Ultimele știri ⏱️Alegeri prezidențiale 2025 Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

Emeric Ienei, la 87 de ani. Cum a vrut Ceaușescu să-l trimită în mină pe când antrena la Steaua

Publicat: 22.03.2024 10:48

Ultima actualizare: 22.03.2024 10:50

Emeric Ienei împlinește astăzi 87 de ani, prilej de aducere aminte a unor povești fabuloase spuse de marele antrenor. Născut în județul Arad, la Agrișu Mare, Nea Imi a avut o copilărie marcată de drama tatălui său, plecat pe front.

Emeric Ienei și vitrina sa plină de trofee. Foto Adevărul

„În timpul războiului, tatăl meu a fugit, ca să nu intre în armată în România. Am fugit în Ungaria cu toată familia. Eu aveam 4 ani. În 1941 ne-am stabilit în Lucenec, care se află acum în Slovacia. Tatăl meu s-a angajat la o fabrică din orăşel. Acolo am stat până s-a terminat războiul. Problema era că tatăl meu, deşi fugise de armata română, a ajuns în cea maghiară. L-au luat acolo.

A plecat şi n-am mai ştiut de el până în 1946. Luptase pe frontul din zona Germaniei, iar în Austria fusese luat prizonier de ruşi. A fost eliberat de englezi. A venit pe jos, cu trenul şi cu căruţa. Războiul se terminase, nu mai ştiam nimic de el. Ne-am trezit, într-o zi, cu el acasă. Eram în grădină, căţărat în cireş, şi a apărut un om. Mă uitam la el şi nu-l recunoşteam, aşa de slab era. Mi-am dat seama cine e numai după voce, când m-a strigat”, a povestit Emeric Ienei, în 2014, într-un interviu pentru Adevărul.

A rămas fără medalie după ce a luat Cupa Campionilor Europeni

Fostul mare tehnician a jucat ca mijlocaș, la doar 3 echipe în carieră: Flamura Arad, Steaua și Kaiserispor (Turcia), având 275 de meciuri şi 9 goluri marcate în România. Are 3 titluri şi 4 Cupe ale României cu CCA/Steaua. La națională a adunat 12 selecții, jucând pentru România la JO de la Tokyo 1964. Ca antrenor, performanța numărul 1 a carierei sale este câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986. Dar Ienei s-a întors însă de la Sevilla fără medalie.

„Pentru că s-au repezit jucătorii, după ei s-au repezit şi maseurii şi mie nu mi-a mai rămas medalie. Nu puteam să iau de la maseur, a rememorat Ienei în urmă cu 10 ani. A primit totuși o diplomă, de la Nicolae Ceaușescu. „Meciul s-a câştigat pe 7 mai, şi pe 12 mai am fost invitaţi la Palatul Regal, unde erau toţi miniştrii şi Ceauşescu, ca să ne premieze. Ne-a dat o diplomă de Erou al muncii socialiste sau cam aşa ceva, o am pe acasă, şi pe urmă s-au deschis nişte sticle de şampanie. Şi Ceauşescu zice: «Tovarăşul Ienei, felicitări, şi la anul să câştigaţi campionatul României, Cupa României şi Cupa Campionilor». Eu am zis: «O să încercăm». Zice: «Dar, am să-ţi fac o observaţie». «Spuneţi-mi, vă rog». «De ce a trebuit să-i bateţi în 120 de minute şi nu i-aţi bătut în 90 de minute, că era mai economic?»“, a rememorat Emeric Ienei.

Beştelit de dictator după ce Pițurcă a dat-o-n bară

Cei doi s-au mai întâlnit de câteva ori și e fieae dată au ieșit scântei: „Făcusem un meci egal acasă cu Iaşi, dar noi eram deja campioni. Ne-a chemat, zice: «Cum a fost meciul?». «A fost bine, puteam să câştigăm, dar puteam să şi pierdem». Piţurcă ratase un 11 metri, a tras în bară. Şi el zice: «Da, domnu’ Ienei, l-aţi învăţat pe Piţurcă să dea în bară». Şi atunci eu am zâmbit şi i-am spus: «N-aveţi altceva de făcut decât să ne daţi afară şi pe mine şi pe Iordănescu». «Nu ţi-e ruşine?», mi-a zis. M-a beştelit rău de tot. Pe urmă, ministrul Olteanu, cu care aveam o relaţie foarte bună, m-a chemat şi mi-a zis: «Nu te mai lua în gură cu el»”.

Altă dată, a fost amenințat că va fi trimis în mină de Ceaușescu: ”Odată am jucat la Bacău şi am pierdut cu 3-2 după ce am condus cu 2-0, iar Balint a ratat un 11 metri. Ne-am dus şi ne-am întors cu avion de la Armată, iar a doua zi ne-a chemat pe toţi, antrenori, secretarul de partid, şeful clubului şi Ion Alecsandrescu, care era directorul echipei. Şi zice Ceaușescu: «Ce mi-aţi făcut! Mai bine cădea avionul cu voi, să nu vă mai văd!». Eram cinci şi zice: «Pe voi doi vă trimit la mină, pe voi doi la irigaţii, iar pe tine, Alecsandrescule, te bag în…», a mai povestit Emeric Ienei.

Ajuns la 87 de ani, fostul mare antrenor și-a păstrat spiritul, dar l-au cam lăsat picioarele. Generalul de brigadă în rezervă abia se mai poate deplasa, folosind uneori cârjele sau un cadru.