Şi noi ce facem? Aşteptăm să ne cadă clădirile în cap la un viitor cutremur catastrofal!

0
0
Publicat:

Este uluitor cum statul român nu învaţă din ce s-a întâmplat la noi,  în Turcia şi în alte zone ale lumii. Periodicitatea cutremurelor mari în România ne spune că putem oricând să ne aşteptăm la un cutremur catastrofal, cum a fost cel din 1977, sau chiar mai mare. Ce-a făcut statul român din 1977 până în prezent, pentru atenuarea  consecințelor unui astfel de cutremur major? Mai nimic! Cine va răspunde pentru miile, poate zecile mii de morţi, pentru pagubele materiale imense? Guvernele trecute, prezente şi viitoare, Parlamentul, pentru că nu iau măsurile ce se cuvin sau nu emit legislaţia necesară, însoţită de responsabilităţi şi pedepse mari.

Statul ar trebui să se trezească, în al 12-lea ceas. De la preşedinte, la guvern şi Parlament. Dacă nici imaginile din Turcia nu-i trezesc la realitatea crudă, şi nu trec la măsuri importante şi decisive, pentru atenuarea consecinţelor unui posibil cutremur catastrofal, ar trebui alungaţi din fruntea ţării. Prin alegeri sau prin orice alte mijloace! Pentru că nu protejează vieţile a zeci de mii de români, trimişi la moarte de către stat, în cazul unui viitor cutremur catastrofal.

Care este situaţia actuală

Imaginile din Turcia ne arată ceva. Câteva clădiri rămase în picioare în urma cutremurului, înconjurate de mii de clădiri prăbuşite. Ce a făcut diferenţa? Construcţia clădirilor, care a ţinut cont de cerinţele protecţiei împotriva cutremurelor. Spre deosebire de cele care nu au ţinut cont, cele mai multe, şi care au dus la moartea a mii, posibil zeci de mii, de oameni. Care aveau încredere că instituţiile statului turc şi-au făcut treaba pentru care au fost plătite, culmea, din banii cetăţenilor, inclusiv a celor morţi în urma cutremurelor. Turcia are, ca şi România, o experienţă în privinţa consecințelor aduse de cutremure. N-au învăţat nimic. Nici Turcia, nici România.

Avem doar în Bucureşti circa 2400 de clădiri expuse riscului de a se prăbuşi la cutremur. Poate mai multe, că nu ştiu să fi fost expertizate toate clădirile vulnerabile. Avem zeci de licee „centenare”, cu structura de rezistenţă veche de peste 100 de ani. Rezistă ele la un viitor cutremur produs, eventual, când copiii se află la şcoală? Nu ştie nimeni răspunsul!

La cât de indiferente şi „nesimţite” sunt autorităţile române, inclusiv în faţa morţii a zeci de mii de români, nu-mi fac iluzii că se va schimba ceva, după ce consecinţele cutremurelor din Turcia se vor atenua în media românească.

Fac un apel la parlamentarii români. Singura instituţie care poate mişca din loc „nesimţirea” celorlalte autorităţi din România. Ne trebuie urgent o lege dură, intitulată „Măsuri pentru protecţia populaţiei de consecinţele unui cutremur catastrofal”.

Legea trebuie să prevadă clar obligaţiile şi atribuţiile autorităţilor române în materie de protecţia populaţiei, termene precise pentru aplicare acestor măsuri şi, mai ales, sancţiunile şi pedepsele drastice, mergând până la închisoare pe ani mulți, aplicate  celor care, deşi în funcţii de conducere, pe banii cetățenilor, nu se achită de cele prevăzute în lege. Expertizarea clădirilor cu risc de prăbuşire, inclusiv pe banii statului, este obligatoriu să fie prinsă în lege.

Aceleaşi obligaţii trebuie să revină şi proprietarilor de clădiri, privaţi sau de stat. Un bloc care se dărâmă la cutremur demolează  şi  clădirile din jur, omoară oamenii nevinovaţi care trec pe stradă în acel moment nefericit. Deci proprietarii nu pot fi lăsaţi să ignore regulile stabilite de lege pentru consolidarea sau demolarea clădirilor care nu mai pot fi consolidate.

Legea trebuie să prevadă inclusiv expropierea în interes public a clădirilor pe care proprietarii nu vor sau nu pot să le consolideze. Ce  interes public este mai important, altul decât viaţa cetăţenilor nevinovaţi aflaţi în clădiri, sau în preajma lor, expuse distrugerii la un cutremur catastrofal?

Posibil să fie nevoie şi de o strategie naţională pentru atenuarea consecinţelor unui cutremur catastrofal. Avem specialişti, putem apela şi la cei pricepuţi din Japonia şi alte ţări care se preocupă de aceste riscuri, care să înveţe populaţia şi autorităţile ce trebuie făcut înainte de producerea cutremurelor. După ce s-au produs, ne rămâne doar să ne plângem morţii!

Vine anul 2024, an electoral. Dacă acum nu se rezolvă cu o astfel de lege, care să salveze viaţa a zeci de mii de români, morţi fără vină, din cauza neglijenţei statului, condus de oameni plătiţi din taxele şi impozitele românilor, atunci când? Nici nu se ştie dacă mai avem timpul necesar să implementăm o astfel de lege!

Ce să facă cetăţenii de rând, dacă statul nu trece la măsuri de protecţie a lor în faţa cutremurelor?

În primul rând să aibă grijă cu cine votează în 2024. Eu voi vota doar acel partid care iniţiază o astfel de lege. Altfel, nu mă duc la vot!

În al doilea rând, invit societatea civilă, ONG-urile, să pună presiune pe autorităţi, inclusiv cu proteste şi manifestații în Piaţa Victoriei şi la Parlament, pentru a rezolva odată această problemă gravă, care pune în pericol vieţile a zeci de mii de români. Invit ONG-urile, indiferent de profil, să se organizeze şi să lupte cu toate forţele pentru promovarea unei astfel de prevederi legislative. Aşa cum am luptat împotriva OUG 13. Reţelele sociale ne stau la îndemână pentru organizarea unei astfel de bătălii, pentru protejarea vieţilor noastre şi ale copiilor noştri.

Cele văzute în Turcia nu trebuie să rămână fără urmări. Şi România se află într-o situaţie asemănătoare. Cu clădiri şubrezite de cutremure anterioare, care sigur nu rezistă la un viitor cutremur catastrofal.

Nu trebuie să aşteptăm să ne plângem morţii, aşa cum văd că aşteaptă statul român! Iar dacă noi, românii, nu obligăm statul să ia măsurile necesare, ne merităm soarta. Inclusiv să ne plângem zeci de mii de morți la un eventual cutremur catastrofal!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite