Ultima şmecherie a lui Ponta: renunţă la doctoratul plagiat, fără să returneze banii încasaţi!
0O nouă OUG stă pe masa şedinţei de Guvern de azi: modificarea Legii Educaţiei Naţionale, astfel încât orice posesor al titlului de doctor să poată renunţa la titlu, fără să returneze statului banii pe care i-a încasat ca spor de doctorat.
Şmecheria e următoarea: eu, Victor Ponta, sau X, renunţ la titlul de doctor pentru că m-am “plictisit” de el, nu pentru că e plagiat. Pentru dovedirea plagiatului ne întoarcem la lunga poveste cu instituţii care spun că a fost plagiat, dar nu sunt abilitate de lege să spună, şi Consiliul Naţional de Etică, abilitat să spună, dar format din “sclavi” salariaţi de Guvern şi spune invers.
Adică, noi prostimea, trebuie să credem că renunţarea la titlul de doctor, titlu aducător de venituri, nu se face de frica sancţionării plagiatului, care presupune şi returnarea banilor la bugetul de stat, ci aşa, de florile mărului, pentru că Ponta s-a săturat să tot explice că nu e plagiat. Şi cu ocazia asta, a renunţării benevole, scapă şi de returnarea unor sume frumuşele către bugetul de stat.
Dar cu ocuparea unor funcţii importante în aparatul de stat, de exemplu Şef al Corpului de Control al Guvernului, care s-a făcut în baza titlului de doctor, în dauna altor persoane, cum rămâne? Acele alte persoane n-ar trebui despăgubite?
Dar umilinţă la care au fost supuşi posesori de titluri de doctor luate “pe bune”, după muncă încrâncenată, cu sudoarea minţii şi a frunţii, care n-au ajuns să ocupe funcţiile ocupate de Ponta, această umilinţa nu trebuie ştearsă cumva?
Dar să fii prim-ministru, de doi ani si jumatate, cu un plagiat in spate, nu te faci de râsul lumii, inclusiv ţara pe care o conduci?
Dar însuşirea conştient frauduloasă de venituri, nu se mai pune? Nu mai este fals şi uz de fals?
Sunt multe alte consecinţe şterse dintr-o dată cu buretele. Iar cei care scapă în felul acesta, pe baza OUG-ului lui Ponta, devin fecioare neprihănite, nici usturoi n-au mâncat…
Au fost multe OUG-uri care au servit interesele hoţilor, fie ei şi de proprietate intelectuală.
Nu cred că devenită lege, şi atacată la CCR, legea ar putea trece de controlul de constituţionalitate.
Dacă ar trece, orice hoţ, de orice categorie, ar declara că renunţă la bunurile furate, fără să păţească ceva şi fără să plătească pentru uzufructul bunurilor furate. Nu cred că judecătorii CCR pot fi îmbrobodiţi aşa de uşor.
Dacă ne uităm în urmă, cam toate OUG-urile lui Ponta, devenite lege, s-au împotmolit la CCR, de-ar fi să amintim OUG traseistilor.
În concluzie, un singur lucru mai trebuie spus: dar proşti ne mai crede Ponta!
UPDATE
Raspunsul ministrului
Intrebare: Persoanele care au primit sporuri pe baza titlului de doctor trebuie sa dea banii inapoi, daca renunta la titlu? Actul devine nul de la data emiterii ordinului de revocare. Legea nu retroactiveaza. Nu poate sa produca efecte retroactiv.