Un secol mai liniștit: al II-lea î. H.

Perioadă de declin, de tranziție și de transformări subtile, secolul acesta anunță timid nașterea culturii latine.

n cadrul aceleași perioade elenistice continuă preocupările pentru știință și mistică. La sfârșitul secolului anterior, lumea elenistică descoperise alchimia (venită din Orient, dar și de la egipteni), redusă la diferite experiențe combinatorii. În acest secol apar tratate de alchimie mistică, așa cum este cel intitulat Physika kai mystika în care viziunea asupra materiei amintește de metamorfozele zeului în misterele Antichității. Ea suferă, moare și renaște. Cunoașterea totală este conferită de piatra filozofală (Marea Operă), care se obține prin transmutarea materiei, prin trecerea ei prin mai multe faze, sub imperiul căldurii: nigredo, albedo, citrinitas, rubedo. Interesant este că aceste date s-au păstrat apoi în alchimia arabă și au ajuns până în Evul Mediu european.

Paralel cu aceste preocupări se păstrează și interesul pentru științe, între care istoria se înnoiește datorită lui POLIBIU (POLIBIOS – 201-119 î. H.). Acesta pledează pentru cercetarea amănunțită a evenimentelor și pentru o expunere sobră și obiectivă, într-o perioadă în care, sub influență aristotelică, se crease moda de a dramatiza faptul istoric. Polibiu a scris Istoriile (în 50 de cărți), în care prezintă evenimente cuprinse între 246-146 î. H. Cartea sa urmărește fenomenul istoric în întregime, face conexiuni între evenimente petrecute la mai multe popoare, acordă atenție egală tuturor faptelor relatate.

Alt istoric important este CATO CEL BĂTRÂN (234-149), primul istoriograf latin. A scris o carte intitulată Originile, în care vorbește despre întemeierea așezărilor italice.

Literatura latină, aflată încă la începuturi, este reprezentată în acest secol de PUBLIUS TERENTIUS AFER (195-159 î. H.), autor de comedii, despre care s-a spus că a scris piese pentru a fi mai degrabă citite decât jucate. Deși prelucrează ca și Plaut subiecte preluate din comedia greacă, Terentiu creează personaje originale, bine individualizate, dar care nu au spontaneitatea celor plautine. Dintre piesele sale s-au păstrat doar șase: Fata din Andros (o complicată poveste de dragoste), Eunucul (o farsă, tot pe tema iubirii), Cel ce se pedepsește singur, Frații (care pune problema educației copiilor), Phormio (despre un parazit) și Soacra. Și altele prezentate pe pagina mea d autor, doinarusti.ro

În Eunucul, totul începe de la Phaedria, un tânăr îndrăgostit de curtezana Thais. Dar el nu este singurul care o dorește. Principalul rival este un militar insistent (Traso), care îi dăruiește lui Thais o sclavă foarte foarte tânără. La rândul său, Phaedria îi cumpără un eunuc, dar, pe care i-l trimite prin sclavul său Parmeno. În acest timp, fratele mult mai tânăr al lui Phaedria, anume Chaerea, se îndrăgostește, la rândul său, de sclava pe care Thais a primit-o cadou. Vrând să ajungă la ea cu orice preț, prin complicitatea lui Parmeno, se dă drept eunucul trimis în dar de fratele său. De aici decurg o serie de încurcături și bănuiala că eunucul a necinstit-o pe sclavă. În cele din urmă lucrurile se lămuresc, iar sclava se dovedește a fi un om liber, ceea ce face ca totul să se termine printr-o logodnă între Chaera și fata iubită.

În lumea chineză își fac apariția școli de elită științifică, apare o susținută preocupare pentru magie, iar curentul daoist ajunge la apogeu. Daoiștii creează numeroase tehnici (alchimiste și yoghine) de prelungire a vieții. Tot acum trăiește un mare gânditor, anume LIU AN (179-122 î. H.), care, pe lângă poeme și o carte de învățătură daoistă, redactează și o antologie din Scrierile prințului Huai'nan zi, interesantă, mai ales pentru că prezintă mituri și legende străvechi, el concepând și o cosmogonie în tradiție daoistă: la început a fost haosul din care s-au ivit doi zei; ei au zămislit cerul și pământul și atunci s-au despărțit cele două principii – yin și yang. Din substanța tulbure s-au născut instinctele, iar din cea limpede omul. Cât privește literatura, domină creațiile fu. Este vorba despre o specie literară ce cuprinde descrieri ritmate despre vânătoare, parcuri, jocuri de societate, viața de la curtea princiară. JI YI (200-168) este cel mai cunoscut autor de fu.

În India continuă creația orală a marilor epopei. Acum a început elaborarea cărții a cincea din Mahābhārata, intitulată Bhagavad-Gitā (Cântecul celui preafericit), terminată către secolul al II-lea d. H., un poem religios, închinat venerabilului Viṣnu-Kriṣna, care îl inițiază pe Arjuna în arta contemplației și îi explică valoarea faptei înțelepte. Arjuna trebuie să lupte împotriva rudelor de sânge și trăiește dilema obișnuită, însă Kriṣna îi spune că fapta nu are legătură cu libertatea absolută. Orice acțiune este rodul faptelor din viețile anterioare. Zeul suprem s-a fărâmițat în oameni, pentru a se sacrifica, iar acest sacrificiul permanent pune în mișcare roata vieții. Libertatea nu stă în ascetism, ci în acțiune. Bhagavat este zeul suprem ori spiritul absolut, cu nume și forme diferite, în funcție de context. El se autodefinește ca Totul, sămânță a vieții și Timpul distrugător de lumi, pretinzând devoțiune necondiționată: “fii cu mintea la mine, dăruit mie; cinstește-mă pe mine.  La mine vei veni, da, ți-o făgăduiesc, mi-ești drag!”  Iar în altă parte, vorbește despre dragoste mistică aproape în termenii de mai târziu ai creștinismului: “Cei care mi se dăruiesc cu dragoste se află în mine și eu mă aflu în ei”.

Tot în acest secol se fixează începuturile Codului lui Manu, carte definitivată abia în secolul al II-lea al erei creștine, care cuprinde prescripții religioase și reguli sociale, într-un stil literar, cu paranteze, ilustrări, divagații filozofice și poetice.

Privind sintetic, aș spune că aceasta este o perioadă de răscruce, în care lumea vechii Grecii se stinge și se pregătește nașterea unei alte culturi înfloritoare, cea a Romei antice.

Biblio

  Terențiu – Fata din Andros, Ed. Minerva, B.P.T., 1978

  *** Bhagavad-Gitā, Ed. Societatea Informația, 1992, tradusă și comentată de  Sergiu Al-GeorgeDupă Doina Ruști - Enciclopedia culturii umaniste, 2004 și pe pagina mea de autor doinarusti.ro