Toți declară că nu vor războiul. Majoritatea crede că e inevitabil

Foto: Twitter / X

Câteva note despre război, în general, câteva flash-uri despre războiul din Ucraina, în special

Nota 1. Pe vremuri, drumul către război era lung.

Antipatiile și adversitățile dintre lideri și dintre state aveau nevoie de ani și decenii ca să se materializeze în acțiuni militare.

Populația era conservatoare, veștile circulau greu, trebuia să treacă timp până când să se afle că împăratul, regele, imperiul sau țara au un nou dușman, e cazul să se pregătească de luptă.

Și urma pregătirea care, și ea, dura anotimpuri lungi.

Arme erau mai puține, destul de imprecise.

Tocmai de aceea armatele făceau tabere lungi de antrenament, iar soldații era frăgeziți în marșuri lungi și istovitoare.

Flash în care Ucraina este declarată câștigătoare.

Succesele în lovirea unor ținte din adâncimea teritoriului rus, cu precădere infrastructură petrolieră, dar nu numai, pe care le anunță Kievul, sunt mai mult decât obișnuitele operații de relații publice de dinaintea unor summit-uri internaționale.

Ele sunt acum recunoscute și de către Kremlin, autoritățile locale din regiunile afectate sunt obligate să ia măsuri de criză, cuvântul „probka” / ambuteiaj revine în limbajul locuitorilor din Crimeea dar și din alte regiuni, unele departe de front.

Oamenii stau din nou la coadă pentru a cumpăra benzină în cantități restricționate, concediile de la Marea Neagră se amână.

Situația permite reapariția unor titluri despre posibila și atât de dorita victorie ucraineană:

-      Crimeea este strangulată. Autoritățile ruse se luptă. De ce (și cum) face Ucraina asta? / Radio Free Europe / Radio Liberty;

-      Moscova are o mostră din discursul de război al lui Vladimir Putin / Financial Times;

-      Informare despre războiul din Ucraina: Crimeea, ocupată de Rusia, declară „stare de urgență”, în timp ce forțele lui Zelenski își intensifică atacurile / The Guardian;

-      Mii de oameni fug în timp ce Putin bombardează orașele din Donbas pe care le râvnește cel mai mult / The New York Times.

Foto: Twitter – X

Situația din jurul Peninsulei Crimeea este dificilă pentru Rusia, întotdeauna a fost, în ultima perioadă chiar și infrastructura industrială și energetică aflată la mii de kilometri depărtare de linia frontului a devenit țintă pentru dronele și rachetele ucrainene, dar tabloul războiului este mult mai larg, o tușă fiind sugerată chiar de titlul din The New York Times.

Doar câteva puncte explicative, așa cum îi stă bine unei analize flash:

-      dronele sunt noua ”armă minune” a armatei ucrainene, succesele utilizării lor fiind urmare a unui cumul de factori: experiență proprie, sprijin masiv de la parteneri, folosirea IA în alegerea țintelor și itinerariilor de zbor (probabil, tot cu implicarea unora dintre parteneri), utilizarea unui sistem de comunicații prin satelit mai eficient decât al Rusiei (tot partenerii...);

-      „minunea” durează până când i se găsește un antidot. Deocamdată, Rusia încă îl caută, dar, între timp, dronele și rachetele ruse prestează același serviciu de distrugere punctuală și sistematică asupra teritoriului ucrainean;

-      dacă Ucraina speră să izoleze Crimeea, Rusia a început deja să acționeze pentru izolarea întregului teritoriu ucrainean de dincolo de Nipru, o solicitarea mai veche a ”durilor” din  cercul de putere de la Kremlin. Nu au fost lovite decât câteva poduri, în capitala regională Zaporojie, dar rămâne perspectiva ca forțele armate ucrainene de pe front și din regiunile nord – estice, unde rușii lucrează la închegarea ”zonei de securitate”, să fie din ce în ce mai greu de aprovizionat și susținut;

-      în aceeași direcție, de distrugere a infrastructurii de transport dintre estul și vestul Ucrainei, a reînceput „războiul locomotivelor”, operațiune prin care forțele ruse vor să scurtcircuiteze legăturile logistice ale Kievului cu frontul.

În bătălia dronelor, Ucraina câștigă la acest moment.

În ceea ce privește războiul... e drum lung până departe.

Foto: Twitter / X

Nota 2. Era necesar să dispară orice urmă de umanitate, să se topească, precum ceara, amintirile vieții pașnice și patriarhale din satele și orașele de provincie furnizoare de carne de tun.

În timp ce soldații mărșăluiau, departe, la zeci de kilometri, generalii cu mustăți în furculiță și barbișon grizonant, studiau hărțile secrete pentru viitoarele campanii.

Și aceste hărți rămâneau literă de lege până la momentul în care se pleca la ofensivă, armatele se aliniau precum săgețile albastre și roșii de pe hărțile frumos colorate.

De abia după aceea apărea imprevizibilul, nici acesta foarte grăbit, războiul din vremurile trecute avea un ritm al lui, greu de stricat.

Flash în care se caută ”spiritul de la Anchorage”

În curând se face un an de la tête-à-tête-ul Trump – Putin de la Anchorage.

Summit-ul bilateral din Alaska,  a lăsat impresia că formula ”teritorii contra garanții de securitate” ar putea fi o soluție pentru finalul războiului.

Teritoriile ar fi urmat să fie reprezentate de regiunea Donbas, integrală, garanțiile de securitate putând fi ceva asemănător articolului 5 al Tratatului NATO, aplicabil și la partenerul Ucraina.

Restul punctelor se putea discuta.

Propunerile americane de la Anchorage și acordul rus la acestea au fost, însă, pe vorbe, nu s-a semnat nimic, a fost un fel de gentlemen's agreement, în speranța că în perioada ce va urma se vor putea construi condițiile pentru negocieri mai profunde.

Nu s-a ajuns acolo.

Niciuna din părți nu a putut furniza ceea ce a solicitat cealaltă parte, în același timp Ucraina și Europa parteneră s-au simțit trădate și au făcut tot ce s-a putut ca înțelegerea celor doi Lei Paralei să nu se materializeze.

Noul război din Golf a distras atenția SUA din direcția Kiev, negociatorii americani fiind necesari pentru alte formate.

În aceste condiții, SUA a exersat mai puțină diplomație pe relația Rusia, dar a rămas consecventă sprijinului militar pentru Kiev, poate nu atât de consistent ca înainte dar dirijat către domenii punctuale, cele care poate face diferența tehnologică.

Și s-a ajuns la momentul în care flacăra diplomatică aprinsă în Alaska s-a stins aproape de tot.

Așa că suntem acum la etapa „escaladării pentru a de-escalada”, sintagmă despre care lumea bună a analiștilor afirmă că i-ar fi foarte dragă președintelui american, fiind folosită și ca tactică de negociere.

În termeni din teren, aceasta înseamnă  sprijinirea Ucrainei pentru a derula cu succes „ofensiva de 40 de zile” (nu gândiți prea departe, e vorba doar de această campanie intensificată de atacare a unor ținte ruse cu vizibilitate ridicată și impact mediatic major) în perspectiva summit-ului NATO de la Ankara.

Poate nu ați fost atenți, dar e bine de știut că majoritatea ofensivelor reale sau doar mediatice ucrainene se întâmplă, da, din pură coincidență, în perioadele premergătoare unor reuniuni importante pentru Kiev, acelea în care se iau decizii importante privind nivelul implicării partenerilor euro – atlantici în sprijinirea Ucrainei.

Puneți notă în calendar: 7 – 8 iulie 2026, Ankara.

Foto: Twitter / X

Atunci vom afla cât a mai rămas din „spiritul Anchorage” și în ce direcție se îndreaptă războiul din Ucraina.

Dar, vorba ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiha: „Realitatea clarifică un lucru: dacă «Spiritul din Anchorage» a existat măcar, cu siguranță este mort acum.”

Ceea ce înseamnă că trebuie și îngropat.

Mark my words!

Nota 3. S-au dus acele vremuri.

Acum, țac – pac, dacă liderul suprem are o noapte proastă și crede că e din cauza altui lider suprem, poate ordona, la prima oră a dimineții, extragerea acestuia din propriul așternut și internarea la loc răcoros pe durată nedeterminată.

Dacă nu există condiții pentru această soluție simplă și curată, se poate opta și pentru transformarea reședinței perfidului omolog într-un morman de  cărămizi și cenușă.

Dacă un vecin îndărătnic și mai tânăr - fără experiența dureroasă a unei istorii pline de războaie câștigate sau pierdute – este și prea grăbit să se afirme, liderul suprem poate ordona mica, după aceea chiar marea invazie, cerând celor care îi stau în cale să îl întâmpine cu flori.

Foto: Twitter / X

Flash în care istoria e o haină cu două fețe

După ce coletul diplomatic cu Ordinul ”Vulturul Alb” a ajuns înapoi la expeditor, conflictul prezidențialo – diplomatic dintre Kiev și Varșovia a continuat cu faza replicilor seismice.

Președintele Zelenski nu e genul de lider care să își menajeze vecinii, mai ales când e sigur că războiul cu Rusia îl poziționează de partea bună a istoriei.

Problema e că fiecare țară vecină Ucrainei are propria versiune a relațiilor bilaterale de-a lungul secolelor recente, iar cei care pot, exemplul Poloniei, o și declară, chiar dacă se strică Feng – Shui – ul unei lupte comune pentru principii și valori.

Într-un interviu pentru postul de televiziune TSN, președintele Zelenski oferă o replică omologului polonez, pe un ton aluziv – ofensator, asemănător celui utilizat în scrisoarea către președintele Putin.

Principala idee este că puterile prezidențiale ale liderului de la Kiev sunt prea puține pentru a putea schimba voința poporului ostășesc dintr-un batalion de forțe speciale. Acesta (poporul ostășesc) a ținut să-și onoreze înaintașii – care, la vremea lor, au avut ceva probleme cu un număr de etnici polonezi, vreo 100.000, după aprecierea istoricilor de la Varșovia – solicitând ca unitatea respectivă să fie numită ”Eroii UPA” / Ukrainska Povstanska Armiia / Armata Insurgentă Ucraineană, gata, s-a decis, mai poți face ceva?

Tot interviul, care începe interogativ șmecheresc: "Karol (Nawrocki, președintele Poloniei, începând cu anul 2025, n.n.), acesta e numele lui, nu-i așa?", este parcă scor dintr-un pamflet realizat de Studio Kvartal 95, fostul loc de muncă al președintelui ucrainean.

Un dublu sondaj de opinie arată că trei sferturi dintre polonezi și peste 90% dintre ucraineni își susțin propriul președinte ceea ce duce disputa de la nivel personal undeva, mult mai departe, putând provoca o ruptură între Kiev și Varșovia.

Astfel, ne explică președintele Zelenski, prin decizia sa, Karol (acum știți cine e) nu ajută decât Rusia.

Nota 4. Prietenia de ieri se transformă în neprietenia de azi, în ura de amurg și în războiul de mâine dimineață.

Astăzi, evoluțiile sunt pe repede înainte, toți vrem să încercăm senzațiile tari, războiul are, desigur, o ofertă bogată, e scumpă dar merită.

Fiecare tabără a ajuns la concluzia că nu se poate cooperare cu celălalt, inamicul e iremediabil rău, nu ai ce discuta cu el, singurul dialog este prin bugete militare sporite, prin amenințări și răspunsuri la amenințări, prin atragerea de cât mai mulți aliați, dacă se poate și din tabăra adversă, prin transformarea vieții cetățenilor inamici într-un iad.

Foto: Twitter / X

Flash în care este vorba despre pierderea sentimentului de prudență strategică

Summit-ul G7 de la Evian, Franța, s-a încheiat în ziua când cerul Moscovei era greu de văzut din cartierele sud-estice din cauza norului gros de fum care acoperea zona rafinăriei lovite de dronele ucrainene.

Imaginea s-a potrivit perfect peste momentul de optimism creat datorită știrilor care anunțau că Ucraina este capabilă să schimbe direcția războiului.

Există un anumit entuziasm colectiv în rândul celor care sprijină Ucraina că războiul cu Rusia poate continua și escalada pe actuala linie de conduită.

Se speră că, indiferent de cât de puternice vor fi loviturile pe care le va primi, Kremlinul se va reține în continuare de la lovituri similare celor practicate de SUA și Israel în conflictul cu Iranul, pentru a nu risca o criză umanitară și a nu ieși din narațiunea care face distincție între ”poporul frate ucrainean” și ”regimul naționalist și ilegal al lui Zelenski”.

Într-un articol publicat pe platforma de analize politice și de securitate ”Responsible Statecraft”, Matthew Blackburn, cercetător la Institutul Norvegian de Relații Internaționale, prezintă o serie de argumente care demonstrează că  această abordare este foarte riscantă și poate avea consecințe periculoase, care pot depăși chiar cadrul războiului din Ucraina.

Telegrafic, câteva din tezele sale:

-      Europa consideră că poate asigura managementul escaladării războiului, deși îi lipsesc unitatea atât privind poziția comună față de Ucraina, cât și capacitatea de negociere care să o pună pe picior egal cu SUA, Rusia, China;

-      Europa nu dispune de un mecanism de control al escaladării conflictului, politic sau militar, similar celui în funcțiune pe perioada Războiului Rece;

-      liderii europeni consideră că Rusia nu va îndrăzni o ripostă violentă, care o va pune pe picior de război cu restul continentului, de aceea ar putea fi posibil un acord / armistițiu cu Kremlinul dacă acesta va fi presat îndeajuns;

-      se apreciază că răspunsurile neașteptat de reținute ale Moscovei la o serie de atacuri directe ucrainene având ca țintă triada nucleară sau reședința președintelui Putin sunt un indicator de slăbiciune și un argument pentru acțiuni similare;

-      strategia europeană presupune că mutarea facilităților militare industriale ale Ucrainei pe teritoriile unor state europene, precum și transferul unor tehnologii militare de vârf către armamente etichetate drept ”ucrainene”, nu înseamnă cobeligeranță și vor fi protejate tocmai de această extrateritorialitate, Rusia nu va îndrăzni să lovească dincolo de granițele sale și risca un conflict direct cu  Europa și NATO;

-      ”Totuși, aici rezidă pericolul. Dacă Moscova ajunge la concluzia că restricțiile sale din interiorul Ucrainei sunt folosite de Kiev ca armă pentru a provoca costuri profunde și umilitoare asupra Rusiei, calculul său se va schimba. În loc să se orienteze către infrastructura ucraineană, Moscova ar putea încerca să remedieze asimetria în atacurile masive și să restabilească descurajarea, vizând adevărata sursă a noilor capacități ale Ucrainei: centrele logistice europene și unitățile de producție.”

Citatul de mai sus ilustrează îngrijorările autorului articolului privind consecințele escaladării schimbului de replici militare dintre cele două părți, cu parteneri cu tot, implicate în conflictul din Ucraina.

După escaladarea militară de primăvară – vară, ar putea urma contra – escaladarea de toamnă – iarnă?

Una din lecțiile războiului din Iran este că nu mai există limite când e vorba de răspuns militar, atunci când  se forțează toate liniile roșii convenționale.

Dar, în zilele noastre, cine își mai face temele pentru acasă!?