investigatie - ultimele știri
O investigație a jurnaliștilor HotNews.ro arată că bani de la Big Pharma ajung la Societatea Română de Microbiologie condusă de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, printr-o firmă intermediară care are trei acționari, printre care un consilier personal.
China şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ceea ce a numit măsurile discriminatorii luate de Uniunea Europeană contra firmelor sale, după ce Executivul comunitar a deschis o nouă investigaţie.
CE a lansat două investigaţii aprofundate vizând rolul potenţial de denaturare a pieţei al subvenţiilor străine acordate ofertanţilor în cadrul unei proceduri de achiziţii publice în România.
O femeie care a câștigat la Loto de mai multe ori susține că nu va mai cumpăra bilete după ce a fost tratată ca un criminal, fiind pusă sub investigație.
Administraţia Prezidenţială a transmis, luni, că nu există nicio solicitare pentru atribuirea unei locuinţe de protocol după încetarea mandatului președintelui Klaus Iohannis, în condițiile discuțiilor despre amenajarea unui spațiu pentru care statul ar cheltui mai multe milioane de euro.
Congresul Statelor Unite a aprobat formalizarea procedurii de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva preşedintelui democrat Joe Biden, motivată de afacerile controversate din străinătate ale fiului său, şi numită drept o „combinaţie politică nefondată” de către şeful statului
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă încălcare a regulilor de concurență de către companiile Apple pe piața publicității prin aplicații pe dispozitive mobile iOS.
BYD va continua extinderea pe piaţa europeană, chiar dacă regiunea a demarat o investigaţie antisubvenţii, a afirmat vicepreşedintele executiv al producătorului chinez, Stella Li, transmite Bloomberg
WSJ: Investigarea sabotajului Nord Stream va complica relațiile în NATO. Tensiuni Germania - Polonia
Ancheta privind sabotajul Nord Stream ar putea complica și mai mult relațiile dintre Germania și Polonia, potrivit Washington Post.
Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au câștigat bani din săli de jocuri de noroc în colaborare cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din România, arată o investigație realizată de Rise Project.
Comisia Europeană a pornit o investigație pentru a evalua dacă anumite măsuri de sprijin adoptate de România în favoarea companiei Blue Air respectă normele europene referitoare la ajutoarele de stat.
Un nou sezon al seriei documentare de investigație, Ilegal cu Mariana van Zeller, a debutat la National Geographic, joi, 23 februarie de la 22:00. Jurnalista dezvăluie cum acționează cele mai periculoase piețe negre de pe planetă. Noi episoade vor avea premiera în fiecare joi de la 22:00.
În 2021, fosta iubită a lui Zverev, Olga Sharypova, într-un interviu cu jurnalistul Ben Rotenberg, a spus că în timpul turneului din seria Masters de la Shanghai din 2019, a fost agresată de iubitul său in acea vreme.
Ministrul american al Justiţiei, Merrick Garland, a numit joi un procuror independent pentru a investiga documentele confidenţiale găsite într-un fost birou şi în reşedinţa privată a preşedintelui Joe Biden, relatează AFP.
Fifa investighează modul în care celebrul chef Salt Bae și o serie de alte persoane au obținut „acces nejustificat” pe teren la sfârșitul finalei Cupei Mondiale din Qatar.
WSJ: FBI investighează un posibil transfer de tehnologie de către un producător de camioane în China
Agențiile de aplicare a legii studiază legăturile companiei americane TuSimple Holdings Inc. cu compania chineză Hydron Inc.
Reuters scrie că anchetatorii analizează dacă firma a indus în eroare consumatorii, investitorii și autoritățile de reglementare atunci când a prezentat capabilitățile tehnologiilor sale.
Cancelarul german Olaf Scholz se va confrunta în această săptămână cu întrebări din partea unor parlamentari, cu privire la rolul său în combaterea unei fraude fiscale de miliarde de euro, iar investigaţia amplă referitoare la această schemă ameninţă...
Parlamentul European va coopera cu autorităţile Greciei pentru a investiga spionarea „intolerabilă şi impardonabilă" de către serviciile statului a unui europarlamentar grec, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintei instituţiei cu privire la cel...
Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a întrerupt jurnalul TV al unui post de stat rus cu un afiş împotriva ofensivei în Ucraina, a fost arestată miercuri şi este investigată pentru ''discreditarea'' armatei ruse şi ''difuzare...
Google şi Apple vor fi vizate de o investigaţie oficială în Coreea de Sud pentru nerespectarea noii legi privind microplăţile.
Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a vrut să comită atacuri chimice în Europa, şi astfel a determinat SUA să lanseze o operaţiune de asasinare a principalului expert al organizaţiei în acest tip de armament, potrivit unei investigaţii publicate lu...
„Adevărul“ vă prezintă un fragment din „Valul negru. Arabia Saudită, Iran şi rivalitatea de patruzeci de ani care a destrămat cultura, religia şi memoria colectivă în Orientul Mijlociu“, cea mai recentă carte a jurnalistei Kim Ghattas, publicată la E...
Avocaţii Meta Platforms investighează folosirea de către directorul operaţional Sheryl Sandberg a resurselor companiei în interes personal, pe parcursul mai multor ani, a relatat vineri Wall Street Journal, citând persoane familiare cu această chesti...
Liderul american a dispus şi anularea temporară a taxelor la importul de panouri solare dintr-o serie de ţări din Asia de Sud-Est.
Procurorii care investighează cazuri cu privire la crimele de război din Ucraina examinează, de asemenea, acuzaţiile de deportare forţată a copiilor în Rusia de la începutul invaziei, deoarece încearcă să argmenteze o acuzaţie de genocid, a declarat ...
Un şofer din Canada a fost nevoit să spargă geamul maşinii pentru a-şi salva viaţa după ce maşina Tesla pe care o conducea a luat foc, iar geamurile şi uşile s-au blocat.
Preşedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, a declarat că DIICOT a demarat o anchetă în cazul atacurilor cibernetice din ţara noastră, potrivit News.ro. Chirteş a mai explicat că SRI i-a informat pe parlam...
Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) din Statele Unite investighează achiziţia de către Elon Musk a participaţiei iniţiale de 9% la Twitter, a relatat joi The Information, transmite Reuters.
ONU investighează 300 de crime în Ucraina, a declarat, marţi, reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului în Ucraina, Matilda Bogner.
Nicolae Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, are o reacţie la cazul jurnalistei Emilia Şercan, care a acuzat acţiuni de defăimare şi intimidare ca urmare a dezvăluirilor pe care le-a făcut privind plagiatul din lucrarea de doctorat a prim-ministrului Nicolae C...
Comisia Europeană a demarat o investigaţie antitrust împotriva giganţilor americani Google şi Meta (firma mamă a Facebook) deoarece serviciile de reclamă online ar fi încălcat reglementările UE privind concurenţa, transmite DPA.
Uniunea Europeană ar putea să îşi intensifice activităţile de strângere de informaţii cu privire la afacerile din Europa ale grupului rus Gazprom, a declarat luni pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar, pe fondul crizei livrărilor de gaz...
„Adevărul“ şi Editura Humanitas vă invită miercuri, 9 februarie, ora 19.30, la o dezbatere online pe tema volumului „Imperiului satelit“, o investigaţie aprofundată a istoriei politice şi sociale a zonei din Ucraina sud-vestică aflate sub ocupaţie ro...
FBI investighează o întâlnire care a avut loc într-un garaj din centrul Washington DC cu o zi înainte de revolta de la Capitol Hill din 6 ianuarie 2021, între liderul de atunci al grupării extremiste Proud Boys, liderul miliţiei Oath Keepers, în prez...
Mai multe state americane au început să investigheze posibile practici incorecte ale Oculus, divizia de realitate virtuală a Facebook, cunoscută acum sub numele de Meta Platforms, au declarat trei surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.
O tânără din Anglia a murit de cancer cervical după ce un medic a pus simptomele pe seama hormonilor
O anchetă a Tribunalul de Medicină Legală din Portsmouth, Regatul Unit, a revelat faptul că tânăra de 27 de ani a murit din cauza unui cancer cervical, după ce un medic ginecolog i-a catalogat simptomele ca fiind cauzate de hormoni şi nu i-a făcut in...
Trapper-ul cu milioane de vizualizări pe platforma Youtube, cunoscut în rândul tinerilor sub numele de Alberto Grasu, ar fi cel care a închiriat vila din Bucureşti, unde mai mulţi tineri au distrus proprietatea în noaptea de Revelion. Poliţiştii au i...
Poliţia a început identificarea tinerilor care au distrus o vilă din Bucureşti în noaptea de Revelion. O parte din aceştia s-au fotografiat în faţa casei şi au postat pe pe reţelele de socializare poza, în timp ce unul dintre petrecăreţi ţinea în mân...
Proprietarul unei vile din Bucureşti a avut parte de o surpriză neplăcută după Anul Nou după ce şi-a găsit casa distrusă de cei care au organizat Revelionul acolo. Poliţiştii îi caută acum pe cei care au vandalizat proprietatea.
Potrivit postului TV, raportul intermediar al anchetei cu constatările iniţiale va fi publicat până în vara anului 2022.
Consiliul Concurenţei a transmis, vineri, că a declanşat două investigaţii ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Orange România S.A. şi, respectiv, RCS&RDS S.A. pe piaţa serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament.
Armata din Myanmar a torturat până la moarte mii de civili. Oamenii au fost îngropaţi la comun VIDEO
O invastigaţie BBC arată că armata din Myanmar a torturat mii de civili în iulie 2021. Mulţi dintre ei au murit, iar cel puţin 40 de bărbaţi au fost îngropaţi la comun. Martorii oculari şi supravieţuitorii au spus că soldaţii, unii chiar de 17 ani, a...
Dispariţia unui fost fotbalist profesionist polonez care a fost văzut ultima oară în urmă cu trei ani este acum tratată ca o crimă, anunţă publicaţia locală Luton Today.
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Boehringer Ingelheim RCV GmbH&Co. KG, Viena, pe piaţa românească a comercializării medicamentelor anticoagulante orale directe şi a celor de...
Poliţiştii care investighează incidentul de pe platoul de filmare al westernului „Rust” fac percheziţii la sediul unui furnizor de arme din SUA, pentru a afla cum au ajuns gloanţe reale în pistolul cu care actorul Alec Baldwin a împuşcat-o mortal pe ...
Miniştrii britanici ar urma să ordone o investigaţie aprofundată referitoare la preluarea planificată a producătorului britanic de semiconductori ARM de către Nvidia, pentru 30 de miliarde de dolari, din motive de securitate naţională, potrivit publi...
Noua investigaţie Recorder, „Clanul Marelui Alb”, în care jurnalistul Victor Ilie dezvăluie modul în care sunt cheltuiţi banii publici de către Biserica Ortodoxă Română la construcţia de biserici, a ajuns, după numai o zi, pe primul loc în trendingul...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a desemnat 26 de experţi pentru a se alătura Grupului ştiinţific consultativ pentru originile noilor agenţi patogeni (Sago), anunţă BBC. OMS spune că acest nou grup de lucru ar putea fi ultima şansă de a găsi or...
Conform surselor Recorder, în urma investigaţiei publicate, privind reţeaua secretă a oamenilor de afaceri, politicieni şi prelaţi de la vârful Bisericii care lucrează mână în mână într-o megaafacere (construcţia şi reabilitarea de biserici din bani ...
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu de la USR, a reacţionat după ce a urmărit investigaţia Recorder referitoare la fondurile publice acordate bisericii. El a spus că asigură „toţi cetăţenii sectorului 2” că nu va mai plăti niciun ban către parohii, de...
Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) a deschis o amplă investigaţie referitoare la modul în care băncile de pe Wall Street urmăresc comunicaţiile digitale ale angajaţilor lor, au declarat trei persoane apropiate situaţiei, transmi...
Bahrain, Rusia şi alte state membre ale Consiliului pentru drepturile omului al Naţiunilor Unite au votat joi pentru închiderea unei invetigaţii referitoare la crimele de război din Yemen, dând o lovitură ţărilor occidentale care doreau ca misiunea s...
Departamentul Educaţiei din SUA deschide anchete privind drepturile civile, pentru a stabili dacă cinci state care au interzis şcolilor să solicite purtarea măştilor pentru protejarea de Covid-19 discriminează elevii cu dizabilităţi, a declarat agenţ...
O maşină Tesla aflată pe pilot automat s-a izbit de o maşină de poliţie, incidentul având loc în statul american Florida. Maşina de poliţie se afla staţionată pe marginea drumului întrucât poliţistul îl ajuta pe şoferul unei alte maşini în momentul î...
Consiliul Concurenţei va putea cerceta, cu mandat judecătoresc, informaţiile din telefoanele, tabletele şi laptopurile personale ale reprezentanţilor companiilor în cadrul unei investigaţii, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, într-...
O investigaţie independentă privind asasinarea cu o maşină capcană a jurnalistei anti-corupţie Daphne Caruana Galizia în Malta a ajuns la concluzia că autorităţile statului poartă responsabilitatea creării unei ”culturi a impunităţii”, transmite Reut...
Comisia Europeană a anunţat că a închis investigaţia declanşată în 2017 care viza o posibilă constituire a unui cartel între Transgaz şi alte companii din domeniul gazelor naturale în scopul împărţirii pieţei, informează transportatorul de gaze natur...
Israelul a înfiinţat o echipă ministerială pentru a analiza acuzaţiile tot mai numeroase despre aplicaţia de spionaj vândută la nivel mondial de o firmă cibernetică israeliană, a declarat miercuri o sursă apropiată situaţiei, care a adăugat că este i...