Sibiu 1989 (7): Percheziţii prin casele „teroriştilor”

0
0

Partea a şaptea a dezvăluirilor făcute de locotenent-colonelul (r) Victor Manfred Burtea, care în decembrie 1989 era ofiţer de contraspionaj, ne poartă în tenebrele diversiunii „securişti = terorişti”, pusă la cale de autorii loviturii de stat din decembrie 1989.

Supravieţuitor al măcelului din 22 decembrie, măcel dirijat de locotenent-colonelulul Aurel Dragomir, Burtea descrie degradarea umană la care s-a ajuns în acele zile, în care „teroriştii” au fost înghesuiţi în Bazinul de înot al UM 01512, marea unitate comandată de Dragomir.

“La un moment dat, cred că în ziua de 25 decembrie, la marginea bazinului au apărut procurorul militar colonel Socaciu, de la Procuratura Militară Braşov, în uniformă, şi locotenent-colonelul Dragomir Aurel cu nelipsita sa escortă înarmată.

Colonelul Socaciu ne-a explicat că suntem cu toţii consideraţi «terorişti» care au acţionat împotriva «revoluţiei democratice» şi că urmează să fim judecaţi pe rând de către Tribunalul Militar al Frontului Salvării Naţionale. Atunci am auzit pentru prima oară de existenţa unei asemenea organizaţii în România. Urma să fim audiaţi individual, iar Tribunalul să decidă soarta fiecăruia. Am apreciat acest lucru un progres. Urma să fim judecaţi individual, nu împuşcaţi individual. Desigur, nici perspectiva unor ani de puşcărie nu era de natură să ne liniştească.


Important este că dr. Iancu a profitat de această «audienţă» pentru a cere urgent materiale medicale. Din «umanism» i s-a permis să meargă, sub escortă, la cabinetul medical al UM 01512 pentru a prelua unele materiale elementare. Am considerat aceasta o victorie!


A venit şi a trecut Crăciunul lui 1989 şi noi tot la blidul de fasole cu slănină ne încolonam...


Aşteptam, într-o continuă presiune psihică să fim chemaţi la anchetă pentru a răspunde unor învinovăţiri aberante. Printr-o încercare la fel de stresantă treceau familiile noastre. Auzise tot oraşul că fuseserăm arestaţi de către Armată, dar nu se ştia cine mai trăieşte şi cine nu, nu se ştia în ce situaţie se află fiecare.


După ce m-a căutat la morga Spitalului Judeţean Sibiu, familia mea a încercat să mă identifice printre arestaţii din Bazin. Abia pe 29 decembrie, printr-o cunoştinţă, un colonel de la UM 01512, au aflat că sunt arestat. Băieţii mei, care atunci aveau 5, respectiv 3 ani, s-au bucurat strigând: «Tata trăieşte, tata trăieşte!»


Treptat, rândurile noastre au început să se subţieze. În primă urgenţă au fost scoşi din Bazin ofiţerii şi subofiţerii de la Serviciul Circulaţie al Miliţiei, pentru că în Sibiu se instalase un haos total. Blindatele lui Dragomir răscoleau pavajul şi «arau» parcurile; semafoarele erau distruse; nenumăratele patrule şi filtre puneau în primejdie viaţa oamenilor. Au urmat colegii de la Serviciul Judiciar al Miliţiei, căci furturile şi jafurile la drumul mare erau în toi.


A fost prea târziu pentru a mai afla ceva despre lucrurile jefuite de militari din biroul de obiecte confiscate de la contrabandişti (ţigări, băuturi alcolice scumpe, aparatură electronică, valută), toate preluate, bineînţeles fără forme, de către subordonaţii locotenent-colonelului Dragomir. După 22 decembrie, când noi eram deţinuţi la Bazin, patrule formate din 2 militari înarmaţi şi un civil cu banderolă tricoloră pe braţ, şi el înarmat, au efectuat percheziţii la domiciliile «teroriştilor», căutând obiecte care să dovedească vinovăţia acestora. Cu ocazia acestor percheziţii se «confisca» orice obiect de valoare le cădea sub mână, de la aparatură electronică portabilă, la bani sau bijuterii. Evident că nu aveau mandat de percheziţie, că nu încheiau vreun act constatator, că nu dădeau vreo explicaţie privind motivele acţiunii lor. Faptul că aveau «ordin verbal de percheziţie» de la comandantul lor trebuia să fie suficient.


Apoi, la sfârşitul lunii decembrie, au fost scoşi din Bazin colegii de la Serviciul Paşapoarte. Se deschiseseră frontierele şi numeroşi cetăţeni cereau urgent paşapoarte.


Pentru noi, «teroriştii» rămaşi în Bazin, rutina masă – toaletă a continuat până în ajunul Anului Nou, când, spre stupefacţia tuturor, pe marginea Bazinului a fost instalat un televizor alb-negru. Atunci am aflat ce evenimente se petreceau în România revoluţionară. Am comentat, fiecare în felul său, componenţa noii echipe de conducere a ţării, forfota de actori şi scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi din jurul acesteia. Ce ne-a surprins pe toţi a fost numirea generalului Nicolae Militaru în fruntea Armatei române. Un trădător, dovedit ca agent GRU, un bezmetic mânat de o ură viscerală împotriva Securităţii care îl demascase. Aflând şi de crima săvârşită împotriva colonelului Trosca şi a subordonaţilor săi de la USLA, ne-am temut ca nu cumva şi noi, «securiştii-terorişti» arestaţi în Bazinul de înot, să împărtăşim aceeaşi soartă.


La fel de mult ne-a uimit prezenţa în conducerea ţării a spionului de profesie Silviu Brucan, client vechi al contraspionajului român.


Între timp, Procuratura Militară începuse să îşi facă serios treaba. Aproape zilnic erau convocaţi din Bazin, spre audiere, zeci de «reţinuţi». Unii nu se mai întorceau, dar alţii, probabil «suspecţii», reveneau. La începutul lui ianuarie 1990, numărul nostru scăzuse la circa 250. Treptat au început să se destindă şi relaţiile dintre noi şi «paznici», adică acei elevi-militari aşezaţi în «dispozitiv» pe marginea bazinului. Băieţii au început să înţeleagă că nu suntem «terorişti», aşa cum li se spusese, ci oameni normali şi paşnici. Acceptau, timid, chiar şi dialoguri cu ofiţerii care ieşeau din bazin pentru a merge la grupul sanitar.”

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite