Tu unde-ţi petreci Sărbătorile? Acasă sau la birou?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La concursurile de frumuseţe internaţionale, una dintre cele mai importante întrebări este „Dacă ţi s-ar îndeplini o dorinţă, care ar fi aceea?” Fetele mai răspund, etalând un zâmbet perfect şi ne-photoshopat, „pacea mondială” sau „să eradicăm leucemia”.

 În afara concursurilor de frumuseţe, însă, oamenii au dorinţe mai puţin altruiste. Şi dacă tot vine Crăciunul, unii îşi doresc un sac de bani, alţii maşini rapide, iar cei mai mulţi dintre europeni visează la, se pare, un al doilea job. 

Aflăm, nu cu stupoare, că la nivelul Uniunii Europene, peste 50% din oameni îşi doresc un al doilea job. Cea mai arzătoare dorinţă o au francezii, care vor în proporţie de 76% să aibă două locuri de muncă. La rândul lor, olandezii au doi angajatori, în timp ce la polul opus se află Danemarca şi Germania, unde 54%, respectiv 50% din cei care s-au încumetat să răspundă la studiu susţin că un loc de muncă este suficient şi nu au nevoie şi de un al doilea.

Cum stă situaţia la noi? Am chestionat utilizatorii BestJobs.ro, iar din răspunsurile lor am înţeles că 12% din români îşi caută un al doilea job, adică o proporţie mult mai mică decât media europeană. Având în vedere statutul nostru de ţară emergentă, noi încă preferăm să ne petrecem Sărbătorile în familie, alături de o masă plina cu sarmale, cozonac şi vin.

Deja alte studii de prin afara au demonstrat că ne petrecem aproape o treime din viaţă dormind, aşa că restul timpului rămas trebuie împărţit între job şi viaţa personală. Cu cât timp petrecem mai mult la birou, cu atât ne rămân mai puţine experienţe alături cu cei dragi.

În ceea ce priveşte piaţa muncii, un singur loc de muncă, solicitant, de altfel, pare suficient. Ce-ţi garantează găsirea job-ului potrivit? Un CV bine întocmit pe BestJobs.ro, actualizat cel puţin o dată la 30 de zile, o scrisoare de intenţie personalizată, trimisă cu fiecare aplicaţie în parte (şi mai ales nu aceeaşi scrisoare trimisă pentru două sau mai multe aplicaţii, oricât de similiare ar părea!) şi perseverenţă!

Atunci când ai un obiectiv clar în carieră, atunci când ştii unde vrei să ajungi şi ai un plan cel puţin pe termen mediu, nimic nu îţi stă în cale!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite