Ţinta România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
The Guardian: „S-a dat alarma asupra retoricii anti-romi pe măsură ce se deschid uşile 
pentru mai mulţi muncitori din UE”
The Guardian: „S-a dat alarma asupra retoricii anti-romi pe măsură ce se deschid uşile pentru mai mulţi muncitori din UE”

Suntem transformaţi în ţintă exact în aceeaşi măsură în care ne transformăm în ţinte. Suntem, astfel, la acest început de an 2014, în situaţia de a servi drept cobai naţional la orice experiment care doreşte să justifice la nivel european viitoare măsuri, reglementări sau legislaţii, altfel imposibil măcar de evocat în condiţiile în care, măcar formal, trebuie respectată corectitudinea politică.

Evident că suntem ţinta, nu ştiu cât de nevinovată, dar în orice caz extrem de facilă şi perfect la îndemâna tuturor, pentru lansarea oricărei perdele de fum care, la momentul oportun, să arate electoratului european că nicăieri altundeva pe continent, ci doar în zona aceea gri a eternului “butoi cu pulbere” din Balcani, se află problemele şi ameninţările reale la adresa bunăstării, securităţii individuale şi colective şi, în general, contrare a tot ce înseamnă liniştea şi prosperitatea cu care erau obişnuite până acum statele occidentale. De aici, din Balcani (ca definiţie generală, dar cu specificarea imediată a României şi Bulgariei), urmează a veni Apocalipsa compusă din valurile de migranţi flămânzi, zdrenţăroşi, cerşetori şi sălbatici. De aici şi nicidecum de altundeva.

De ce? Pentru că ar fi nu numai incorect politic, dar şi extrem de neproductiv pentru politicienii din Marea Britanie sau Franţa, sau Olanda, sau Germania să pomenească de alte primejdii, acelea mult mai reale, reprezentate de imigraţia constantă, exponenţial în creştere şi nerecuperată nicicum de succesivele politici de integrare socială, eşuate cu brio în ultimele decenii.  Pur şi simplu nu pot fi enumeraţi nici maghrebienii, nici cei din Orientul Apropiat sau ceva mai îndepărtat, nici cei din  America Latină… .instalaţi rapid în comunităţi unitare şi reprezentând deja un argument electoral imposibil de ignorant.

În acest caz, doamnelor şi domnilor, trebuie cumva argumente pentru viitoare legislaţii anti-imigraţie, sau unele care să instituie controale cu mult mai severe ale pieţelor muncii şi să permită un protecţionism mascat? Sau leg ice s-ar putea dovedi necesare dacă situaţia s-ar dezechilibra serios în altă zonă, cea mereu anunţată de serviciile de informaţii, adică inflamarea societăţii multiculturale din anumite ţări occidentale. Asta prin contagiune sau transfer din teatrele de luptă din Orientul Mijlociu sau din Maghreb sau din banda centrală a Africii.

Caz în care, procedeu clasic înscris în anumite manuale, se lansează o procedură transparentă de trimitere de petarde fumigene care, cum ştim, pot produce un fum gros, înecăcios şi extreme de supărător. Procedeu de imagine care trebuie însoţit neapărat de o notă explicativă (vezi recenta campanie furibundă din presa britanică) care trebuie să introducă în mintea alegătorului de mâine că, prin grija organismelor care veghează cu tenacitate la securitatea naţiei, au fost identificate cu precizie cauzele: nenorociţii de români şi bulgari. Că e adevărat sau nu, asta nu mai contează deoarece, adeseori la nivel de generaţii, răul deja s-a produs, iar imaginea răului s-a suprapus peste o identitate naţională clar determinată.

Ni se întâmplă prima oară în existenţa noastră naţională? Deloc.

Am fost, rând pe rând, răii Europei civilizate, cei cu oferlinatele groazei, cu copiii străzii drogaţi şi obligaţi să se prostitueze (identitatea predatorilor sexuali fiind ţinută sub pudic obroc, că doară nu era să se pronunţe numele unor cetăţeni din ţări civilizate), ţară de origine a răufăcătorilor care au speriat deja lumea… fără ca asta să pună cumva vreo problemă autorităţilor noastre, uşor şi feciorelnic impresionabile, doritoare să nu supere pe nimeni. Ascuzându-se adânc cu capul în prima groapă de nisip, sperând ca Dumnezeu cel milos şi a toate iertător va mai face să se aplice din nou strălucitul proverb al înţelepciunii noastre strămoşeşti. Acela care, din neam în neam, ne-a învăţat că sabia nu va tăia niciodată capul adânc plecat…

Nu ne-au fost de ajuns aceste lecţii, le-am ignorant de parcă despre altcineva se vorbea în propoziţie, altă lecţie superbă a diplomaţiei româneşti care şi-a zis mereu că dacă se face că nu aude, atunci poate nici n-o să se se întâmple… exact la fel cum au făcut-o ani şi ani de zile europarlamentarii români.

Nu-i aşa? Din păcate, aşa este, mărturie că nu aţi auzit vreodată că oficialii români ar fi reacţionat la senzaţionala afirmaţie făcută de Ollie Rehn (fost comisar din 2004 pentru Întreprinderi şi Societatea informaţională, apoi comisar pentru extindere în Comisia Brosso I, actualmente vicepreşedinte al Comisiei Europene şi responsabil pentru problem economice şi monetare) care spunea, după ce România şi Bulgaria deveniseră deja membre cu drepturi depline în UE, că cele două ţări ale noastre nu au fost pregătite pe deplin pentru aderare… Acela a fost cel mai important semnal de care ai noştri nu au ţinut seamă cu toate că el conţinea, într-o formulă foarte concisă, esenţa dezvoltărilor negative care au urmat. Şi tot nu am reacţionat în niciun fel, nici măcar arătând că am priceput mesajul dat de ani de zile privind intrarea în Spaţiul Schengen, condiţionată nicidecum de criteriile tehnice (acelea fiind pre-condiţiile sine qua non), ci de cele politice, exact aşa cum se întâmplă şi în cazul aderării la zona euro.

De cealaltă parte, o asemenea perdea de fum are şi mai multe funcţionalităţi strict interne. Determinate de presiunea uriaşă a fenomentelor post-criză care au provocat apariţia unui asemenea sentiment de neîncredere în instituţiile europene şi în însăşi idea europeană încât se intră deja într-o zonă de mari incertitudini privind viitorul peisaj politic european. Se ridică partide de extremă-dreapta puternice, nu de operetă ca până acum, cu un discurs foarte logic şi apăsat în primul rând în ceea ce priveşte politica de imigraţie, acuzând extrema laxitate şi ineficienţa măsurilor de până acum. Acuzând şi clasa poltică în întregul său (aşa cum o face Frontul Naţional în Franţa) de incapacitate managerială şi tembelism personal şi instituţional.

Pentru a recupera ceva din terenul pierdut, partidele politice tradiţionale încearcă să recupereze ceva din discursul politic şi electoratul indecis, dar tentat de demersul agresiv naţionalist, adesea xenofob, rasist şi antisemit al dreptei extremiste, partidele tradiţionale lansează unori o primă etapă de imagine cât de cât convingătoare care să pregătească o adoua etapă, cea de propuneri legislative concrete.

La toate acestea, desigur, noi avem o problemă de reacţie instituţională evidentă, data de neştiinţa regulilor jocului european de profunzime. Dar mai suntem vinovaţi, foarte mulţi dintre noi, de o indiferenţă la fel de ucigaşă prin consecinţele sale ca şi incultura politicienilor. Idiferenţi sunt şi cei din ţară ca şi cei din diaspora, niciodată uniţi într-un corp viu cu reacţie unitară, după exemplul tradiţionalelor comunităţi poloneze, maghiare, baltice….

De ce? Nu ştiu. Numai că, priviţi la dezbaterile din aceste zile, am ajuns să ne bucurăm ca nişte copii că dracul n-a fost aşa de negru, că nu se duseră romii cu primul avion să-şi pună şatre în Trafalgar Squar fără să realizăm că, în aceste luni, s-a dat o lovitură ucigătoare, pe termen mediu şi lung, la adresa prestigiului României şi a fiecăreuia dintre noi. Coroborată cu întrebările de la Bruxelles privind modul în care România nu ar putea ameninţa numai cu exodul masiv al propriilor săi cetăţeni de toate culorile, ci facilita şi un eventual flux de imigraţie ilegală de pe culoarele care trec prin Moldova şi Ucraina. Cât de mult adevăr sau cât de multă miciună e în toate astea? Autorităţile noastre ar trebui să fie primele care să replice prin campanie publică.

N-o fac. N-o vor face. Aşa că, din nefericire, situaţia stă aşa: media occidentală e plină de imaginile ilustrând un viitor coşmar şi politicienii noştri dau pe Facebook pozele de la restaurantele de Crăciun şi petrecerea de Anul Nou. S-ar putea să aibă dreptate să nu le pese. Ştiu ei de ce. Dar dumneavoastră vă pasă?

Nu sunt deloc convins că datul din umeri a lehamite mai ajunge. Mai avem de aşteptat puţin până la noul Raport de ţară pe justiţie unde cred că bănuiţi foarte uşor ce se va spune după „marţea neagră” în care aleşii naţiei române au dat definitiva şi deplina dovadă a incompetenţei lor dar şi a unei vaste inculturi politice. După acest Raport, evident, fiecare se va simţi îndrituit să folosească cum îi va conveni mai bine sacul de box electoral european pe care e scris cu litere mari: Ţinta România. Şi, la fel de evident, noi vom fi primii care, în tradiţie balcanică şi peninsulară, cum spunea poetul Ion Barbu, vom muşca primii din noi….

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite