Un erou autentic

Mugur Călinescu, elevul botoşănean care a luptat cu sistemul FOTO arhiva personală Rodica Unceanu

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a organizat azi, 17 mai 2017, o acţiune de investigaţii arheologice în Botoşani. Obiectivul: recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Iulian Mugur Călinescu.

Născut la 28 mai 1965, la Botoşani, Mugur era la finalul anilor 70 un elev eminent şi un copil minunat. Trăind doar cu mama lui, avea să se confrunte cu cele mai aspre privaţiuni posibile. Însă nu doar foamea, frigul sau lipsa luminii îl revoltau pe tânărul în devenire, ci mai ales lipsa orizontului, faptul că motivaţia de a învăţa, de a fi bun, nu avea o bază, devenind scop în sine. Se pregătea intens pentru o viaţă pe care ar fi vrut să o trăiască în altă lume, în altă Românie, liberă de frică şi de îndoctrinare.

Mugur şi-a propus să ia atitudine faţă de abuzurile şi nedreptăţile regimului prin scrierea de lozinci anticomuniste pe zidurile unor clădiri şi pe panouri de gard, sperând că astfel va trezi conştiinţa şi altor concetăţeni. Înscrisurile sale erau de genul: „Vrem sindicate libere”, „Vrem libertatea cuvântului“, „Jos Ceauşescu!“, „Vrem hrană, Vrem respectarea tuturor drepturilor, Vrem libertate”, „Ne-am săturat de stat la cozi imense, Nu mai putem accepta mizeriile şi nedreptăţile din ţara asta”, „Vrem democraţie”, „Vrem dreptate şi libertate” etc.

Prins, liceeanul nostru, la început de clasa a XI-a, este supus unui tratament bizar. Pe durata întregului an 1982, Mugur e convocat periodic la sediul Securităţii din Botoşani de unde revenea acasă total schimbat, indispus şi abătut, refuzând să vorbească despre tratament: era pus să stea singur timp de câteva ore în faţa unei lămpi aprinse şi servit cu o ceaşcă de cafea pe care trebuia oricum să o consume. După fiecare convocare se plângea mamei că nu se simte bine şi că avea dureri acute de cap.

Securitatea i-a blocat accesul la studiile universitare. Trebuind să meargă pentru a satisface stagiul militar, realizând câteva analize, este diagnosticat cu leucemie asociată cu ciroză hepatică şi icter mecanic, afecţiuni total surprinzătoare la un tânăr atletic, sănătos. După o suferinţă relativ scurtă, dar chinuitoare, moare la Iaşi în ziua de 13 februarie 1985. Abia în urma unui proces ruşinos, în care statul român refuza să îi recunoască post mortem demnitatea etică, este declarat, în 2008, luptător anticomunist.