Ucraina, după 11 luni de război, o invitație la cină

O seară istorică, cina de lucru între președintele Franței, cancelarul Germaniei și președintele Ucrainei, seara trecută, la Paris.

După aproape un an de la începutul războiului, Ucraina rezistă și reușește să trezească Occidentul, care se obișnuise să închidă ochii la agresiunile Rusiei, la schimb cu schimburi comerciale avantajoase. Moldova, Georgia, Crimeea...

Lupta Ucrainei și susținerea clară și fără compromisuri din partea Angliei, Poloniei și țărilor baltice, au obligat până și foarte ezitanta Germanie să ia atitudine și să furnizeze arme. În sfârșit, lucrurile încep să fie spuse. Suntem și noi, discret, în această coaliție.

Președintele Macron a pus puntul pe i: "Rusia nu poate si trebuie să câștige acest război". Susținere necondiționată pentru Ucraina. Scholz a fost alături de el. Începe să se șteargă rușinea moștenirii lui Merkel și  a președinților francezi din timpul lungilor sale mandate.

Putin a reușit, involuntar, să îi aducă aminte Occidentului că principalul dușman este la Est, nu la Vest. Este și o revanșă a Europei de Est, care de mult bătea clopotul acestui pericol, dar a durat mult până să fim luați în seamă.

Am scris, anul trecut, pe 24 februarie: „Pentru UE este un moment de răscruce. Dacă rămâne divizată și cu o reacție de fațadă, ca până acum, se va prăbuși pe termen lung. Cu tot cu sistemul democratic, care trece azi printr-o încercare foarte grea. Rusia, China, Iranul și prietenii lor pot să trimită istoria iluministă și contractualistă a Europei în manualul de istorie, dacă nu ne apărăm".

Cu greu, cu pași mici și ezitanți, UE a reușit să se mobilizeze și să își salveze obrazul. Și viitorul. Este cea mai importanta consecință a acestui război imperialist rus, de inspirație sovietică.

Să le dorim ucrainenilor curaj să le reziste în continuare, și să îi ajutăm cu tot ce putem. Luptă și pentru noi, să nu uităm asta.

Noi suntem parte doar în războiul hibrid al propagandei rusești. O manipulare care are succes este că invazia din Ucraina este similară cu atacul NATO asupra Serbiei, condusă de Slobodan Miloşevici.

Este un fals grosolan, din care putem învăța multe. Serbia a vrut, în acel moment, să oprească fostele republice iugoslave să devină independente. Pentru asta le-a atacat militar. Fără intervenția NATO, fosta Iugoslavie ar fi devenit o Federație sârbă, exact cum ar fi dorit Putin să fi evoluat fostul URSS. Este ceea ce încearcă să facă astăzi Federația Rusă.

Dacă ați avut ocazia să vizitați Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia, ați observat că se descurcă foarte bine, fără să fie vasale unui dictator bolnav de putere, cum era Miloşevici. Urmele de gloanțe din zidurile cetății Dubrovnik sunt o foarte bună piedică în calea uitării.

Distanța enormă, parcursă de fostele state iugoslave, către UE și NATO, este un succes formidabil pentru acest colț de lume. În care singurii care continuă să aibă vise imperialiste și să caute prietenia Rusiei sunt tot sârbii. Care nu au fost ocupați de americani și nu au avut guverne-marionetă.

Sprijinul României pentru acea misiune NATO a fost o decizie foarte înțeleaptă a lui Emil Constantinescu și a ministrului de Externe, Andrei Pleșu. A fost pasul decisiv pentru intrarea în NATO, care ne-a deschis apoi ușa Uniunii Europene. Vedem astăzi, când alt Miloşevici calcă în picioare Ucraina, ce bine ne prinde protecția NATO.