Tăcerea care susţine plagiatul
0La un an de la demisia d-lui Mang, Rezoluţia Parchetului General referitoare la dosarul înaintat împotriva d-lui Ponta îmi dovedeşte un singur lucru: universitarilor din România le este frică să vorbească şi să scrie despre cazurile de plagiat.
Acum un an, publicam un articol despre plagiatul d-lui Mang. Îndată, am primit mesaje din partea cadrelor didactice universitare din ţară. "Îţi mulţumesc, eu şi toţi cei care trebuie să tăcem şi să înghiţim aceste nedreptăţi," îmi scria un conferenţiar. „Realizezi că ţi-ai luat adio de la o cariera universitară în România cu acest articol", mă avertiza un altul.
Publicarea articolului nu a fost un act de curaj, ci un act de normalitate. Ca om de ştiinţă, nu am putut să tac în faţa unei asemenea nedreptăţi. Dar ce e normal pentru mine, ca doctorand la Oxford, ce e normal pentru cercetătorii străini pe care i-aţi văzut în presă, revoltaţi că dl. Mang şi-a însuşit lucrările lor, este o anomalie pentru universitarii din România. Teama de a vorbi şi de a scrie despre cazurile de plagiat, tăcerea celor ale căror lucrări au fost copiate, cuvânt cu cuvânt, conştientizarea faptului că nu poţi face nimic în faţa unei nedreptăţi reprezintă tragedia nescrisă a cazurilor de plagiat.
Spre deosebire de dl. Mang, dl. Ponta şi-a însuşit fragmente din lucrările unor cercetători români. Dacă nemţii, israelienii, japonezii şi chinezii au apărut în ziare şi la televizor acuzându-l pe Mang de plagiat, românii din opera cărora s-a inspirat Premierul se feresc să îl acuze. În Rezoluţia Parchetului General referitoare la dosarul înaintat împotriva d-lui Victor Ponta se regăseşte poziţia autorilor ale căror lucrări au fost plagiate. Dintre cercetătorii audiaţi, niciunul nu îl învinovăţeşte pe Premier. Dl. Ion Diaconu "nu consideră că drepturile şi calitatea sa de autor au fost însuşite sau prejudiciate." Dl. Creţu merge şi mai departe, spunând că nici măcar "nu este interesat de împrejurarea dacă şi în ce măsură cartea sa a servit drept inspiraţie altor autori."
Frica de a spune adevărul este evidentă nu numai în declaraţiile autorilor, ci şi în Raportul de Constatare Tehnico-Ştinţifică al ORDA, citat, de asemenea, în Rezoluţia Parchetului General. Acest raport concluzionează că între lucrarea lui Ponta şi lucrările celor patru autori menţionaţi "nu există identitate totală de structură, ci doar o identitate parţială," care se datorează "existenţei unui tipic utilizat la redactarea acestei lucrări cu caracter ştiinţific." Citarea în cartea d-lui Ponta s-a făcut "în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. 4 din Legea nr. 8/1996," iar calcularea procentului de text identic nu s-a putut face deoarece "formatele lucrărilor, tipul caracterelor utilizate şi paginaţiile sunt diferite." Fraze încâlcite şi lipsite de sens, care ascund un mesaj simplu: ORDA a ales, la fel ca autorii audiaţi în acest dosar, să acopere plagiatul.
Atât timp cât cinstea, adevărul şi dreptatea nu îşi găsesc locul în şcoala românească, nu putem visa la performanţă în cercetare. Atât timp cât tăcerea dăinuie asupra universităţilor româneşti, nu putem spera la o educaţie mai bună. Sunt mulţi oameni valoroşi care au ales să rămână în sistemul de învăţământ superior din România. E momentul ca ei să rupă tăcerea. Să îşi facă publice nemulţumirile. Să lupte pentru o schimbare. E momentul, după zeci de ani de linişte, să auzim şi vocile lor.