Cât de aproape a fost Petre Roman să devină ginerele lui Ceaușescu. Ce spune fostul premier despre relația cu Zoia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În adolescență, Petre Roman a cunoscut-o pe fiica soților Nicolae și Elena Ceaușescu, potrivit cancan.ro.  A mărturisit-o chiar fostul premier, care a explicat și ce impresie frumoasă i-au lăsat Zoia Ceaușescu și frații ei.

Zoe Ceușescu, alături de familie. FOTO arhivă
Zoe Ceușescu, alături de familie. FOTO arhivă

Invitat în podcastul lui Adrian Artene, fostul premier al României a povestit cum a cunoscut-o pe Zoia.

„Am cunoscut-o după primul an de doctorat, așa era regula, trebuia să te întorci, după primul an, acasă, în vacanță. Și m-am întors, aveam biletul de avion plătit dus-întors. Și în vacanța aia am cunoscut-o pe Zoia. Am cunoscut-o bine și am de spus despre ea numai cuvinte foarte frumoase. Era un om absolut admirabil. De altfel, dintre toți cei trei, fără îndoială că ea era omul cel mai normal și, în același timp, o fată foarte inteligentă, foarte capabilă, era matematician”, a mărturisit Petre Roman în podcastul ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.  

„Nu pot să spun despre copiii ăștia nimic rău. Nici măcar despre Nicu Ceaușescu”

Fostul premier are doar cuvinte de laudă la adresa Zoei Ceaușescu și a fraților săi, Nicu și Valentin. 

„Ne-am înțeles foarte bine, dar, ciudat, nu știu cum să spun, dar toți trei copiii erau bine educați. Chiar și Nicu. L-am cunoscut pe Nicu atunci, cu el am stat de vorbă mai mult, pe Valentin îl cunoscusem pentru că  cumnatul, fratele soției mele, fusese la studii împreună cu el. Prin urmare… nu pot să spun despre copiii ăștia nimic rău. Nici măcar despre Nicu Ceaușescu, a povestit Petre Roman.

Petre Roman și Zoia Ceaușescu n-au format însă un cuplu. Despre idila dintre cei doi s-a spus că s-a încheiat după ce Elena Ceaușescu i-ar fi văzut ținându-se de mână și s-a opus relației.

Petre Roman a mărturisit însă în podcastul lui Adrian Artene că nici măcar nu a cunoscut-o personal pe Elena Ceaușescu.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite