Vara în care s-a stins lumina. Vești bune și știri proaste. Sau invers

De la o vreme am început să ne pricepem și noi la război și am aflat că e complicat, chiar greu.

Nu mai aruncăm pe piață analizele acelea optimiste în care se vedeau deja Munții Ural la orizont, nu mai trimitem un pluton de doctori să trateze diferitele boli simultane ale președintelui rus, cel care, deocamdată, uită că trebuie să mai lase și pe altcineva la comanda Rusiei, nu mai credem chiar toate comunicatele venite de la Kiev despre succesele din stepa Donbasului sau despre statisticile care protejau ele singure cerul capitalei ucrainene ca și cum ar fi fost adevăr de scriptură.

Foto: Twitter / X

Sigur, câțiva guru-analiști continuă să combată și să explice că nu se întâmplă ceea ce se întâmplă, nu vedem noi bine, e întotdeauna ceva dincolo de ceea ce se spune, să avem răbdare, se rezolvă.

Dar, altfel, am devenit, unii dintre noi, mai precauți cu așteptările și mai modești cu evaluările.

Duzina de drone care ne-a vizitat în ultima perioadă ne-a și îndârjit, dar ne-a pus și pe gânduri: nu cumva...?

Dacă e să ne luăm după declarațiile celor care ar trebui să gestioneze situația, unele dintre aceste drone se comportă ca niște OZN-uri, vin de unde nu se știe de unde, se îndreaptă spre nicăieri, nu trec pe la noi dar ajung la 100 de metri dincolo de granița cu Bulgaria și fac buuuum pe traiectoria spre Balcik ca să ascundă urmele.

”Era o dronă mică, micuță” ne consolează ministrul apărării noastre, referindu-se la cea care a explodat la sud de stânca putinistă de pe Dunăre, nici nu merită să ne mai gândim la ea.

La cât costă să dai jos aceste drone parcă nu mai merită să îți pui mintea cu tot ce zboară dar nu se mănâncă.

Cel puțin din punct de vedere al media, nici măcar războiul nu mai atrage vizualizări pe rețelele de socializare, ne-am plictisit și de alertele care vin ca lăcustele de cinci ori pe zi, hai să ne întoarcem la crimele casnice de la ora 5, eram în rutina noastră, cât pe-aci să ne-o stricăm pentru o bătaie în vecini care nu ne privește.

Spuneam că sunt vești bune și vești proaste, desigur despre situația înconjurătoare , în general, și despre războiul din Ucraina, în special.

Foto: Twitter / X

”Am auzit povești despre cum eram pe cale să aderăm la NATO. Din păcate, nu vom adera niciodată.”

Prima veste nici nu știu la ce capitol să o încadrez, de fapt nici nu e o veste, adică nu e în categoria unui moment de cotitură, a unei decizii, e mai mult o știre pentru că e doar o opinie dar care vine, e adevărat, de la cineva cu oarecare statură în Ucraina, fostul comandant al armatei, actual ambasador la Londra, primul loc la încredere publică, da, e vorba de excelența sa, domnul Valerii Zalujnîi.

Profitând de cadrul oferit de reuniunea anuală a ambasadorilor ucraineni, fostul general și-a permis o abordare destul de neconvențională privind subiectele tabu de la Kiev, unul dintre acestea chiar problema aderării la Alianță, mărul amar al discordiei în relațiile cu Moscova.

Ca să nu se creadă că în cauză e doar o problemă provizorie a Ucrainei, de pildă neîndeplinirea unor standarde într-un proces în care, cum știți, ne-am aflat și noi și nu ne-a fost chiar ușor, domnul ambasador cu epoleții încă la vedere apreciază că una din cauze este, de fapt, că aceste standarde nu mai pot fi îndeplinite de însăși ea, Alianța, o organizație care s-a cam învechit.

Și, mai departe, răsucește cuțitul adânc în rană: „Este imposibil ca Forțele Armate Ucrainene, având în vedere nivelul lor actual de dezvoltare, să se alăture unei organizații care se ghidează după doctrinele celui de-al doilea război mondial.”

Wooops, a durut!

Sigur nu e vorba de armata rusă?

Și domnul Zalujnîi continuă pe linia promovată de o serie lungă de politicieni, publicații media și analiști specializați pe evoluțiile din jumătatea estică a continentului, potrivit căreia dacă e cineva care se pricepe la războiul modern, acela  nu poate fi decât armata ucraineană.

Foto: Twitter / X

Probabil că ați aflat și dumneavoastră că mai pe la toate exercițiile recente care implică trupe ale NATO și la care participă și câte un grup redus de operatori de drone, reprezentanți ai Ucrainei, aceștia din urmă fac legea, anihilând cât ai zice ”Combined Resolve 2026” unități militare mult mai potente ale statelor NATO.

Așa că la ce bun să mai insiste Kievul pe această direcție în care tot primește refuzuri de etapă?

Cum direcția acesta este deja înscrisă în constituție, domnul general ambasador, potențial candidat prezidențial, nu-și poate permite să ducă până la capăt descrierea în termeni defetiști a situației bilaterale, preferând descrierea unei evoluții viitoare către o alianță despre care se tot vorbește dar care e la fel de nebuloasă ca vizibilitatea pe timpul recentei eclipse de soare.

În concluzie „Ucraina... se va alinia la blocurile și alianțele care probabil se vor forma”...„Cel mai probabil, vom vorbi despre un bloc european de securitate militară.”

În declarațiile lui Valerii Zalujnîi mai e o subliniere neplăcută privind stadiul în care se află NATO în ceea ce privește adaptarea la războiul modern.

El spune de-a dreptul că i-ar lua Alianței vreo 12 ani ca să adopte aceste standarde noi și să ajungă pe la jumătatea nivelului la care află Federația Rusă.

Ceea ce presupune că Ucraina se află undeva și mai departe, deci, logic, nu ar avea de ce să se complice cu o structură militară din alte vremuri.

Eu nu cred asta, mă refer la partea cu NATO și Federația Rusă, probabil e mai curând amărăciunea celui care a sperat mult și a obținut puțin, iar declarațiile sale sunt un fel de supapă, lăsată deschisă, a frustrărilor unei întregi generații de politicieni și demnitari ucraineni care și-au pus toate speranțele într-un singur coș.

Ca să rămână, totuși. lucrurile clare, purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Heorhii Tykhyi, a informat că e o declarație cu un context mai larg și a precizat: „Pentru a preveni orice interpretare greșită, vreau să reiterez poziția noastră oficială de lungă durată: cursul Ucrainei către aderarea la Alianța Nord-Atlantică rămâne neschimbat”.

Dar declarația domnului Zalujnîi rămâne o veste.

Sau o știre?

Bună, rea?

Foto: Twitter / X

Cine are mai multe steaguri pe linia frontului?

Așa cum îi stă bine unui nou comandant, generalul Mihailo Drapatîi a pus de o ofensivă în Zaporojie.

Studiind lecțiile fostului comandant, generalul Olexandr Sirskii, el a înțeles rapid, stimulat și de nerăbdarea comandantului suprem, că steagurile joacă un rol important în ofensivele din războiul modern.

E ca în filmele japoneze cu samurai, un om un steag.

Și astfel s-a umplut internetul de filmulețe cu soldați ucraineni care flutură steagul național și care pot fi localizați adânc în teritoriul colorat cu roșu bolșevic.

S-a hașurat harta și au rezultat 26 de localități eliberate și peste 700 de kilometri pătrați reocupați, poate chiar și o regiune, Dnepropetrovsk, curățată de urmele bocancilor rusești.

Dar rușii, parșivi, au zis că operația funcționează în ambele sensuri.

Același internet a fost ocupat imediat de alți soldați și alte steaguri, de data asta tricolore și cu vulturul bicefal.

Uneori, între soldații de ambele părți care flutură steaguri pentru camera video nu e decât o stradă, între cele două tabere părând a fi complicitate implicită: ”nu trage nimeni până nu ies perfect ambele poze”.

Cei 700 de kilometri pătrați au fost recuperați cu succes, bătălia continuă.

În fâșia de front lată de câteva zeci de kilometri, toți câștigă și toți pierd în același timp, depinde cine și cui raportează.

Foto: Twitter / X

Din nou invadează Europa coreenii din nord

La apogeul schimburilor de upercuturi balistice din cele 40 de zile de presiune ucraineană asupra Rusiei, președintele Zelenski a menționat într-o seară, în bilanțul zilnic, prezența rachetelor coreene pe cerul de deasupra Niprului.

Soldații coreeni au mai fost, în regiunea Kursk, rachete produse la nord de paralela 38, încă nu.

Se pare că cei doi dictatori, de la Moscova și de la Pyongyang, au din când în când nevoie unul de altul și nu pot rezolva această stare de dependență reciprocă decât pe seama Ucrainei.

Prima dată în Kursk a fost așa, de antrenament, trupele nord-coreene erau trimise să afle cum luptă imperialiștii care, în Europa sau Asia, sunt cam la fel, uneori chiar aceiași.

De data asta partenerii în rău au trecut la alt nivel, președintele ucrainean sugerând, de altfel, că mai interesată ar fi fost Moscova, altfel nu se explică de ce ar solicita Rusia ajutor de la cineva ale cărui rachete balistice nu prea nimeresc nici Marea Japoniei.

În fine, ideea este că invocarea prezenței nord-coreene dă bine la amenințare și contribuie la strângerea rândurilor.

Ar fi ajutat și mai mult dacă cele patru rachete Patriot lansate în direcția celor două rachete nord-koreene KN-23 care au atacat localitatea Radușne, în apropiere de Krivoi Rog, ar fi nimerit măcar una dintre ținte.

Nu a fost să fie, s-au mai dus pe apa Niprului vreo patru milioane de dolari.

Nu ajută în schimb - și aici președintele Zelenski nu s-a sfiit să fie un pic mustrător în adresarea sa către ambasadorii convocați la Kiev - faptul că unele din componentele acestor rachete sunt mărci inscripționate cu litere latine: ”Același lucru este valabil și pentru rachetele nord-coreene furnizate Rusiei. Acestea nu ar fi putut fi produse fără livrări de componente critice din alte țări – țări partenere, apropo. Și acestea sunt livrări noi către Coreea de Nord, livrări noi efectuate prin metode similare cu cele utilizate pentru Rusia – nu stocuri vechi.”

E ceva putred în Danemarca, ar spune, cu patos, cineva, un actor, de pildă.

Și, da. e o știre, una foarte rea.

Foto: Twitter / X

Moscova nu (mai) crede în Starlink

Generalul maior Vadim Skibițki, șeful de la analiză al GRU, serviciul militar ucrainean, iese din când în public pentru a arunca apă rece în direcția celor cuprinși de prea mult entuziasm privind ceea ce se întâmplă de fapt pe front și spatele lui.

Probabil e nevoie, din când în când, și de așa ceva, o privire onestă a dificultăților prin care trece Ucraina ajută mai mult la solidarizarea și sprijinul partenerilor săi.

În cel mai recent interviu, acordat publicației RBC Ucraina, specializată pe tehnologii militare, el prezintă situația producției ruse de rachete și drone, folosind date și informații relativ îngrijorătoare provenite, mai mult ca sigur, din surse verificate.

Este vorba despre:

-      renunțarea provizorie la producția rachetelor balistice de tip Kinjal și Kh-32, cu probleme mari privind precizia loviturii și concentrarea pe drone cu rază lungă de acțiune Geran-1, Geran-2, Geran-3, Geran-4, Geran-5, Garpia, Gerbera, Gerbera kamikaze și Gerbera anti-dronă, din care numai în luna august vor fi produse 11.000 bucăți;

-      creșterea la 50% a procentului dronelor dotate cu motoare cu reacție, ceea ce impune părții ucrainene dotarea cu capacități sporite de interceptare, cele actuale fiind deja depășite;

-      concentrarea pe producția de rachete noi și performante de tip Zircon și Onix, creșterea numărului de rachete produse până la procente cu mult peste programele inițiale. În luna iulie producția de rachete a depășit planificarea cu 140% pentru Kh-101, 111% pentru Kalibr, 200% pentru Kh-35;

-      utilizarea pentru atacurile împotriva Ucrainei a rachetelor provenite direct de pe linia de producție, probabil cu excepția Kalibr, ale cărei stocuri mari permit folosirea rezervelor;

-      dezvoltarea de către Rusia a sistemului de comunicații militare bazat pe rețeaua satelitară Rasvet / Răsăritul, menit să suplinească tăierea accesului la Starlink. Au fost lansați deja 16 sateliți, anul viitor rețeaua va ajunge la 292 de sateliți, iar în 2035, la 924 de sateliți.

Generalul ucrainean prezintă situația ca un  tehnician, în termeni de paritate a efortului, ”ei atacă, noi răspundem, noi lovim Moscova și Sankt Petersburg, ei bombardează Kievul”.

Uneori, însă, situația reală se strecoară și printre aceste explicații: „Rata noastră de interceptare a rachetelor Kalibr este de aproape 100% atunci când sunt disponibile rachete de apărare aeriană.”

Și când nu sunt, când nu mai sunt, așa cum sugerează dispariția din comunicatele militare oficiale a procentelor de interceptare a rachetelor ruse / nord-coreene, ce se întâmplă?

***

Prin diferite părți ale lumii, mai apropiate sau mai depărtate, se dezvoltă fenomene meteorologice contradictorii, înainte a plouat prea mult, acum arde seceta și iau foc pădurile și livezile.

Cutremurele iau și ele la rând țări din nordul Americii Latine sau din sud-estul Asiei.

În jumătatea vestică a Europei, soarele se ascunde după cercul bolovănos al lunii.

Printre veștile, bune - rele, despre aceste fenomene se strecoară și știrile, rele – bune, despre război.

Uneori seceta primează în fața războiului.

Alteori e invers.