Tristeţea lui Baryshnikov. „Bătrâneţe, te salut, bătrâneţe...“ FOTO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Brodsky/Baryshnikov”, prezentat în două reprezentaţii în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost un one-man show bazat pe poeziile lui Joseph Brodsky, laureat al Premiului Nobel, şi interpretat de Mikhail Baryshnikov.

Conceput şi regizat de Alvis Hermanis, regizor leton de renume al New Riga Theatre, spectacolul „Brodsky/Baryshnikov“ a fost o călătorie emoţională, care pătrunde adânc în compoziţiile complexe şi viscerale ale poetului.

În acest spectacol jucat în rusă, limba maternă a lui Brodsky, Baryshnikov (69 de ani) a recitat o selecţie de poezii pătrunzătoare şi expresive ale vechiului său prieten. Mişcările sale corporale subtile au transpus publicul în închipuirea scenică adusă lumii interioare a lui Joseph Brodsky (1940-1996).

Baryshnikov a recitat demn, destul de linear versurile despre moarte, îmbătrânire ("Bătrâneţe, te salut, bătrâneţe.."), singurătate, impresionantă fiind scenografia semnată de Kristine Jurjane: o cutie din sticlă, închisă ermetic, în care artistul şi-a desenat izolarea şi tristeţea în mişcări fragile.

baryshnikov brodsky/ baryshnikov

Spaţiul închis, imbrăcat în frunze şi în lumini galbene, lipsa de ieşire din „vidul vieţii“ au fost reflectate de gesturile marelui balerin, care a recitat versurile la lavalieră.

Baryshnikov

Baryshnikov a povestit la Sibiu că Brodsky, emigrat şi el în 1972 în Statele Unite din Rusia, i-a trimis o scrisoare deschisă lui Brejnev: „chiar dacă poporul meu nu are nevoie de trupul meu, sufletul meu îi va fi de folos”, fiind convins că în cele din urmă va reveni în ţară „în carne şi oase sau pe hârtie“. În 1987, Brodsky a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură pentru „opera sa atotcuprinzătoare, plină de o gândire lucidă şi de o poezie strălucitoare“. A fost invitat să revină în patrie, dar a refuzat, având oroare de perspectiva onorurilor. Unul din ultimele sale argumente a fost că „cea mai bună parte din mine sunt versurile mele“, a povestit Baryshnikov la Sibiu. „E o bucurie să interpretez poemele lui, am fugit amândoi de Brejnev în America, iar artă fără poezie nu se poate“, a punctat balerinul.


Versurile lui Brodky vorbesc despre viaţă, despre psihologia umană, despre timp, libertate, nebunie, evadare prin somnifere. Brodsky, care a primit Premiul Nobel în 1987, face parte dintre acei mari autori care au încercat toată viaţa să pătrundă adânc în aceste teritorii.

Brodsky Baryshnikov

Textul este conceptual, complex, de factură filosofică, dublat de o poezie subliminală, autorul îmbinând metafore sensibile cu idei aride despre timp, spaţiu şi moarte. Teoria relativităţii a lui Einstein este redată prin subtile metafore metafizice.

Brodsky Baryshnikov

Petalele care zboară într-o lumină semidifuză, tăcerea, gesturile lui Baryshnikov, replicile despre timp şi moarte, mâna sa tremurândă căutând evadarea, toate creează o poezie aparte, ce-ţi lasă un sentiment amar de durere şi neputinţă în faţa implacabilului -  această poezie şi emoţie răzbat dincolo de conceptualitatea ideilor.

Brodsky baryshnikov

De altfel, Brodski a scris eseul „Despre durere şi raţiune“ (1995), teme pe care le regăsim frecvent şi în aceste versuri.

Vă redăm câteva fragmente din textul „Marmură“, pus în scenă la Bulandra de Yuri Kordonsky, piesă a cărui traducere este semnată de Maşa Dinescu.

„Clasicii ăştia sunt grei rău. Poţi să-ţi rupi şalele. Asta fiindcă-s de marmură. Marmura e rezistentă. Nu oricine are parte să i se cioplească moaca în aşa ceva. Cică se taie destul de greu. Poţi s-o arzi, poţi s-o-mpungi. Pică cel mult nasul. În timp. Dar altfel –  e un material rezistent. De-aia se şi fac statui din marmură. Abia mai târziu au început să meşterească totul din fier. Asta din egoism, cum ar veni. Fiindcă nu se mai gândeşte nimeni la generaţiile viitoare. Uite, şi Turnul ăsta. Dacă tot l-au încropit, să-l fi încropit din marmură.  Fiindcă oţelul ăsta cromat/inoxul ăsta – ştiu şi eu cât ţine? Hai să zicem încă o sută de ani, două sute. Horaţiu însuşi a scris despre asta...“

„Toate-s la fel. Din punct de vedere anatomic adică. Dubluri. Lebedele. Îţi propui să ieşi din casă, să vezi oameni, dar te uiţi în oglindă şi s-a terminat. Oroarea constă în faptul că oamenii au mai multe lucruri comune decât diferite. Iar diferenţa aia, câtă e, se exprimă doar în centimetri. Problema e spaţiul care te devoră. De care n-ai unde să fugi, n-ai unde să scapi – poate doar în Timp. De unde şi Turnul. Fiindcă Turnul nu-i decât o formă de luptă cu spaţiul... Fiindcă lipsa spaţiului înseamnă prezenţa timpului. Pentru tine asta e o celulă, o închisoare; fiindcă tu eşti un barbar. Dar pentru un roman e un instrument de cunoaştere a timpului. De pătrundere în Timp… Iar carcera unde stai singur este probabil şi mai bună. Acolo e încă şi mai puţin spaţiu. După care, bineînţeles, nu mai urmează decât mormântul. Unde se termină spaţiul şi devii tu însuţi Timp. Deşi incinerarea este şi mai bună…“, este concluzia unuia dintre personaje.

