Ziua Armatei: onorăm veteranii, îl dispreţuim pe generalul de carton!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întotdeauna de Ziua Armatei mă gândesc la sutele de mii de români morţi în uniformă pentru patria lor. Măcar în această zi să lăsăm contradicţiile, orgoliile, ideile fixe sau preconcepute şi să-i onorăm, în gând, dacă altfel nu se poate. Un lucru e sigur: nu s-au jertfit atâţia conaţionali pentru ca noi, cei de azi, să fim bătaia de joc a unui om care dezonorează uniforma militară.

Din păcate, România nu e condusă doar de un singur Gabriel Oprea. Sunt mii de Oprea, împrăştiaţi cu bună ştiinţă prin toate instituţiile cheie, în toate cotloanele puterii şi ale administraţiei centrale şi locale. Mii de personaje cu un trecut profesional incert, cu grade obţinute în bătaia de joc a celor care le merită cu adevărat, cu doctorate  şi titluri academice care dinamitează fundaţia oricărei naţiuni civilizate, educaţia. 

Să vă spun o poveste reală despre domnul Gabi Oprea, omul care conduce guvernul României şi un partid inexistent în alegeri. În cei zece ani petrecuţi în cadrul Ministerului Apărării am avut şi neplăcerea să trudesc la o lucrare coordonată de domnul Oprea, pe atunci mare ministru. „Coordonată” e un fel a spune: a răsfoit-o prima oară probabil la lansare (sau nici atunci). Alţi negrii mititei, dornici să se evidenţieze, au venit cu ideea de a aduna biografiile tuturor miniştrilor apărării. Atunci când a venit rândul ministrului aflat în funcţie, s-a instalat panica: cine o să-i scrie biografia, sau mai bine zis hagiografia? Doar nu istoricii! Păi ce, domnul Oprea e istorie? Drept urmare, au scris-o specialiştii de la serviciul de informaţii. Normal, veţi spune. Nu poţi lăsa biografia unui om atât de important pe mâna unor diletanţi. 

Aşa se coordonează o lucrare când eşti un geniu. Fără să scrii un rând, fără să verifici o frază. O treci în CV şi gata. Nu e pentru oricine. Evident, aşa cum spuneam, pe lângă originalul Oprea sunt mii de clone ale sale, la diferite nivele. Dacă n-ar exista atâţia parveniţi şi pupincurişti, nici originalul n-ar fi atât de „strălucitor”.

Din fericire, vă pot spune că în Armată există şi numeroşi oameni de mare calitate umană şi profesională. Mulţi sunt anonimi, dar ei fac lucrurile să meargă. Să nu confundăm un aventurier politic, aflat vremelnic în fruntea unei instituţii onorabile, cu instituţia în sine şi cu oamenii ei reprezentativi. 

Aceşti mii de Oprea ne mânjesc trecutul, ne umilesc prezentul şi ne distrug viitorul. Trec cu coloanele oficiale prin viaţa noastră cu viteză  şi ne împroaşcă zi de zi cu noroi. Până când?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite