„Vară magică” la Ateneul Român

Horia Andreescu

Pentru a patra oară consecutiv, Lanto Communication privilegiază melomanii bucureşteni la vreme de arşiţă. Festivalul Internaţional „Vară magică”, conceput să se desfăşoare pe parcursul a aproape şase săptămâni, 8 iulie – 17 august, în forma a opt concerte simfonice şi camerale, beneficiază de bagheta organizatorică a unui inimos promotor, Dorin Ioniţă.

Aşa a fost posibil ca sub cupola Ateneului Român să aibă loc atractive seri, să apară vedete incontestabile ale afişelor româneşti şi internaţionale, în programe de largă accesibilitate, de popularitate. Într-un anume fel, pare că organizatorii nu s-au simţit prea timoraţi de vecinătatea Festivalului Internaţional George Enescu

În formatarea „Verii magice”, Dorin Ioniţă şi Lanto Communication au avut susţinerea societăţii Apa Nova Bucureşti, ca partener principal şi sprijinul Marii Loji Naţionale din România. Alţi parteneri, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Fundaţia „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”, Filarmonica „George Enescu”, Regatta, Dobre & Fiii, Vizual Graph, Ibis, Grand Hotel Continental, Hell’o Hotels, au fost alături de organizatori, iar imaginea media a fost conturată şi promovată de TVR, Radio România Cultural, Radio România Muzical.

Simfonice

Maestrul Horia Andreescu, aflat la pupitrul Orchestrei „Virtuozii din Bucureşti”, a deschis festivalul cu o seară Mozart. „Mica serenadă, KV 525” a apărut ca o replică de concreteţe a lungii veri fierbinţi, în care transparenţa aerului încins s-a regăsit în mişcarea secundă, iar finalul alert a căpătat vehemenţă aproape beethoveniană. Solistul Concertului nr. 4 pentru vioară şi orchestră, KV 218, a fost un artist de minunată expunere tehnică şi dăruită implicare, Alexandru Tomescu. În ultima piesă programată, Simfonia nr. 40, KV 550, instrumentiştii au cântat moale şi catifelat, cu bună expresivitate şi dăruire, în care viorile vaporoase au asigurat contrastul cu consistenţa din „tutti”. Bagheta cultivată a lui Horia Andreescu a forjat în spiritualitatea mozartiană cu deciziunea-i caracteristică.

A fost rândul Orchestrei Române de Tineret să valideze nu numai valoarea crescândă a ansamblului, dar şi investirea ca formaţie ce va deschide apropiatul Festival Internaţional George Enescu, sub un generic mai mult decât mobilizator, îndrăzneţ, plin de speranţe. Instrumentiştii aflaţi sub conducerea lui Cristian Mandeal şi-au îndeplinit ambele meniri.

L-au acompaniat filigranat şi limpede pe violonistul Eugen Ţichindeleanu în Concertul nr 5 pentru vioară şi orchestră de Mozart, suplinind spiritul mecanic al solistului, altminteri un bun tehnician, cu sunet frumos.

Cristian Mandeal - Foto Virgil Oprina

Proba de foc a fost interpretarea primei simfonii de Gustav Mahler, monument de construcţie şi dimensionare amplă. Este şi modul în care maestrul Cristian Mandeal, arhitect al spaţiilor generoase, de largă respiraţie, a gândit complexul opus. Orchestra s-a autodepăşit. Dacă în prima mişcare „Langsam...”, acurateţea s-a regăsit pe parcurs, către un echilibraj remarcabil între compartimente, în cea de-a doua „Kräftig bewegt...”, corzile grave au impresionat prin culoare. Partea a treia „Feierlich und gemessen...” a fost străbătută de lirism liniştit, ca o elegie plutitoare între spaţii astrale, iar cea ultimă „Stürmisch bewegt – Energisch” a revelat tumult titanic, cu alămuri greu puse la încercare (reuşită aproape deplină), către finalul grandios.

Am regăsit aceeaşi idee izvorâtă din tălmăcirea părţii a treia şi în pagina oferită ca bis, inedită, o fostă parte a simfoniei, cunoscută sub numele „Blumine” şi abandonată de compozitor.

Mahler – Mandeal, un binom reper.

Orchestra Naţională de Tineret a Germaniei a venit la Bucureşti cu instrumentişti între 15 (!) şi 21 de ani, să-i numesc, totuşi, adolescenţi. Cred că spiritul ansamblului, o formaţie veche de 46 de ani şi bagheta energetică a tânărului dirijor Patrick Lange (34 de ani) le-au insuflat juniorilor o remarcabilă unitate de vederi. Simfonia nr. 1 „Clasica” de Prokofiev a sunat „volumic”, cu decupaje teutonice, în care elementul clasic a venit târziu, prin acurateţea virtuozistică din partea a treia, „Gavotta”. Non troppo allegro”. S-a prefigurat, într-un anume fel, coloristica de care se arată capabilă formaţia, revelată în versiunea originală a „Primăverii apalaşe” de Copland.

Piesa de rezistenţă şi vârful serii a fost Simfonia nr. 4, op.90 „Italiana” de Felix Mendelssohn Bartholdy, probă de exuberanţă cu „cordari” distilând sonorităţi calde şi alămuri bine ancorate în finalul furtunos, după mici incertitudini în prima parte. Patrick Lange este un dirijor de certă perspectivă într-o carieră care se cere atent urmărită.

Camerale

Un program Mozart – Brahms – Schubert, Triouri cu pian, au oferit Mihaela Martin – vioară, István Várdai - violoncel şi Elena Bashkirova Barenboim – pian. O alăturare care a prilejuit bucuria reîntâlnirii cu reputata violonistă româncă, într-o companie selectă. În Sonata pentru vioară şi pian în Si bemol major, KV 454 de Mozart, diafanul şi melancolia arcuşului Mihaelei Martin s-au făcut din start remarcate în relaţia cu clapele, dialogul bine cumpănit fiind atins în cea de-a treia parte.

Intrarea în trio (Brahms – Trio în do minor, op.11, Schubert – Trio în Si bemol major, op.99) a tânărului violoncelist István Várdai a însemnat întâlnirea cu un instrumentist de valoare, cu ton catifelat, care a servit întregul, asigurându-i o exemplară simbioză. Am notat cu bucurie energia degajată de prima şi ultima parte a Trio-ului de Brahms, misterul părţii a doua şi eleganţa celei de-a treia din acelaşi opus, dimensionarea unitară  din Schubert.

Ensemble Raro este compus din Diana Ketler – pian, Alexander Sitkovetsky – vioară, Răzvan Popovici – violă şi Julian Arp – violoncel. A sosit la Bucureşti cu un program spectaculos, Beethoven (Cvartetul cu pian în Mi bemol major, op. 16), Dvořak (Cvartetul cu pian în Re major, op. 23) şi Brahms (Cvartetul cu pian în sol minor, op. 25).

Este un ansamblu sudat, experimentat, care cântă mult împreună şi faptul se vede prin iradierea unei consistente comuniuni spirituale dedicată paginilor clasicului târziu şi romanticului. Beethoven a fost călăuzit de perlaturile pianului (prima parte), de transparenţa violei şi îmbinarea vocilor (partea secundă), ca şi de zborul din „Rondo”-ul final.

În Dvořak, pulsaţia romantică a venit prin linia frumoasă şi expresivă a violoncelului („Allegro moderato”), prin vioara eterică, prin subtilităţile violei şi violoncelului („Andantino”), nu în ultimul rând, prin articularea elegantă („Finale. Allegro scherzando”).

Pentru Brahms, Ensemble Raro a rezervat o lectură dinamică, îngemănată cu unde melancolice, în care pianul virtuoz a susţinut ritmurile îndrăcite din „Rondo alla Zingarese. Presto” (ultima mişcare), după ce linia calmă, de largă respiraţie impresionase în partea a treia, „Andante con moto”.

Ce va urma?

La Ateneul Român, Festivalul „Vară magică” este în plină desfăşurare. În următoarele săptămâni, vor evolua pe istoricul podium pianistul Valentin Gheorghiu şi invitaţii săi, pianista Roxana Gheorghiu, violonista Simina Croitoru, violoncelistul Ştefan Cazacu, apoi Wiener Jeunesse Orchester dirijată de Herbert Böck, având-o ca solistă pe soprana Ursula Langmayr (un bun început pentru ca, în anii următori, magia vocii şi arta lirică să fie mai consistent reprezentate în cele opt serate). Festivalul se va încheia cu concertul susţinut de Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor Horia Andreescu, solist pianistul Daniel Goiţi.