fructe de padure - ultimele știri
Cu toate că este imposibil să previi complet apariția cancerului, există anumite schimbări în stilul de viață și diete care pot reduce riscul, relatează Mirror.
Deși nu avea nici măcar o oră de actorie, Manuela Boboc obținea în 1983 rolul principal în „Fructe de pădure”, al lui Alexandru Tatos. Ulterior, pentru că era foarte emotivă, a preferat o carieră în teatrul de păpuși
Poliţia Locală Sfântu Gheorghe avertizează că vânzarea fără autorizaţie a ghioceilor, asemenea altor plante sau fructelor de pădure, reprezintă infracţiune şi se sancţionează cu amendă contravenţională, potrivit Agerpres.
Fructele de pădure sunt precum niște scuturi care îți protejează celulele de daune. Ele au o putere de patru ori mai mare decât alte fructe și de zece ori mai mare decât cea a legumelor, datorită conținutului ridicat de antioxidanți.
Fructele sunt bogate în nutrienți importanți pentru sănătatea inimii, inclusiv fibre, potasiu și antioxidanți.
Urşii dau peste cap sezonul la cules de ciuperci şi fructe de pădure, în Neamţ. Autorităţile şi grupurile de socializare transmit cum trebuie să procedeze oamenii dacă se întâlnesc cu animalele sălbatice, dat fiind că aproape zilnic urșii coboară în sate și dau mari bătăi de cap localnicilor
Postările de pe rețelele sociale sugerează adesea că pentru a fi sănătos trebuie să cumperi doar produse ecologice. Există o mulțime de alimente de bază pe care probabil le aveți deja acasă și care au numeroase beneficii pentru sănătate, relatează CNET.
Consumul fructelor de pădure proaspete, în perioada coacerii lor, este este o adevărată cură de sănătate. Afinele sau coacăzele sunt dificil de obținut, pentru că se culeg greu din pădure, însă fermierii buzoieni știu cum să „îmblânzească” arbuștii sălbatici.
Sorin Baciu, suceveanul care a anunţat că oferă trei tone de fructe de pădure în semn de protest pentru că samsarii i-au oferit un preţ în bătaie de joc, a declarat pentru „Adevărul“ că mai are aproximativ o tonă de coacăze şi agrişe din care va face...
Fermierul care a anunţat că dă gratis 3 tone de fructe de pădure, după ce a primit oferte în bătaie de joc de la samsari, a fost contactat de numeroase persoane dornice să-l „scape“ de producţie. El ne-a spus că a fost nevoit să răspundă şi câte trei...
Sorin Baciu locuieşte în satul Podeni din comuna Buneşti a judeţului Suceava. În anul 2014, a plantat în livada sa de nuci 2.000 de tufe de coacăze şi agrişe. Anul acesta are o producţie record: 3 tone de fructe de pădure. Gospodarul a încercat să ...
Antioxidanţii pe care îi conţin anumite alimente reglează funcţia multor organe, inclusiv a pancreasului pe care-l feresc şi de inflamaţii şi diverse afecţiuni....
Alimentele pe care le consumăm reprezintă combustibil pentru creier. În funcţie de alegerile pe care le facem, în timp vom vedea efectele acestora asupra funcţiilor cognitive. După numeroase studii, oamenii de ştiinţă au întocmit o listă a alimentelo...
Tegumentul sănătos are o strălucire aparte, de care trebuie să ai grijă. Dar, odată cu trecerea timpului, pielea îşi poate pierde strălucirea. Neplăcerile dermatologice, îmbătrânirea, factorii de mediu, toţi afectează în timp sănătatea tegumentului. ...
Se apropie sezonul răcelilor şi un sistem imunitar puternic are nevoie de vitamina C pentru a se fortifica. Prea multă cantitate din această vitamină poate determina agitaţie şi insomnii, în timp ce lipsa acesteia provoacă oboseală şi dureri de oase....
Un complex natural de sănătate, care conţine tot spectrul de vitamina B, dar şi vitaminele A, C şi E, murele n-ar trebui să lipsească din cămara celor care se ştiu anemici, cu imunitatea scăzută sau care suferă de afecţiuni ale ficatului.
Foarte aromate şi cu un gust uşor acrişor, fructele de pădure nu ar trebui să lipsească din alimentaţia noastră zilnică, mai ales vara, când sunt disponibile în stare proaspătă.
Sute de tone de fructe de pădure vor pleca din Prahova în aceste zile spre fabrici de produse farmaceutice din Germania şi Austria. Oficialii Direcţiei Silvice Prahova au început sezonul de colectare pentru cătină, măceşe şi păducel. Au de onorat con...
Problemele digestive apar în momentul în care alimentaţia ta este săracă în fibre. Fructele sunt bogate in fibre, motiv pentru care meniul tău zilnic ar trebui să conţină măcar câteva porţii....
Pe lângă remediile naturale precum ceaiurile, duşurile fierbinţi, inhalaţiile, gargara cu apă sărată sau odihna la pat, anumite alimente dau şi ele o mână de ajutor în combaterea simptomelor răcelii şi gripei....
Bogat în acizi omega-3, peştele este alimentaţia favorită a creierului nostru. Un rol au şi alte alimente precum cafeaua, zahărul, nucile, ciocolata, ca şi obişnuinţa de a lua micul dejun....
Sunt o mulţime de factori care pot influenţa libidoul, iar dieta se numără printre ei. Ciocolata, avocado şi smochinele sunt doar câteva dintre alimentele care-ţi pot readuce dorinţa sexuală....
Direcţia Silvică este o direcţie autonomă şi are cerinţă de la minister să producă profit din orice activitate. Pe lângă vânzarea de lemne, pădurarii fac bani din fructe de pădure, ciuperci li vânat.
Dieta cu fructe de pădure te ajută să pierzi 3 kilograme într-o săptămână. Pielea îţi va fi întinerită, digestia mai uşoară, iar tu vei fi în formă maximă!...
Alimentaţia echilibrată asigură elementele nutritive esenţiale pentru a avea energie, dar şi pentru sănătatea creierului. Descoperă care sunt alimentele pe care le poţi mânca pe tot parcursul zilei, astfel încât să ai un creier sănătos!...
Dacă mâncăm suficiente fructe şi legume putem să ajutăm creierul să memoreze mult mai multe lucruri. Medicii nutriţionişti recomandă dietele cu fructe de pădure şi morcovi dacă vrem să avem o memorie de fier.
În numai 20 de minute poţi prepara cea mai bună cremă de brânză cu fructe de pădure. Ai nevoie de doar câteva ingrediente.
Inflamaţia este un mecanism natural de protecţie şi de reparare a organismului în faţa leziunilor, alergiilor sau stresului. Doar că aceasta accelerează procesul de îmbătrânire a organismului, precum şi creşte riscul de boli coronariene, accidente va...
Suntem conştiente de faptul că stresul este un duşman major al sănătăţii noastre, dar mulţi dintre noi îl acceptă ca pe un lucru normal şi nu încearcă să-i reducă efectele nocive. Expunerea zilnică la stres contribuie la apariţia consecinţelor negati...
Culturile medicinale sunt unele dintre cele mai profitabile culturi care pot fi înfiinţate în România. Dintre acestea, măceşul poate fi aclimatizat în orice zonă însorită. „Adevărul“ vă prezintă mai multe idei de afaceri cu măceşe.
Patru femei ce au fost atacate de doi urşi au fost salvate de jandarmii montani. Femeile se aflau la cules de fructe de pădure, iar animalele au fost îndepărtate de jandarmi cu ajutorul semnalelor acustice ale maşinii din dotare.
Cine nu ştie că trebuie să mâncăm zilnic fructe şi legume pentru a ne menţine sănătatea! Dar este important de ştiut şi cum să le alegem, mai ales în privinţa fructelor. Iată regulile despre cum alegem cele mai sănătoase fructe....
În această perioadă, drumurile care traversează zonele împădurite sunt “păzite” de ciupercari ori culegători de fructe de pădure. Recoltele sunt afişate la marginea drumului şi deseori pot fi văzuţi copii ori tineri întinzând găletuţele cu ”oferta”. ...
Prepararea unui desert te poate pune mereu în încurcătură. Dar această prăjitură cu cremă de brânză şi fructe de pădure, care mai este şi foarte răcoritoare, o binecuvântare în aceste zile de canicuă, te scoate „basma curată“ ori de câte ori eşti nev...
O afacere profitabilă cu mure poate aduce beneficiarului bani frumoşi, câştigul putând ajunge până la 40.000 de euro pe hectar. „Adevărul“ vă prezintă ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să va lansaţi într-un astfel de business.
Fructe cu conţinut redus de zahăr. Fructele sunt pline de vitamine şi nutrienţi care fac minuni pentru sănătatea noastră, însă unele dintre ele conţin destul de mult zahăr şi au un indice glicemic ridicat, aspecte care pot ridica probleme, mai ales p...
Afacerile cu ciuperci sunt populare, însă pentru cine nu vrea să se îndeletnicească non-stop cu o fermă şi preferă doar ceva sezonier, centrul de colectare reprezintă cea mai bună afacere cu ciuperci de pădure.
Durerile musculare, dentare sau inflamaţiile cauzate de schimbările de timp şi acţiunea unor factori străini asupra organismului pot fi tratate şi prin alimente cu rol antiinflamator.
Înfiinţarea unei plantaţii de mur este profitabilă, dar nu la îndemâna oricui. „Adevărul“ vă prezintă ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să va lansaţi în afaceri cu astfel de fructe de pădure.
Fructele de pădure din Botoşani sunt la mare căutare în Germania. Zeci de tone au fost vândute anul acesta, iar profitul pădurarilor a fost pe măsură. Peste 60.000 de euro a obţinut Direcţia Silvică din afacerea cu măceşe.
Ferite de poluarea de la oraşe, crescute în natură, sub roua proaspătă a dimineţilor, fructele de pădure sunt considerate adevărate medicamente naturale. Consumate atât în stare naturală, cât şi sub formă de ceaiuri sau siropuri, micile fructe intens...
Chiar dacă a fost un an destul de capricios din punct de vedere climatic, până acum, Direcţia Silvică Dâmboviţa a reuşit să asigure din nou materie primă pentru firmele din Europa care procesează fructele de pădure. Şi în acest au fost culese zeci de...
Jandarmii montani din Rodna au fost solicitaţi în această dimineaţă de doi turişti unguri care s-au intoxicat cu fructe de pădure necomestibile în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Cei doi fac parte dintr-un grup de 40 de turişti care au campat în aprop...
Zeci de oameni pot fi văzuţi în această perioadă în poienile de pe munte adunând afine negre. Este perioada în care se recoltează acest fruct de pădure, foarte solicitat pentru export. Pentru fiecare kilogram de fructe de pădure proaspete, localnicii...
Diana Bart pregăteşte sâmbătă, alături de chef Andrei, de la ora 11:30, la Prima TV, unul dintre cele mai savuroase deserturi din sezonul de primăvară, budincă de vară cu fructe de pădure şi căpşuni....
Veşti bune pentru iubitorii de ciocolată: noile cercetări sugerează că un consum mare de flavonoide, substanţe care se regăsesc în vin, ciocolată, ceai şi fructe de pădure, poate proteja organismul împotriva diabetului de tip II.
Centrul de Fructe de Pădure din Panciu a exportat în acest an aproximativ 160 de tone de măceşe şi cătină, obţinând venituri în valoare de peste 100.000 de euro.
O cantitate de 10 kilograme de mure contaminate cu virusul hepatic A, a fost descoperită în Italia, potrivit unei notificări primite de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), citate de Mediafax.
Fructele de pădure reprezintă o sursă de venit pentru Direcţia Silvică Dâmboviţa, demnă de luat în seamă în fiecare an. În această perioadă merg bine la export măceşele şi cătina, care s-au vândut cu peste 1.000 de euro tona. Marfa ajunge direct pe ...
Instituţia a reuşit să recolteze şi să vândă 200 de tone de măceşe, urzici, mure sau afine. După prelucrare, fructele de pădure şi plantele medicinale vor lua calea exportului.
Căpşunile, zmeura, afinele şi murele nu ar trebui să lipsească din dietă. Pe lângă gustul delicios, fructele sunt considerate adevăraţi ,,paznici ai sănătăţii”, datorită beneficiilor pe care le aduc. Sunt surse bogate de antioxidanţi, protejează sănă...
Piaţa produselor antiîmbătrânire este în continuă creştere. Doar în SUA, se estimează că este de aproape 80 de miliarde de dolari şi că, până în 2015, va atinge cifra de 114 miliarde de dolari. Dar poate că persoanele de vârstă mijlocie care sunt con...
Apoximativ 750.000 lei noi a încasat Direcţia Silvică Gorj din vânzarea ciupercilor, plantelor medicinale sau fructelor de pădure, care au ajuns la parteneri din afara ţării. Instituţia nu primeşte bani de la bugetul de stat, ci se autofinanţează.
Aproximativ 200 de tone de fructe de pădure culese din munţii Sucevei şi strânse la centrul de colectare din comuna Sadova sunt exportate în fiecare an în ţări precum Germania au Italia....
În acest an, Direcţia Silvică a valorificat peste 20 de tone de plante medicinale şi alte câteva sute de tone de fructe de pădure
Fructele de pădure din Gorj şi tomatele din Dolj vor ajunge pe mesele locuitorilor din Germania şi din Marea Britanie. Peste 125 de tone de fructe de pădure vor fi livrate la export, în acest an, de Direcţia Silvică Gorj....
Peste 125 de tone de fructe de pădure vor fi livrate la export, în acest an, de Direcția Silvică Gorj. Acestea vor ajunge la diverse societăți din Germania. Din această săptămână a început colectarea de afine la centrele de colectare care funcționeaz...
O echipă de cercetători britanici şi americani a constatat că bărbaţii care mănâncă fructe bogate în flavonoide (substanţe care dau culoare fructelor) prezintă un risc cu 40% mai mic de a suferi de boala Parkinson, potrivit dailymail.co.uk....
Direcţia Silvică Botoşani a valorificat în jur de 100 de tone de fructe de pădure la o firmă de produse farmaceutice din Germania....