Teatru online. Lecţie de actorie

0
0
Gin Rummy

După brutala interzicere a „Revizorului“, regizorul Lucian Pintilie nu a mai montat nici un spectacol de teatru în România. Nici înainte, nici după 1989.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Liviu Ciulei, demis, în vara lui 1972, de la conducerea Teatrului Bulandra. Acesta a mai pus în scenă şi Puterea şi adevărul (1973, împreună cu Petre Popescu), şi Furtuna (1977), şi Gin Rummy (1980), iar după 1989 nu doar că a mai montat acolo câteva mari spectacole (Deşteptarea primăverii şi Visul unei nopţi de vară, în 1991, Hamlet, în anul 2000, Şase personaje în căutarea unui autor şi Henric IV, în 2005), ci a şi acceptat funcţia de director onorific. A fost chiar mai mult de atât căci a contribuit activ la operaţiunea de reîmprospătare a trupei.

Conform mărturiilor mai multor membri importanţi ai Bulandrei (de la Mariana Mihuţ la Irina Petrescu, de la Victor Rebengiuc la Ion Caramitru), în intervalul 1972-1980 cam tot ceea ce s-a întâmplat în marele Teatru de artă al ţării era raportat la reperul Liviu Ciulei. Iar această situaţie, să recunoaştem, inedită a fost acceptată de toţi directorii Bulandrei, indiferent că a fost vorba despre pasagerul şi controversatul George Dem. Loghin, despre Emil Riman sau despre Ion Besoiu.

Gin Rummy

Gin Rummy nu a fost ceea ce se cheamă un spectacol mare. Nici unul, cum se spune, „de regie“. Intenţia lui Liviu Ciulei a fost, indubitabil, aceea nu de a se pune pe sine în valoare (de altminteri, Ciulei nu a fost niciodată ceea ce se cheamă un regizor egolatru, ci unul care a preţuit actorii), ci de a se mai întâlni o dată cu doi dintre colaboratorii cei mai apropiaţi. E vorba despre Clody Bertola şi Petre Gheorghiu.

Nici piesa aleasă, Gin Rummy, scrisă de americanul Donald L. Coburn, de profesie pilot de încercare, nu a fost una mare, chiar dacă laureată cu premiul Pullitzer. Gin Rummy nici nu abordează, nici măcar nu încearcă să o facă, marile probleme ale omenirii. Vorbeşte simplu despre bătrâneţe, despre singurătate, despre dorinţa de tandreţe şi de comunicare a oamenilor, indiferent de vârstă. Fonsia Dorsay şi Martin Weller, pensionari de dată relativ recentă ai unui azil de bătrâni de condiţie medie, se întâlnesc acolo din întâmplare şi, cum se spune astăzi, „socializează“. Adică îşi omoară timpul şi se străduiesc să îşi alunge plictiseala jucând gin rummy.

Ambii sunt divorţaţi de multă vreme, fiecare recunoaşte în partenerul de ocazie câte ceva (rele şi bune) din cel de care s-a despărţit odinioară, se iau la harţă, se ceartă, se împacă ca, mai apoi, să se ierte şi să inventeze noi ocazii de revedere. Nu, nu e vorba despre „războaie ale creierelor“, la fel ca în Strindberg, ci despre dispute minore. Bref, piesa lui Donald L. Coburn face parte din acea categorie a textelor scrise anume pentru marii actori americani care, între două filme, joacă pe Broadway. Oferindu-şi lor plăcerea de a se întâlni nu doar cu ei înşişi şi în alte ipostaze, ci şi cu cei ce le-au apreciat evoluţiile de pe marile ecrane. Şi care au, la rându-le, bucuria de a spune ştii, eu l-am văzut în carne şi oase pe scenă pe Y sau Y.

Critica românească de la vremea premierei spectacolului de la Bulandra a înţeles, în marea ei majoritate, ce a vrut Liviu Ciulei optând pentru Gin Rummy. Aşa că i-a elogiat, deloc degeaba, pe Clody Bertola şi pe Petre Gheorghiu. Sigur că au fost şi cârcotaşi care au calificat Gin Rummy „un fleac” sau o „bagatelă“, dar, preponderent, s-a vorbit elogios despre imbatabilul cuplu făcut de cei doi mari actori pe scenă. Despre relaţia lor perfectă, despre sinceritate, emoţie, despre rafinamentul din fiecare dat de replică, despre semnificaţia tăcerilor, despre infinitezimala atenţie acordată nuanţelor. Pot fi analizate, de pildă, momentul împărţirii cărţilor excelent, la fel şi totuşi de fiecare dată altfel jucat de Petre Gheorghiu, dar şi despre stângăcia jucată, mimată a Fonsiei, aşa cum este ea interpretată de Clody Bertola

Gin Rummy

Am revăzut spectacolul cu ocazia difuzării lui online. M-am mai convins şi eu încă o dată de toate acestea. De faptul că în această comedie de modă veche se ascunde, dar şi că din ea ţâşneşte, pe neaşteptate, o mare lecţie de actorie.

Acum, trebuie precizat  că ceea ce s-a putut vedea la mijloc de iunie 2020 pe ecranele computerelor nu a fost chiar în totalitate spectacolul lui Liviu Ciulei. Ci o preluare/adaptare pentru televiziune, girată regizoral de Dinu Cernescu, de regizoarea de montaj Marga Niţă şi de operatorul de imagine George Grigorescu. Preluare nu în condiţii de spectacol cu public în sală, ci de filmare în condiţii de studio. S-au operat, în consecinţă, câteva modificări în versiunea originală. S-a renunţat, de pildă, la momentul în care Fonsia coboară în sală spre a se „ascunde“ de Martin. Heblurile dintre secvenţe au fost înlocuite de scurte cortine muzicale. Cred că au fost conservate ca atare decorurile lui Liviu Ciulei şi costumele fără cusur semnate de Doris Jurgea. Cu atât mai bine.    

Gin Rummy

Teatrul L.S. Bulandra

GIN RUMMY de Donald L. Coburn

Traducerea: Dorin Dron
Regia artistică şi decorul: Liviu Ciulei
Costume: Doris Jurgea
Distribuţia: Clody Bertola (Fonsia Dorsay) şi Petre Gheorghiu (Martin Weller)

Data difuzării online: 19.06.2020

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite