EXCLUSIV John Florescu, jurnalist american: „Ceaușescu a trăit evoluția unui dictator: de la sărăcie la vanitate și abandonarea realității“
0Precum mulți dintre dictatorii secolului XX, Nicolae Ceaușescu s-a tras dintr-o familie modestă și a urcat treaptă cu treaptă pe scara puterii, ajungând, în final, să fie singur, într-o lume cu mult diferită față de realitate.
Într-o lume lipsită de lideri puternici, dar răscolită din ce în ce mai mult de acțiunile extremei dreapta, jurnalistul și producătorul american John Florescu (69 de ani) poartă românii în trecutul care contează, printr-o trilogie documentară la care a lucrat în ultimii 20 de ani: Regina Maria, Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu. Cu toate că s-a născut în Statele Unite ale Americii, John Florescu a fost apropiat de istoria și de evoluția României, mai ales datorită tatălui său, cunoscutul istoric Radu Florescu. Experiența ca jurnalist l-a șlefuit, în documentarele sale urmând cu strictețe firul roșu ales, lăsându-se călăuzit doar de obiectivitate.
Ultimul episod al trilogiei liderilor care au schimbat destinul României în secolul XX răspunde la întrebările legate de puterea lui Nicolae Ceaușescu: cum a ajuns la conducerea României, de ce a avut un rol definitoriu în problemele externe ale americanilor, dar mai ales cum și-a exercitat atribuțiile de președinte, asuprindu-și propriul popor. „Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator“ este un documentar din trei părți, ce poate fi vizionat pe platforma VOYO, pentru care au fost urmărite documentare de la noi și din străinătate, au fost citite zeci de cărți, consultate sute de documente, dar, mai ales, au vorbit despre ultimul dictator al Europei oameni care l-au cunoscut într-un fel sau altul. John Florescu a dezvăluit pentru „Weekend Adevărul“ câteva dintre lucrurile mai puțin știute despre dictator, a vorbit despre rolul său de pe scena internațională, dar, mai ales, despre nostalgia românilor pentru comunism și cum cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete, așa cum spunea Winston Churchill.
„Weekend Adevărul“: Ați ales să realizați trilogia Regina, Regele și dictatorul. Pe care dintre ei l-ați simțit mai aproape de dumneavoastră?
John Florescu: Aș spune că m-am simțit mai aproape de Regele Mihai, pentru că îmi amintea foarte mult de tatăl meu – era modest, autentic, înțelept. Fiind aproape de Rege, i-am simțit simplitatea, asemănătoare cu a tatălui meu. Și, bineînțeles, vorbea engleza ca un englez, exact ca tatăl meu, care s-a născut aici, dar în adolescență a plecat la studii în Anglia. Tatăl meu mi-a insuflat această dragoste pentru România – el a fost diplomat, a fost ultimul ambasador al României înainte ca Antonescu să preia puterea. El m-a învățat că România, în Al Doilea Război Mondial, a fost de partea greșită, despre toate politicile interne și externe.
Dar mai aproape de români?
Aș zice că Regina Maria. Ea și-a dedicat viața României încă de foarte tânără și a iubit-o foarte mult. Asta nu înseamnă că Regele Mihai nu a iubit țara sau că Ceaușescu nu a iubit-o – în multe feluri, el a fost un patriot. Jurnalul Reginei ne oferă multe informații despre ceea ce simțea ea: nu era foarte apropiată de Ferdinand, nu se simțea deloc nemțoaică. Cu toate că am putea spune că Maria nu a fost decât un pion al Reginei Victoria care și-a creat strategic legături în toată lumea, pentru a întări poziția colonialismului britanic, ea s-a îndrăgostit de România: spre exemplu, se simțea legătura dintre ea și soldați, a mers neînfricată pe front și în spitalele cu răniți și cu cei bolnavi de tifos – mai târziu, prințesa Margaret a asemănat-o cu Prințesa Diana. Regina Maria era și tradițională, dar și nonconformistă. Îmi aduc aminte cum povestea despre zilele la Balcic, când urmărea oamenii care fumau marijuana și era intrigată; avea o curiozitate aparte. Cred că Mihai I îi simțea pe români aproape, dar nu și invers, pentru că a fost mult timp departe de ei – din acest motiv am făcut cel de-al doilea documentar. În timpul comunismului, el a fost considerat „dușman al poporului“, iar oamenii ori aveau o percepție distorsionată despre el, ori nu știau nimic despre el. Iar asta, după cum mi-a mărturisit, i-a cauzat multă durere, se simțea ca un lup singuratic care încerca să explice Vestului care este situația. Însă nimeni nu îl asculta – SUA puteau să discute direct cu URSS, iar România era considerată parte a Uniunii Sovietice.
De ce nu Ceaușescu?
Ceaușescu s-a transformat într-un dictator, iar trăsătura principală a unui dictator este de a prezenta o imagine mult mult decât realitatea. Nu cred că realitatea le-a fost oferită vreodată românilor. Mi-l amintesc de pe vremea când eram în România: el trecea într-o mașină, pe Magheru, și erau soldați de-a lungul bulevardului pentru ca nimeni să nu se apropie de el. La vizita lui Nixon, am fost în unul dintre cele trei autobuze dedicate presei și apropiaților președintelui american. La un moment dat, mașina în care era s-a oprit și Nixon a coborât pentru a „face baie“ de mulțime – erau peste 90.000 de oameni care veniseră să-l întâmpine. Ceauşescu era dezorientat, nu știa ce se întâmplă, căci nu era obișnuit să se amestece cu restul lumii. Aceasta fiind una dintre caracteristicile unui dictator. Ceaușescu a trăit experiența, evoluția unui dictator: la început sunt sărăcia, alienarea socială, înstrăinarea de familie, iar apoi trece către mândrie, suspiciune față de restul oamenilor, vanitate, răzbunare, abandonarea realității. Viața lui Ceaușescu este asemănătoare cu a multor dictatori ai secolului XX. Acest lucru îl spune și Frank Dikötter, care a scris cartea „Dictators“ (n.r. – „Cum să fii dictator“, Editura Polirom), în care a analizat șapte dictatori care l-au intrigat, printre care și Ceaușescu.
„Majestate, nu pleca, România-i casa ta!“
Credeți că Regina Maria este cea mai apropiată dintre aceștia, chiar și de românii de astăzi? Căci, până la urmă, în perioada comunistă nu se vorbea, nu se știa despre monarhia din România – însă, cu toate acestea, la venirea Regelui Mihai în țară, peste un milion de oameni au umplut străzile Bucureștiului. Cum putem explica acest lucru?
Îmi amintesc acești oameni care nu știau cine erau membrii Familiei regale. Când am fost cu primul documentar la o televiziune, cineva a făcut comentariul că Regele Mihai nu l-a arestat pe Antonescu. Însă a făcut asta, a fost un gest de mare curaj – dacă nu o făcea, era el cel care ar fi fost arestat. Antonescu a fost arestat și trimis la Moscova, unde a stat închis până la judecată. Am rămas cu o umbră de îndoială în urma acestui comentariu, cu toate că am petrecut mult timp alături de Regele Mihai și am fost consiliat de mai mulți istorici, precum Ioan Scurtu, Matei Cazacu, Dennis Deletant, de către tatăl meu. Însă lucrurile s-au potrivit, căci a doua zi chiar trebuia să plec la Moscova, unde i-am cerut părerea unui general, istoric care a scris 12 cărți despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Bineînțeles că a confirmat evenimentele. Însă nu am putut să nu mă întreb de ce acești oameni știau altfel. Așa că am făcut următorul experiment: când m-am întors acasă, am fost la biblioteca școlii care se afla peste drum pe biroul meu, am luat toate cărțile de istorie și am subliniat toate informațiile despre Rege sau Regină. Aici se afla răspunsul: nu era mai nimic scris despre ei. Așadar, generații la rând, oameni care acum au 30, 40, 50 de ani, nu știu lucruri importante despre istoria țării. Însă până la întoarcerea sa în țară, românii au început să afle: da, există un rege, da, trăiește, și da, se va întoarce.
Credeți că Regele și-a dorit să se întoarcă la conducerea țării?
Nu cred că Regele și-a dorit vreodată cu adevărat să se întoarcă decât dacă ar fi fost monarhie. De asemenea, cred că, asemenea tuturor persoanelor în vârstă, care au sănătatea fragilă, avea grijă de siguranța lui. Mai mult, nu cred că avea încredere în niciun politician de aici. El a fost totuși aici ca să servească țara, să o ajute în demersurile sale diplomatice, însă sentimentul de neîncredere nu l-a părăsit niciodată. În schimb, soția lui, Regina Ana, era mai sigură în alegerile care priveau viitorul familiei.
„Adevărul nu este nici pur și nici simplu“
Este clar că a existat această neîncredere, mai ales din cauza faptului că nu doar că autoritățile statului nu l-au lăsat să se întoarcă în țară, ba mai mult, l-au numit persona non grata. De ce credeți că s-a ajuns până aici?