"E adevărat că închisoarea presupune o carenţă de spaţiu, compensată printr-un exces de timp"...

"Deoarece nu omul cucereşte spaţiul, ci spaţiul îl exploatează pe om. Iar spaţiul e inevitabil. O coteşti după un colţ - te gîndeşti că poate-i o altă stradă. Dar e aceeaşi: fiindcă se află în spaţiu. De aia şi împodobesc ei faţadele – cu tot soiul de frize – , (de-aia) agaţă numere, pun tot soiul de nume, pun câte o coloană, două... Ca să nu se mai gîndească la tautologia asta cumplită, pe orizontală. Fiindcă totul e o încăpere: o duşumea, un tavan, patru pereţi. Sud şi Nord, Est şi Vest. Numai metri pătraţi. 


"Colivia între gratii. Oaza de oroare în pustiul de plictis. Toate-s la fel. Din punct de vedere anatomic adică. Dubluri. Lebedele. Natura  mamă nu ne răsfaţă cu diversitatea, toate sînt la fel. Îţi propui să ieşi din casă, să vezi oameni, dar te uiţi în oglindă şi s-a terminat. Oroarea constă în faptul că oamenii au mai multe lucruri comune decît diferite. Iar diferenţa aia, cîtă e, se exprimă doar în centimetri. Cap, mîini, picioare, locul cu pricina; plus ţîţele, la muieri. Dar din punctul de vedere al spaţiului, Publius, din punctul de vedere al spaţiului, cînd te urci pe o muiere, are loc ceva monosexual. De parcă nici n-ai fi pe o muiere. Are loc un soi de perversiune topografică. Topo-sexualitate, dacă vrei. Tautologie. Pleonasm.Tiberius a înţeles chestia asta tocmai fiindcă era Caesar. Fiindcă era obişnuit să-şi studieze supuşii în masă.  Problema e spaţiul care te devoră. De care n-ai unde să fugi, n-ai unde să scapi – poate doar în Timp. De unde şi Turnul. Fiindcă Turnul nu-i decît o formă de luptă cu spaţiul. Nu doar cu orizontala, cu ideea însăşi. El reduce încăperea la un minimum.

Aproape că te împinge, fizic, afară în Timp. În Timpul pur, neîmpuţit de kilometri: în Cronos… Fiindcă lipsa spaţiului înseamnă prezenţa Timpului. Pentru tine asta e o celulă, o închisoare; fiindcă tu eşti un barbar. Dar pentru un roman e un instrument de cunoaştere a Timpului. De pătrundere în Timp…

Iar carcera unde stai singur este probabil şi mai bună. Acolo e încă şi mai puţin spaţiu. După care, bineînţeles, nu mai urmează decît mormîntul. Unde se termină spaţiul şi devii tu însuţi Timp. Deşi incinerarea este şi mai bună…"

E clar că tocătorul s-a făcut zob. Şi crocodilaşii la fel.

De voi mi-a părut totuşi rău. Tu Horaţiu probabil că nici n-ai apucat să te acomodezi aici. Iar tu  Ovidiu… cum îi zice.. Nec sine te, nec tecum vivere possum. Nici cu tine, nici fără tine nu pot trăi … Ceea ce-i perfect adevărat.        

Pentru mine în schimb primul e un nimeni, iar al doilea un nimic. Numai că ei – nimeni şi nimic – trebuie să fie perfecţi. Unde mi-e somniferul?

Vreau într-adevăr să mă asemăn Timpului. Adică ritmului său. Fiindcă nu sînt poet şi nu pot crea un ritm nou… Singurul lucru pe care aş vrea să-l încerc este să-mi fac existenţa un pic mai monotonă. Mai puţin melodramatică. Mai pe şleau – să dorm cît mai mult. Opt ore de somn, şaisprezece de veghe – această versiune a Timpului o cunosc deja.. Mă gîndesc că ar putea fi modificată". 

image

Brodsky/Baryshnikov
Bazat pe poemele lui Joseph Brodsky

Letonia-Statele Unite ale Americii
 The New Riga Theatre & Baryshnikov Productions

Regia: Alvis Hermanis
Cu: Mikhail Baryshnikov
Scenografie: Kristine Jurjane
Light design: Gleb Filshtinsky
Sunet: Olegs Novikovs
Lumini: Lauris Johansons
Video: Ineta Sipunova
Regie tehnică: Linda Zaharova
Tehnician scenă/supratitrare: Andris Skotelis, Karlis Stana
Manager turneu: Elina Adamaite
Costume: Deanna Berg MacLean
Muzica: Jim Wilson “God’s Chorus of Crickets”, Karlis Tone
Efecte pirotehnice create de: International Fireworks Design
Traducere a textului din limba rusă în limba română: Nadia Brunstein

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite