Soluţii catastrofale (3): Închiderea balcoanelor, crimă cu premeditare

Pentru construirea de locuinţe din perioada socialismului românesc balconul a fost o binefacere. Locatarii s-au bucurat. Ei au populat balcoanele cu rufe, butelii, damigene, murături, cămări improvizate, vechituri, scule, cu tot ce nu mai încăpea în apartament şi cu plante, în cel mai bun caz.

Arhitecţii s-au bucurat. Ei au proiectat, în veselie, „blocurile cu sertare” agăţându-se, cu disperare, de unicul element de arhitectură ce mai putea scoate din anonimat faţadele monotone şi triste.

Ideea de a închide balconul cu sticlă ar trebui să le fie străină românilor. Tradiţia noastră în materie de locuinţe îşi are originea la sat, unde modelul caracteristic contează pe spaţiul intermediar dintre interior şi exterior. Din Dobrogea în Maramureş şi din Banat în Bucovina prispa casei e nelipsită. Pe una sau pe mai multe părţi, uneori de jur împrejur, cu sau fără balustradă (parmaclâc), mai joasă sau mai înaltă, cu întreruperi, scări sau excrescenţe pe 4 stâlpi (ceardac) prispa face farmecul locuirii în „casele pe pământ“. Înţelepciune? Sănătate? Funcţionalitate? Dragoste de natură? Cine nu s-a bucurat de tihna  oferită de prispa umbroasă, în zilele toride, şi adăpostită, în cele ploioase, are ce regreta.

Şi nu e vorba numai de locuinţa rurală; ideea de prispă a câştigat şi în casele orăşeneşti, în casele modeste, în casele boiereşti, conace, palate, biserici...

Şi nu e vorba numai de ţara noastră; mai puţin Nordul, cu zilele sale scurte şi vânturile reci, lumea întreagă se bucură de terase acoperite, portice, logii, galerii...

Vorbim de Bucureşti.

Economia de energie nu e o falsă problemă. Împachetarea cu polistiren e o falsă rezolvare întrucât studiile şi experienţa specialiştilor conduc astăzi spre alte soluţii: energii alternative, acoperişuri inteligente, faţade ventilate, case ecologice, „casa verde“ etc.

Împachetarea cu termoizolaţii cu fiabilitate neverificată şi cu comportare necontrolată în caz de incendiu e păguboasă şi periculoasă. Cu atât mai mult e închiderea cvasi-obligatorie şi „in corpore“ a tuturor balcoanelor.

Măsura nu e mai deşteaptă decât a fost dispoziţia de interzicere a aceloraşi închideri pe vremea societăţii socialiste multilateral...

E chiar mai proastă.

1. Din închiderea balcoanelor multă lume va avea de pierdut: locatarii se trezesc izolaţi de aerul de afară şi ambalaţi în plastic. Balconul ermetic va îngreuna aerisirea încăperilor şi va deveni o crescătorie de muşte captive.

Temperatura de vară din aceste „geamlâcuri“ va face să crească temperatura de vară din apartamente. Efortul aparatelor de condiţionare va consuma mulţi kilowaţi în plus şi va creşte uzura motoarelor, spre bucuria furnizorilor.

Aspectul blocurilor de locuit se va întoarce la sinistrele „cutii de chibrituri“ împânzite de sinistrele cercevele albe dispuse fără un studiu sau o coordonare a faţadelor pe orizontală şi pe verticală.

2. Din închiderea balcoanelor unii vor avea de câştigat: primarii care vor drena banii şi vor acumula capital electoral; furnizorii de tâmplărie, furnizorii de geamuri, furnizorii de termosistem; societăţile de montaj inclusiv celor care închiriază de schele.

3. Din nefericire bucureştenii locuiesc într-un oraş cu pericol seismic.

Nu vreau să mă gândesc cum vor rezista, la zguduielile balcoanelor, amărâtele de panouri din PVC cu geam termopan fixate cu spumă şi câteva dibluri. Câţi se vor trezi cu ele în cap?

Nu vreau să mă gândesc cum va arăta amărâtul de polistiren fixat în cuie şi fibră de sticlă.

Cine va plăti reparaţiile? Dar vieţile?

Doamne fereşte!