Cred că exista teama că populația se va da de partea lui. Să ne gândim doar la numărul de oameni – un milion! – care l-au întâmpinat într-o singură zi. Este clar că nimeni nu îl dorea în preajmă. De asemenea, când Biserica Ortodoxă a cerut să îl vadă pe Rege, el a refuzat pe fondul legăturilor prea apropiate ale unor oficiali ai BOR cu comunismul. Așa s-au făcut lucrurile, Ceaușescu s-a asigurat că Patriarhul avea fondurile necesare pentru toate activitățile și pentru toate clădirile. Cu toate acestea, nu cred că Ceaușescu avea o credință profundă. L-am rugat și pe Patriarh să participe la această serie documentară, dar a refuzat. În Est, chiar și în timpul comunismului, Biserica a avut o legătură mai strânsă cu Statul decât catolicii în Vest. Este foarte interesant ce mi-a spus Matei Cazacu: o nepoată de-ale unuia dintre colegii de celulă ai lui Ceaușescu a spus că tânărul Nicolae își spunea mereu rugăciunea. Mama lui era credincioasă, iar bunicul său era preot ortodox. Dacă te duci la Scornicești, găsești o biserică construită de el în cimitirul unde se află. mormântul părinților săi. Evident, Ceaușescu respecta instituția Bisericii, dar dacă credea în vreun Dumnezeu, nimeni nu poate ști cu siguranță. În privința lui Ceaușescu, adevărul capătă nuanțe, multe lucruri rămân în umbră. Adevărul nu este nici pur și nici simplu.
Atunci cum ne putem explica faptul că a dărâmat biserici?
Nu există nicio îndoială că a dărâmat multe biserici, chiar de pe terenul unde este astăzi Parlamentul – Casa Poporului. Cred că în jur de 29 de biserici au fost atunci dărâmate. Cred că elementul „L'État c'est moi“ (trad. – Statul sunt eu) al lui Ludovic al XIV-lea, că el este imaginea și autoritatea supremă a țării, i-a acaparat gândirea. Nu conta ce avea să dărâme – biserici, case, magazine –, construirea noului București trebuia să se întâmple. Considera că este un lucru bun pentru oameni, așa că avea o părere bună despre el. Noul București era o prioritate peste nevoia Bisericii de a avea cât mai multe lăcașuri de cult. Dar, în unele cazuri, bisericile au fost mutate pe roți. Cu toate acestea, Biserica a găsit căi de a colabora cu dictatorul, iar Ceaușescu nu era un om religios. Chiar l-am întrebat pe Valentin cum se petreceau Crăciunul și Paștele în familie și a spus că era mai mult o chestiune culturală, fără icoane și alte reprezentări religioase.
Așadar, doar pentru că era o obișnuință...
Da, exact. Așa cum mulți sărbătoresc astăzi Crăciunul, dar nu are nimic de-a face cu Nașterea Domnului. Spre exemplu, în SUA, este un eveniment cultural, sărbătorit chiar și de necredincioși, chiar și de cei care nu îi știu semnificația religioasă.
Votul Bisericii, de neprețuit
Mulți români povestesc că Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă, că nu puteau merge la slujbele de la biserică așa cum se face acum – Noaptea de Înviere chiar era interzisă. Toată această cenzură religioasă și această imagine atee au fost cumva împrumutate din comunismul original, de la Lenin sau Stalin?
Cineva din Arad îmi povestea că nici nu se vorbea despre mersul la biserică – nu știai niciodată cine poate auzi, cine este membru de partid. Însă nimeni nu se simțea incomod să se ducă la biserică pentru nuntă sau botez. Era ceva tolerat, mai ales dacă nu făceai mare eveniment. Așa că tradițiile creștine ale românilor au reușit să supraviețuiască în toată acea perioadă, din 1948 până în 1989. Astăzi se poate spune că BOR este una dintre cele mai puternice instituții ale statului. Politicienii mizează pe Biserică pentru că mulți oameni, mai ales cei din orașele mici sau din mediul rural, ascultă sfatul preotului – conteză cine dă zahăr și ulei și ce spune popa.
Mulți istorici spun că, fără preoți, Marea Unire nu ar fi fost posibilă, ei fiind cei care au explicat visul României Mari și celor mai simpli...
Nu sunt istoric, dar cu siguranță este adevărat și acest argument. În documentarul meu despre Regina Maria, Neagu Djuvara mi-a spus ceva ce a deranjat mulți oameni, în special politicieni – a fost, probabil, ultimul său interviu, el murind la scurt timp. El a zis că problema Transilvaniei, dacă este sau nu a Ungariei, depinde din ce unghi o privești: al oamenilor, al statului, al vieții culturale. Am fost sunat de către cineva de la Cotroceni care mi-a reproșat că am făcut interviu cu Djuvara și că am publicat în documentar spusele lui. Au încercat să mă convingă să dau un alt înțeles ideologic sau să schimb intenția unora dintre intervievați, lucru care a fost inacceptabil pentru mine. Eu și echipa mea am făcut interviuri cu cinci președinți americani, interviuri cu oameni importanți din Franța, Germania, Rusia, din toată lumea și, în primul rând, nimeni nu a cerut întrebările înainte și, în al doilea rând, nimeni nu a avut dreptul să intervină în editare. Așa că am fost surprins când mi-au spus să editez și să schimb cuvintele lui Djuvara. Am fost foarte dezamăgit.
Fiecare om cu partea lui de adevăr
Ați spus că ați încercat să realizați un documentar cât mai obiectiv posibil, un portret cât mai obiectiv al lui Ceaușescu. Credeți că ați reușit?
Cred că da. Nu am venit cu idei preconcepute sau hotărât să fac un portret pozivit sau să-l îngrop. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să urmăresc toate documentarele despre Ceaușescu – în română, în franceză, în germană, cel fără cuvinte al lui Ujică. Cele din România au tendința să se împartă în două categorii: căderea lui Ceaușescu – un eveniment dramatic care a fost abordat și de marile case de producții din lume – și cel de-al doilea tip de documentar care dorește să răspundă la întrebări din jurul anului 1989: cine a fost? cine a tras? cine a fost în spatele evenimentelor? Fiecare este cu adevărul lui. Spre exemplu, l-am rugat pe Adrian Sîrbu să îmi ofere acces la peste 80 de interviuri cu oameni care au fost implicați în evenimentele din 1989, realizate de către PRO TV, și totul a fost foarte confuz, adevărul era modelat – unii spuneau într-un fel, alții în altul și tot așa. La lansările de carte pe tema anului 1989 s-a întâmplat de multe ori ca oamenii să se certe, să țipe unii la alții. Așadar, nu există o relatare clară a ceea ce s-a întâmplat, asta e clar.
De ce ați ales să faceți documentarul acum?
Pentru că mulți dintre consilierii lui Ceaușescu care mai trăiesc sunt acum foarte bătrâni. Mulți dintre ei își pierd mintea, au stat mult timp în izolare din cauza COVID-ului, alții consideră că și-au spus partea de adevăr scriind cărți pe care nu le citește nimeni – și nu pentru că ar fi scriitori slabi, ci pentru că oamenii nu citesc atât de mult.
Nicu și Ion, lanțul prieteniei
Ați încercat să discutați cu cineva care să fi fost în centrul atenției în 1989-1990? Sau chiar cu cineva din familia lui Ceaușescu?
Ultimul dintre fiii săi rămași în viață, Valentin, nu a dorit să apară în documentar, dar ne-am întâlnit de câteva ori pentru a-mi oferi niște linii, niște informații din interior. Îl știam pe Ion Iliescu și i-am scris de câteva ori, spunându-i că este șansa lui de a relata totul cât mai clar, cap-coadă. Știam că oricine ar participa nu ar fi la fel de relevant ca el – mulți sunt necunoscuți publicului, ba mai mult, sunt oameni care nu știu cine a fost Ceaușescu. Iar pe Iliescu îl leagă de Ceaușescu și o poveste din tinerețe: pe vremea când avea 13 ani a fost, împreună cu tatăl său, la penitenciarul Doftana, unde se afla închis Ceaușescu – unul dintre deținuții închiși cu Ceaușescu cunoștea familia lui Iliescu. Fostul președinte a refuzat invitația, spunând că este obosit să tot vorbească despre Ceaușescu.
Probabil și din cauza punerii sub acuzare în Dosarul Revoluției...
Am fost clar că voiam să ne concentrăm asupra amintirilor timpurii legate de Partidul Comunist. În documentarea mea, am aflat repede că Ceaușescu avea un caracter dur care l-a ajutat în accederea la putere – știa să își miroasă dușmanii și să îi dea din calea lui. Iar Iliescu a făcut parte din acea lume a începuturilor Partidului Comunist aflat la putere, așa că știa multe.
Se încarcă comentariile...
