Stefano Poda: „Visul meu era să pun Oedipe în scenă pe Acropole, la Atena, dar destinul a vrut să se întâmple întâi în România”

Pe 21 decembrie 2023, o nouă premieră a operei Œdipe va avea loc pe scena Operei Naționale din București. În abordările sale regizorale, Stefano Poda aduce împreună regie, coregrafie, scenografie, costume și lumini. Această nouă producție la București va prezenta așadar publicului aceeași perspectivă complexă din spectacolele pe care le-ați regizat până acum?

→

Imaginea 1/5: Stefano Poda Arena Verona 2023 jpg

Oedipe este o operă admirată și respectată, o compoziție uriașă

Stefano Poda – Desigur, aceasta este abordarea cu care privesc opera în mod natural: nu sunt în  stare să acționez diferit, întrucât pentru mine scena este cu adevărat o lume alternativă, în care unitatea și consistența sunt elemente cheie. Iar viziunea mea asupra operei are la origine conceperea ei ca operă de artă. Pentru mine, opera nu este un gen de divertisment, nici un exercițiu rațional, nu e un pretext conceptual pentru a da lecții. Dimpotrivă, este cea mai înaltă și mai complexă oportunitate de a face artă: prin urmare, ceea ce încerc eu să fac este să creez o operă de artă totală. Iar Oedipe este o operă admirată și respectată, o compoziție uriașă. Este o șansă care îţi apare o dată în viață, aceea de a te apropia de o asemenea capodoperă. Am conceput o scenografie care va oferi o perspectivă spectaculoasă.

O.Ş-P. – Cum ați ajuns să primiți propunerea de a pune în scenă Oedipe de George Enescu la București? A fost destinul la mijloc? Ce vă fascinează în partitura acestei opere?

Visul meu era să pun Oedipe în scenă această operă pe Acropole, la Atena, dar destinul a vrut să se întâmple întâi în România

S.P. – Puterea muzicii. Este un monument de umanism, care traversează istoria din Grecia antică până în secolul XX, plină de viziune, de poezie, de geniu. Oedipe pleacă de la Sofocle, dar totul este reinventat și scindat în lumini și umbre. Oedipe este un semn al destinului, desigur: sunt foarte legat de idealul tragediei grecești, iar Oedipe e simbolul acestui ideal. Visul meu era să pun în scenă această operă pe Acropole, la Atena, unde am regizat și Trubadurul, în 2012, dar destinul a vrut să se întâmple întâi în țara natală a compozitorului ei. La fel ca și cu teatrul, am fost mereu curios cu privire la muzica din antichitate. Tragedia greacă la origini era cântată, nu doar vorbită, dar nu avem cum să ne dăm seama astăzi cum suna ea atunci, cum sunau acele voci, acele coruri, acele vibrații. Ca un mare artist, Enescu are acea putere extraordinară să traducă lumea străveche în urechile moderne, să ne facă să intrăm într-un fel de mașină a timpului. Este pur și simplu formidabil.

O.Ş-P. – Ați avut o repetiție în octombrie, iar seria finală de repetiții va fi în decembrie. Cum este colaborarea cu dirijorul Tiberiu Soare și cu artiștii din distribuție?  

Este așa de important, într-o creație, ca toată echipa să aibă un punct comun de pornire

S.P. – Când am ajuns la București pentru prima repetiție la Oedipe, am realizat că la Opera Națională această operă este ca un fel de patrimoniu al casei, o valoare împărtășită: am fost uimit de lucrul acesta, pentru că în nicio operă din Europa nimeni nu ar avea o asemenea cunoaștere a partiturii și a muzicii, care nu e una ușoară. Corul, soliștii, chiar și balerinii erau familiari cu opera lui Enescu: m-am simțit liber, așadar, să recreez totul într-un mod nou, fără să pierd timp prețios în a face primii paşi... Este așa de important, într-o creație, ca toată echipa să aibă un punct comun de pornire!  Tiberiu este într-adevăr centrul nostru de gravitație, cu toată complexitatea lui: în modul meu de a lucra, este fundamental să colaborez cu un lider puternic pe partea muzicală. Îmi place să spun că rolul meu este acela de a oferi un corp muzicii, care este sufletul întregului spectacol, spirit pur: iar toată munca aceasta trebuie să fie făcută împreună, de către regizor și de către dirijor.

O.Ş-P. –  Limbajul dumneavoastră scenic este recognoscibil imediat, întrucât estompează barierele între diferitele genuri și discipline, pentru a crea, așa cum spuneți, o experiență, o operă de artă totală. Cum se traduce această abordare în realitatea punerii în scenă a operei Oedipe?

Limbajul meu tinde să treacă dincolo de constrângeri concrete și minore, pentru a descoperi ceea ce este universal

S.P. – Apropriindu-mă de Œdipe, sarcina mea a fost aceea de a crea un spectacol de repertoriu: unul care să fie valabil nu doar astăzi, sau mâine, ci în mod virtual pentru mulți ani de acum înainte, dincolo de gusturile personale. Punerile în scenă contemporane își propun să atragă atenția publicului cu ceva nou, fără a lua în considerare faptul că, în fond, nimic nu e nou în termeni de modă: se crede că actualitatea înseamnă modernitate, ignorând că, de fapt, ceea ce azi pare la modă, mâine va fi ignorat. Dimpotrivă, limbajul meu tinde să treacă dincolo de constrângeri concrete și minore, pentru a descoperi ceea ce este universal în fiecare partitură. Nu încerc să aduc opera mai aproape de noi, azi, vreau să fac astfel încât noi să venim mai aproape de operă. Arta nu este despre a da lecții – ca, de pildă, am să vă arăt eu ce vrea să spună opera asta, sau cealaltă etc. -, ci despre a crea condițiile pentru ca publicul să uite timpul și spațiul, și să devină liber să călătorească.

O.Ş-P. – Cariera dumneavoastră însumează peste o sută de producții puse în scenă în toată lumea. Printre proiectele recente se numără deschiderea Festivalului de la Arena din Verona, ajuns la centenar, în 2023, cu o nouă producție Aida de Verdi. Ce este cel mai dificil în punerea în scenă a unui spectacol în acest spațiu mitic pentru istoria operei?

La Arena di Verona misiunea mea era să creez o Aida care să se adreseze în același timp unui expert, dar și unui novice

S.P. – Arena este un loc unic, plămădit din tradiții infinite. Scena însăși este formată dintr-o serie de mici “deprinderi” care sunt evidente prin ele însele, trebuie să fie așa din simplul motiv că există. Cea mai mare provocare este dimensiunea: este greu să folosești întreg spațiul fără a-l invada, și cu toate astea să îți rămână loc și pentru „micile” momente. Este un festival deopotrivă pentru iubitorii de muzică, dar și pentru începători: misiunea mea era să creez o Aida care să se adreseze în același timp unui expert, dar și unui novice.

O.Ş-P. – În ultimii trei ani, ați semnat o serie de producții de succes, dintre care unele derulate în pandemie. Mă refer la Tosca (2021), la Teatrul Bolșoi din Moscova, la Rusalka de Dvořák, la Opéra National du Capitole de la Toulouse (o coproducție cu Opera din Israel și Mezzo TV); Alcina (2022) și Norma (2023) la Opéra de Lausanne; și două producții noi cu Nabucco la Teatro Colón, Buenos Aires (2022) și pentru a marca redeschiderea Operei Naționale din Coreea de Sud (2021, 2023). Cum ați lucrat cu aceste teatre de operă pe durata pandemiei?

Sper că am învățat cu toții în pandemie că faptul de a ne pierde umanitatea ar trebui să fie unica noastră frică

S.P. – Pandemia a creat mari dificultăți în programarea spectacolelor: producțiile de operă sunt de obicei planificate și programate cu 3 - 4 ani înainte, iar întârzierea și reprogramarea lor a pus mari probleme. Trebuie să spun că fiecare dintre aceste instituții a făcut toate eforturile pentru a se redeschide, pentru a-și menține angajamentele luate, pentru a-i susține pe artiștii care rămăseseră fără job-uri. Multe guverne au lăsat în plan secund lumea operei, ca și cum nu ar fi fost o prioritate: nu mă surprinde, pentru că până și cele mai importante și sacre momente (ca nașterea sau înmormântarea) au fost lăsate fără legitimitate, din teamă. Sper că am învățat cu toții că faptul de a ne pierde umanitatea ar trebui să fie unica noastră frică.

O.Ş-P. –  Revenind la Stefano Poda, care sunt planurile dumneavoastră în 2024-25? Ce puneri în scenă aveți în perspectivă, și cu ce teatre de operă veți colabora?

S.P. – 2024 va fi un an plin, ca și anii precedenți: lucrez la Rheingold, la Beijing, ceea ce este o adevărată provocare. Voi pune în scenă și Tamerlano la Samarkand. Voi face și o producție a unei opere contemporane, la Bologna, o nouă creație de Alessandro Solbiati, un mare compozitor și prieten. Pe timpul verii mă voi dedica operei  Aida, la festivalul de la Arena din Verona. Si voi continua colaborarea cu operele de care sunt legat, de la Toulouse, Lausanne, Tel-Aviv…

O.Ş-P. – Ca să încheiem tot cu Œdipe, ce propune Stefano Poda în montarea acestei opere pentru a convinge publicul din România să vină să vadă noua punere în scenă? Mă gândesc la faptul că în ultimii 30 de ani au fost mai multe montări ale acestei opere la București... 

S.P. – Opera Națională este mândră de această nouă punere în scenă: îl admir pe directorul Daniel Jinga pentru hotărârea de a merge pe scenă cu această operă gigantescă, într-un moment plin de evenimente și spectacole, în anul în care a avut loc și Festivalul Enescu. Plănuim o premieră în decembrie, pentru a sărbători finalul de an, și apoi marea inaugurare în ianuarie pentru a celebra Oedipe ca un monument al mândriei naționale.