Studiu: Peste jumătate dintre profesori (51,9%) au suspectat cel puțin un abuz asupra copilului, însă doar 28,1% au sesizat

Peste jumătate dintre profesori (51,9%) au suspectat cel puțin un abuz asupra copilului, însă doar 28,1% au sesizat. Aceasta este principala concluzie a unui studiu cu 1.295 de profesori publicat recent de Delia Cristescu în Studia Universitatis Babeş-Bolyai Psychologia-Paedagogia, care ne arată limpede intenția scăzută a profesorilor de a raporta abuzul și neglijența asupra copiilor.  

Copiii pot fi victime ale abuzului și neglijenței la orice vârstă - Foto Pixabay

Copiii pot fi victime ale abuzului și neglijenței la orice vârstă. Ne învață practica, studiile și mai nou cazurile din presă. 

De cele mai multe ori sau în majoritatea cazurilor, abuzul are loc în familie, în mediul apropiat și foarte rar pe stradă, cu autori necunoscuți. Profesorii au o poziție unică și specială de a identifica, proteja și interveni în cazurile de neglijență și abuz. Deseori educatorii și profesorii (de la grădiniță și până la liceu) sunt singurele persoane de încredere pentru copii, tocmai de aceea prezintă o poziție deosebit de importantă pentru destinul copiilor.   

În același timp, din păcate, profesorii nu reușesc să ajute copiii aflați în nevoie, să răspundă prompt și să intervină în folosul lor, dintr-o serie de motive. Una dintre explicații se referă la lipsa instrumentelor și a pregătirii profesionale a profesorilor pentru a aborda aceste cazuri, pentru a le identifica, pentru a cunoaște cum să le gestioneze corect, nu doar în țara noastră cât și în alte țări. O altă explicație este cu referire la necunoașterea obligației legale de a raporta orice suspiciune de abuz și neglijență. Drept dovadă este sondajul realizat de Salvați Copiii România (2018) care concluziona că majoritatea profesorilor nu cunosc cerințele legale pentru sesizarea acestor cazuri. 

În studiul de față au fost invitate să participe cadre didactice care predau la copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, tocmai pentru a identifica motivele pentru care profesorii (nu) sesizează cazurile de abuz și neglijență. Poate fi considerat un prim studiu cu acest obiectiv în România, o țară cu un număr ridicat de abuzuri, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor a înregistrat 5.300 de cazuri doar în primul trimestru al acestui an. Datele sunt din 4 august. Asta în timp ce anual numărul este în creștere și nesigur numărul real este mult, mult mai mare. 

Care au fost rezultatele studiului ?   

Mai mult de jumătate dintre profesori (51,9%) au suspectat cel puțin un caz de abuz și neglijență a copilului, însă doar 28,1% au sesizat aceste îngrijorări organelor abilitate. Autorii altor studii similare s-au întrebat ce i-a determinat pe acei profesori (care au raportat) să raporteze? În primul rând a fost vorba de responsabilitatea profesională, de normele subiective și de controlul comportamental, cei mai semnificativi predictori ai intenției de a sesiza.  

Alte studii au arătat că profesorii care aveau o probabilitate ridicată de a raporta aceste cazuri erau profesorii din învățământul primar, cei care trăiau într-o țară în care există o obligație prin lege de a sesiza, cei care dețineau suficiente cunoștințe despre abuz și neglijență, erau încrezători în capacitatea lor de a identifica și sesiza, au avut sprijin social, erau siguri de apariția abuzului, au crezut că este responsabilitatea lor profesională să sesizeze și au dezaprobat pedepsele fizice aplicate copiilor (Alazri & Hanna, 2020). Exemplele de bune practică în mod sigur contează, astfel că unele studii au demonstrat că experiența pozitivă cu raportarea cazurilor crește probabilitatea personalului școlii de a face mai multe sesizări. Și acest lucru se poate verifica în unele școli unde sunt mult mai multe sesizări comparativ cu alte școli. 

În schimb, cel puțin opt categorii de motive pot influența decizia unui profesor de a nu raporta abuzul și neglijarea copilului, printre care tipul de abuz, caracteristicile profesorului sau percepția suportului social.  

Merită atenție și următoarele rezultate: majoritatea profesorilor (81.3%) au fost de acord că pedepsele fizice reprezintă un abuz asupra copilului, 30% au declarat că părintele are dreptul de a decide asupra disciplinării copilului, pentru 33.6% sesizarea unui caz este problematică, 82.1% precizând că acest lucru le consumă mult timp. Comparând profesorii tineri cu cei care au mai mulți ani în profesie, studiul a descoperit că o treime dintre profesorii cu mulți ani de carieră au spus că nu au întâlnit niciodată un caz de abuz și neglijență. Așa să fie oare? Comentariul autorilor a vizat mai multe explicații și anume: fie pe drept cuvânt nu au întâlnit, nu au auzit, nu au văzut (deși o treime înseamnă un procent prea ridicat pentru a fi credibil), fie nu au reușit să identifice victime abuzului din cauza cunoștințele insuficiente, fie nu au sesizat pentru că au decis să ignore cazul și s-au concentrat pe predarea lecțiilor. 

Mai departe, 45,6% dintre cadrele didactice au indicat că nu știu dacă trebuie să raporteze un caz de abuz și neglijență, 47,9% au declarat că trebuie să aibă dovezi concrete înainte de a raporta și între 23,1% și 65,5% dintre profesori au dezvăluit că nu cunosc răspunsul corect la întrebările legate de obligativitatea legală de a raporta.  

Ce înțeleg eu este faptul că ne confruntăm cu multe prejudecăți, necunoaștere și piedici. Nu este justificată explicația că prea mult timp îmi consumă pentru a sesiza un caz de abuz sau faptul că nu am dovezi, ci doar suspiciuni, deci nu mă interesează, ”nu mă bag, de ce să am eu probleme?”. Tocmai că suspiciunile trebuie să fie tratate cu toată seriozitatea, iar suferința unui copil abuzat nu se compară cu explicația ” nu am timp de asta acum”. 

Ce au fost recomandările principale ale studiului?   

Importanța instruirii profesorilor, să știe, să învețe cum să raporteze și cât de esențial este să raporteze și desigur să afle despre obligativitatea legală de a raporta. În realitate, doar 18% dintre cadrele didactice au participat la o instruirea pe tema abuzului și neglijenței.  

Profesorii din România ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la instruiri bazată pe dovezi, care să le stimuleze încrederea în realizarea sesizărilor suspiciunilor cazurilor de abuz și neglijență.