O problemă falsă

Recentul comunicat de presă al Patriarhiei privind luarea unor măsuri de prevenire a epidemiei în curs a tulburat şi chiar smintit mult popor din sânul Bisericii noastre. Pe bună dreptate.

Să ne lămurim însă: cum se ştie (dar se uită), orice criză este o şansă. Iată, în pragul Postului Mare am început să vorbim despre ţesătura euharistică a Bisericii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Adică să discutăm, să ne informăm, să adâncim sensul comunitar al credinţei: de ce şi cum mergem la biserică, în ce constă practica noastră religioasă, care sunt resorturile identitare şi aşa mai departe. Ocazie de catehizare mai mult decât binevenită şi necesară. 

Desigur, chestiunea serioasă legată de virus, trebuie abordată pe măsură: calm şi pragmatic. Sfânta Împărtăşanie se poate primi şi fără contact nemijlocit, adică fără să atingi linguriţa. Nu aceasta este problema. Mai precis: este o problemă falsă pusă în circulaţie de persoane care oricum nu calcă pe la Sfânta Liturghie. Aşadar, să ne revenim în fire. 

Important este ca Patriarhia să comunice coerent, adică să nu dea semne de intimidare şi nici să îi abandoneze pe cei care îi apără propoziţiile de credinţă. 

Cineva, din grijă pastorală, dar fără discernământ liturgic, a vrut să vină mai mult în întâmpinarea criticilor (pe care nu îi converteşti astfel, ci, dimpotrivă, le confirmi pauşal atitudinea antibisericească) şi a cererilor din partea autorităţilor statului, generând textul cu pricina. Acesta a fost, din fericire, amendat scurt de către însuşi Patriarhul nostru, precizând că absolut nimic din practica ortodoxă nu este negociat, pus în chestiune sau modificat. A rămas, din păcate, o pagubă sufletească a cărei plată va cere timp.

Reacţiile corpului eclesial au fost, în ansamblu, coerente şi – veste bună – au demonstrat, precum au făcut-o şi la referendumul pentru familie, că suntem o Biserică vie, că avem fraţi şi surori de credinţă în mod real preocupaţi de ceea ce sunt, de ceea ce cred şi, iarăşi: pregătire pentru Sfintele Paşti, că nu le este indiferentă „biografia“ sufletului lor. Aceasta este cea mai mare mângâiere şi o încurajare pentru noi, preoţii, în vacarmul de isterie, politicianism, negoţ şi prostie. Cum spuneam: orice criză este binevenită pentru că ne probează, ne trezeşte. Sus să avem inimile!