacții amuzante pe contul său de socializare după ce a postat o imagine cu el îmbrăcat într-o șubă în Kazahstan.

Viktor Orban Arhivă personală
Viktor Orban Arhivă personală

Premierul ungar Viktor Orban s-a deplasat în capitala Kazahstanului, Astana, unde, după câteva întâlniri bilaterale oficiale, va participa la cel de-al 10-lea summit al Organizaţiei Statelor Turcice, a relatat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului maghiar, pentru agenţia ungară de presă MTI, scrie hirado.hu.

Cu această ocazie, premierul Ungariei s-a îmbrăcat cu haine tradiționale din Kazahstan.

În comentariile de pe pagina premierului ungar, mulți oameni au râs de costumația lui. Un comentator chiar l-a comparat cu Nicolae Ceaușescu: „Ceaușescu live“, a scris el.

În cadrul negocierilor de la Astana va fi semnat şi acordul „Stipendium Hungaricum” pentru perioada 2024-2026, fiind în derulare şi pregătiri pentru apariţia mai multor universităţi maghiare în Kazahstan.

Liderii statelor turcice Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Ungaria, Turcia, Turkmenistan şi Uzbekistan vor discuta şi despre evoluţiile politice şi economice din regiune şi din afara acesteia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite