Statul roman are obligaţia de a apăra refugiaţii de abuzurile românilor

FOTO Unian

Refugiaţii riscă să fie victime pentru a doua oară: prima oară în ţara de origine şi a doua oară în Romania. Printre persoanele bune sunt şi infractori, escroci care să solicite bani pentru transport sau cazare, care să fure, tâlhărească. Indivizi care nu nu ţin seama de vulnerabilităţi, ci dimpotrivă le exploatează la maximum. Toate analizele internaţionale vorbesc de riscul ridicat de abuzurile sexuale şi viol şi de trafic de persoane.

În momente de maximă criză precum războiul, populaţia refugiată este deosebit de vulnerabilă şi supusă unor riscuri ridicate de abuzuri de mai multe tipuri. Şi de astă dată oamenii obişnuiţi şi reprezentanţii ONG-urilor au făcut primii paşi de ajutorare, iar apoi autorităţile statului. Social media a fost de real folos. Însă bunele intenţii nu sunt suficiente pentru a proteja refugiaţii, pentru a le elimina riscurile pentru siguranţa şi sănătatea lor, pentru a le alunga temerile şi a le diminua suferinţa. Cunoaştem că mare parte din miile de refugiaţi (peste 70.000 ajunşi în Romania) sunt femei, copii şi persoane vârstnice. Tocmai aceste categorii speciale au nevoie de garanţii speciale fie că vorbim de copii, femei, fete, vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi alte persoane cu nevoi specifice. Au nevoie de măsuri de protecţie specială şi de tratamente speciale care să asigure accesul la servicii de sănătate de exemplu.  

Italia în aceste zile a declarat stare de urgenţă. Primul ministru al României, militar de profesie, scuze general de profesie, aflat la vamă, deci la faţa locului a declarat că încă nu există solicitări din partea Ucrainei de ajutor umanitar şi că încă nu există un flux mare de refugiaţi care să necesite instalarea unor tabere. Noi romanii suntem experţi în a reacţiona cu întârziere şi de prea puţine ori în mod preventiv. Nu avem obişnuinţa unor analize a riscurilor şi nu facem prognoze cu eficienţă. Transporturile noastre cu alimente şi carburanţi au ajuns în Ucraina la 5 zile de la începerea războiului. Când ne-am trezit şi noi să reacţionăm. S-au remarcat o serie de deficienţe la primirea în ţară de la faptul că nu există o coordonare eficientă a unor instituţii care să colaboreze cu profesionalism (care dintre organizaţii sunt responsabile pentru refugiaţi?). De asemenea s-au remarcat bariere de ordin juridic mai ales în cazul celor care nu deţineau documente sau cei care solicitau o formă de protecţie.  Nu vă spun că birocraţia e mare şi deasă, că unele documente care necesită completare nu sunt redactate în limba cunoscută de aceştia.  

După drumuri lungi, refugiaţii au nevoie de cazare şi sute de cetăţeni romani au declarat că-şi pun casele la dispoziţie, alţii că sunt dispuşi să asigure transportul de la vamă în alte oraşe ale ţării. Priviţi această imagine: o mamă cu doi copii mici, care nu vorbeşte nici măcar limba engleză, fuge în plin război, speriată şi obosită este întâmpinată de nişte romani, străini pentru ea, care se oferă să o ajute, să o ducă în nu ştiu ce oraş şi să o găzduiască nu ştiu unde. Cată credibilitate poate exprima un străin, o persoană fizică despre care nu ai habar? Cum să mergi în maşina lui şi să te îndrepţi sute de km spre o direcţie necunoscută. În acelaşi timp nu ai la îndemână nici un telefon mobil. Dacă e vorba de o organizaţie umanitară, de reprezentanţi oficiali şi de cazarea în spaţii comune precum hoteluri încrederea refugiaţilor creşte.  

Mi-au relatat prieteni că abordarea romanilor este agresivă, fie la vamă fie la Gara de Nord când au coborât din trenuri erau asaltaţi de romani care să le ofere pungi cu alimente.

Teama este justificată. O familie cu copii minori sau chiar minorii neînsoţiţi pot fi victime pentru a doua oară: prima oară în ţara de origine şi a doua oară în ţara de tranzit. Infracţionalitatea de orice tip este ridicată în Romania, printre persoanele cu intenţii bune sunt şi infractori şi escroci, indivizi care să solicite bani pentru transport sau cazare sau pentru obţinerea unor bunuri sau şi mai grav indivizi care să fure şi să tâlhărească. Indivizi care nu au empatie, nu ţin seama de vulnerabilităţi, ci dimpotrivă le exploatează la maximum.

Toate analizele internaţionale vorbesc de riscul ridicat de abuzurile sexuale şi viol şi de trafic de persoane.

De aceea, poliţia şi jandarmeria şi alte servicii specializate în apărarea securităţii şi protecţiei cetăţenilor sunt obligate să fie mult mai prezente la vamă sau în gări. Refugiaţii ar trebui să fie cazaţi de persoane care au acordul autorităţilor şi se află în evidenţa şi sub supravegherea autorităţilor. Dispariţiile şi violenţele sunt posibile.

Preşedintele României la telefon cu preşedintele Americii îşi arăta disponibilitatea ca România să devină hub de distribuţie a asistenţei umanitare pentru Ucraina. Preşedintele României nu ştie despre ce vorbeşte. Cred că domnia sa în toţi cei aproape 8 ani nu a vizitat niciodată vreun centru pentru migranţi din Romania. Şi nici vreun ministru de Interne sau Externe. Dar cu toţii se lăudă în mod nedrept în faţa Europei şi, iată, a Americii că avem resurse deosebite şi o remarcabilă capacitate de a primi refugiaţi. Am mari îndoieli.

Personal, am avut ocazia de a vizita in repetate rânduri centrele pentru migranţi, pentru solicitanţii de azil din mai multe zone ale ţării de la Bucureşti la Giurgiu, la Rădăuţi sau Şomcuta Mare. Am scris rapoarte publice despre condiţiile de cazare, tratamentul şi mai ales serviciile neacordate străinilor. Pe scurt vorbind de fiecare dată, în fiecare centru vizita situaţia era nesatisfăcătoare de la lipsa accesului la servicii de sănătate şi îngrijire la inexistenţa unor produse de igienă personală la lipsa unor medici, psihologi, asistenţi sociali sau jurişti, lipsa unor condiţii de igienă, spaţii de preparare a hranei sau camere special amenajate pentru copii şi dotate corespunzător. Nu poţi caza un copil de 5 ani împreună cu alţi 90 de adulţi.

Şi în acest caz, asistenţa juridică este esenţială şi prioritară. Refugiaţii au mare nevoie de hrană, îmbrăcăminte, de locuri de cazare dar şi de asistenţă juridică. Ei au nevoie de asistenţă şi tratament medical, fie că vorbim de copii, adulţi sau persoane vârstnice, de persoane care suferă de afecţiuni cronice. La Galaţi a fost înregistrat deja un prim deces al unui refugiat din Ucraina. Persoana era cazată într-un cămin studenţesc. Spuneţi-mi că era la dispoziţia lor un medic sau o echipă medicală, spuneţi-mi că la cazarea lor în cămin au fost consultaţi de medic, s-a realizat o evaluarea medicală, au primit medicamente şi cei aproape 600 de ucraineni cazaţi la Galaţi cunoşteau cui să se adreseze şi să raporteze faptul că printre ei sunt persoane cu nevoie de asistenţă medicală sau în situaţii de urgenţă medicală. Am îndoieli.  

Refugiaţii au plecat nu pe baza unei alegeri libere ci forţaţi de război. Au fost separaţi de familie, au fost lipsiţi de bunuri, poate unii şi-au pierdut nu doar casele şi bunurile ci şi persoane din familie în război, ucişi. Acum sunt expuşi unui risc mai mare de încălcări ale drepturilor omului pe parcursul migraţiei lor.

Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate într-un studiu „Corupţia şi traficul ilegal de migranţi” atrăgea atenţia asupra faptului că vameşii, poliţiştii şi soldaţii pot fi implicaţi în reţelele infracţionale de trafic de persoane sau contrabandă. Vă amintiţi de cazuri de poliţişti şi vameşi care au fost anchetaţi nu doar pentru complicitate cat ca organizatori ai unor reţele infracţionale.

A declara oficial că există spaţii de cazare şi hrană nu este suficient. Cine asigură protecţia şi siguranţa pe durata nopţii, cine se ocupă de asistenţa medicală pe timpul nopţii a unor categorii vulnerabile din punct de vedere al sănătăţii? Dacă de exemplu unii dintre refugiaţi au nevoie de internare în spitale, de intervenţii chirurgicale de urgenţă cum se realizează din moment ce refugiaţii nu cunosc limba pentru a-şi exprima corect suferinţele cronice, acuzele somatice sau nici nu deţin documente. Dacă vorbim de un minor neînsoţit cine îşi dă acordul?  

Într-o rezoluţie recentă, a Adunării Generale a ONU se preciza că statele au obligaţia de a exercita diligenţa necesară pentru prevenirea şi combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, să ofere protecţie victimelor şi să investigheze, să judece şi să pedepsească autorii violenţei împotriva femeilor şi fetelor.