Triplul, tripticul argument

Nu mai ştiu dacă Achile „cel iute de picior” avea o zonă sensibilă, vulnerabilă, la călcâiul de la piciorul drept sau de la cel stâng (!?). Este însă cert, dovedit medical, că premierul Victor Ponta are o zonă vulnerabilă asemănătoare, la genunchiul de la piciorul stâng. Dacă am gândi şi am vorbi în limbaj simbolic, am putea trage două concluzii.

Mai întâi, că Stânga însăşi este periclitată, ca mişcare politică, mai mult sau mai puţin politicoasă, „capul” ei fiind în deplasare. Apoi, este evident că o rugăciune, care să prevină acest pericol, nu poate fi completă, adică însoţită şi de o coborâre în genunchi, dată fiind situaţia anatomică a chiar pomenitului genunchi. În această situaţie, mai apar şi unele dificultăţi suplimentare. O cunoscută zicătoare populară ne spune că „Unde nu-i cap, e vai de picioare”. Dată fiind interacţiunea dintre organele unui organism viu, am putea, oare, să spunem şi invers, adică „E vai de capul celui care se bazează doar pe un singur picior”, fie el cel din stânga sau cel din dreapta!?  Ca să evite aceste „bătăi de cap”, premierul şi-a desemnat două capete înlocuitoare, pe generalul Gabriel Oprea, unde cel de al doilea devine cel dintâi, şi pe Rovana Plumb, unde, de la sectorul executiv se trece la „politichie”. Nu cred că acest sistem de desemnare a „capetelor înlocuitoare” este complet, date fiind multiplele ipostaze şi roluri ale lui Victor Ponta. Oare cine îl va putea înlocui în calitatea dânsului de deputat în Parlament!?  
 

Aici, se pare că cei rămaşi acasă, inclusiv responsabilul cu „tăcerea activă”, adică isteţul Liviu Dragnea, au găsit soluţia. În parlament, marţi, la ora 17 (adică azi) membrii PSD vor vota prin absenţă, adică prin neprezentarea la vot. Deci, fiind plecat, inclusiv de acasă, Victor Ponta va fi în consens deplin cu cei rămaşi acasă. Ca să nu se creeze confuzii, este vorba de „cei rămaşi acasă” în Casa Poporului, dar nu şi în Camera Parlamentului, unde va avea loc actul votării. Rudele nu pot fi înlocuite şi nici reprezentate, dar aici sunt toţi prezenţi, de la tata-socru, până la mamă şi frate, aflaţi în diverse relaţii cu DNA, şi unde Victor Ponta, ca „pacient”, nu mai poate fi înlocuit de altcineva, de un alt „cap”. Rămâne, totuşi, delicată condiţia dânsului de „simplu cetăţean” faţă de care are atâta grijă, adică faţă de el, cetăţeanul, şi mai ales faţă de „buzunarul lui”. Această problemă rămâne deschisă, cel puţin deocamdată.

Oricum, aceşti „simpli cetăţeni” sunt mai mult de jumătate din populaţia ţării, şi nu mai au aceeaşi atitudine ca aceea pe care au avut-o la precedentele alegeri, victorioase, adică ale lui Victoraş. Mai că îţi vine să cânţi „Victoraş, depărtişor / Nu-mi trimite atâta dor / Şi pe tren şi pe vapor / Trimite-mi mai puţintel / Şi vino mata cu el”. Ca simplă sugestie, ar fi  de evitat drumul şi podul de peste Dunăre, unde pericolul unui accident (la picioare, la mâini, la cap, sau în alte părţi sensibile ale trupului) se poate repeta, chiar accidental.

Dar, în absenţa lui Victor Ponta, „capetele înlocuitoare” nu au stat zadarnic, adică degeaba, adică de pomană. Astfel încât, ne trezim în faţa unui document sintetic, în care sunt expuse cele trei argumente care justifică dezacordul PSD cu  Klaus Iohannis, care l-a propus pe Mihai Răzvan Ungureanu, ca director al SIE. Luate sintetic, dar având noi dreptul să le reluăm şi analitic, cele trei argumente sunt:

1. Propunerea lui Klaus Iohannis nu ar fi fost una transparentă

Acest cuvânt, „transparenţă”, face carieră mare în democraţia postcomunistă. Nevoia de transparenţă este şi izvorul care a stat la baza „coabitării” dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu. Numai că, fostul preşedinte a plecat, dar premierul a rămas, şi ar putea să rămână „mereu”, ca să folosim un cuvânt prin care Liviu Dragnea explicitează iniţialele lui Mihai Răzvan Ungureanu (M.R.U). Învins în alegeri, Victor Ponta ajunge, în relaţiile cu noul preşedinte şi fostul adversar, Klaus Iohannis, la o pace şi o împăcare deplină , în care intră nu numai îndemnul creştin privind „iubirea aproapelui”, ci chiar şi „iubirea departelui”, cum ar zice Nietzsche. Relaţia noului preşedinte cu vechiul premier a ajuns până la limita superioară de „faţă în faţă” („face to face”). Dar această relaţie durează doar atâta vreme cât lui Victor Ponta „îi cresc acţiunile”, cele politice, întrucât de celelalte „acţiuni” va avea grijă DNA. Apoi, Victor Ponta începe să uite şi uită selectiv.

Ce fel de „transparenţă” este aceea, în care, plecând spre Baku, Victor Ponta uită să îl anunţe pe preşedinte că pleacă la Baku!? O putea face chiar din avion. Şi, apoi, dânsul nu pleca la Baku, în calitate de jucător de baschet şi nici ca „simplu cetăţean”. Pleca acolo, vrând-nevrând şi în calitate de premier al unei ţări înscrise în UE. Culmea este că se aşază cu două trepte (fizice, nu simbolice) deasupra lui Putin, confirmând o altă propoziţie a aceluiaşi Nietzsche: „Aceasta-i nebunia lor, să fie cât mai aproape de tron”. În aceeaşi tăcere, premierul se retrage într-o albă „cetate medicală” din Turcia, inspirat, probabil, de soarta pe care a avut-o „Cetatea Albă”, pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Doar se ştie că albul este culoarea purităţii, dar, fiind şi sinteza culorilor, ea nu are o culoare anume. Aceasta ar putea însemna că nu ştim niciodată cu cine „va vota” Victor Ponta, dat fiind oportunismul lui funciar, corelet cu obsesia puterii absolute.

Ce era să facă aici Klaus Iohannis, să sune la telefon „partea a doua” a executivului, adică „jumătatea” dânsului sau să se întâlnească,  tot „faţă în faţă”, cu „capul înlocuitor”!? Oare unde este aici simetria coexistenţei paşnice, care dorea să înlocuiască faimoasa „coabitare”, una ratată!?

2. Nu s-ar fi respectat ecuaţia politică, potrivit căreie puterea nu trebuie să fie absolută, încât trebuie promovată şi Opoziţia, prin unii membri ai săi

Liderii PSD amintesc doar în trecere că această idee îi aparţine lui Traian Băsescu, care, între altele, l-a numit ca Şef al SRI, pe social-democratul George Maior. Numai că, acest gest cu valoare politică şi strategică, este gestul lui Traian Băsescu, şi nu este prescris obligatoriu de nicio Lege în vigoare. Gestul ar putea să devină cu timpul, eventual, o cutumă, dar asta numai dacă „va fi să fie”, cum ar zice Constantin Noica. Aici, genialul nostru Bulă şi-a spus de mult opinia, punctul de vedere, chiar în formă poetică: „Dacă şi cu parcă / Se plimbau în barcă / Dacă, dacă nu era / Parcă, parcă se-neca”. Bulă nu ne spune cine este azi „Dacă” şi cine este „Parcă”, nici despre care râu, lac sau mare, este vorba în cazul plimbării celor două „jumătăţi” - una plecată şi alta rămasă acasă. În corolar, ar trebui ca neoliberalul .Călin Popescu Tăriceanu să organizeze un concurs gen „Cine ştie câştigă”, să invite 10 sau 12 politicieni eminenţi din zilele noastre şi să le pună întrebarea „Care este Puterea şi care este Opoziţia în România de azi?”

3. Mihai Răzvan Ungureanu nu ar avea calităţile necesare unui Director SIE

Argumentul invocat de liderii şi „lideriţele” PSD este de-a dreptul şocant. Mai întâi, pentru că, în această funcţie, MRU nu a fost „mereu”, dar a fost timp de cinci ani, ceea ce, la viteza schimbărilor de suprafaţă din ţara noastră, este o perioadă  surprinzător de lungă. Apoi, pentru acea perioadă nimeni nu i-a reproşat nimic esenţial lui MRU, dânsul având stofă de funcţionar eminent. Adversarii se leagă de condiţia de premier a lui MRU şi de faptul că „a căzut” printr-o „moţiune de cenzură”. Asta ar fi adevărat, dacă şi numai dacă acea „moţiune”,  cu „moţ”, nu ar fi fost o parte componentă sau o verigă a „loviturii de stat”, care a dus la suspendarea, dar nu şi la demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Cineva va relua cândva acea secvenţă, făcându-i o analiză temeinică, riguros juridică, nu una politică şi politicianistă, încât vom vedea abia atunci despre ce a fost vorba, cu adevărat, efectiv. Chiar dacă, în calitate de premier, este „marcat” şi MRU de câteva greşeli, importante sunt calităţile dânsului şi „stofa de funcţionar”, prin care poate fi la nivelul lui George Maior, adică la acelaşi nivel, sub oricare conducere politică. De fapt, ţintindu-l pe MRU, liderii PSD, inclusiv  Victor Ponta, dacă nu, mai ales dânsul, îl vizează indirect pe preşedintele Klaus Iohhanis. Ceea ce înseamnă că Victor Ponta nu a renunţat la visul care încă îl mai macină, adică să ajungă nu „cât mai aproape de tron”, ci chiar să urce pe Tron, să ocupe Tronul.

PS Aştept cu reală emoţie votul de la ora 5. Iar dacă vom avea o altă „zi neagră de marţi”, vom rămâne cu constanta noastră consolare „Speranţa moare ultima”. Că doar n-a intrat nici timpul în vreme şi nici „vremea în sac”.