„Se îngroaşă gluma“, spune Cătălin Ştefănescu. Şi are dreptate FOTOREPORTAJ

Chiar dacă e abia la a treia ediţie (ceea ce înseamnă că încă e un eveniment tânăr), Festivalul Jazz TM deja se laudă cu nume mari ale genului care au urcat pe scena amplasată în Piaţa Victoriei din Timişoara. Anul acesta capetele de afiş au fost Marcus Miller, Liv Warfield şi Dianne Reeves.

De cum ajungi în centrul Timişoarei te întâmpină scena deştept plasată în faţa Operei. Clădirea bine luminată seara constituie un fundal excelent pentru un spectacol de jazz. Intrarea la eveniment e liberă, ceea ce de obicei te duce cu gândul la un spectacol uşurel, fără prea mari pretenţii. Ei bine, nu e aşa. Anul ăsta Grammy-urile artiştilor care urcă pe scenă sunt numeroase. Iar asta se vede în calitatea show-ului.

Dar să începem, nu-i aşa, cu începutul.

În prima zi, deschid festivalul băieţii de la Brum. E greu, la peste 30 de grade Celsius să animi publicul, dar sound-ul lor e curat şi se descurcă bine. Nu e jazz-ul la care te aştepţi, ăla "tradiţional", e un electro cu influenţe de jazz. Şi e bine, că atmosfera deja încinsă de la natură se încălzeşte şi la figurat.

Urmează Aufgang. Rami Khalifé şi Aymeric Westrich sunt un mix ciudat, libanezo-francez, cu un amestec de jazz, muzică electronică, clasică, orientală (fireşte) şi trance. Abstract şi fascinant. Uşor psihedelic.

Pe scenă urcă prezentatorul evenimentului, Cătălin Ştefănescu. "Se îngroaşă gluma", spune vedeta TVR.

Şi cam are dreptate, că tensiunea creşte puţin, odată cu Marcus Miller (foto jos), pe care îl aşteptăm înfriguraţi. Omul care i-a compus piese lui Miles Davis, care a cântat cu Michael Jackson, Herbie Hancock, Elton John sau Billy Idol şi-a adus la Timişoara muzicieni impecabili şi un album "Afrodeezia"/c, care sună al naibii de bine. Sunetul e bun, se aude bine de peste tot din piaţă. Băieţii pe scenă se coordonează perfect. Se simte bucuria de a cânta împreună. Publicul e încântat. Singurul regret e că la un moment dat se termină recitalul şi noaptea e încă tânără. Dar mai sunt două zile şi artişti de neratat.

Înainte de întâlnirea cu presa, Marcus Miller a ţinut să se plimbe puţin prin centrul Timişoarei. Singur. Pe jos. Să simtă energia oraşului, să vadă împrejurimile, să se inspire. I-a plăcut ce a văzut. Şi nouă, apropo. Şi mulţumim!

Ziua a doua avea să o aducă în deschidere pe tânăra Ana-Cristina Leonte. O voce pe care/de care e bine să auziţi. Sensibilă, plăcută. E de luat acasă. Pe CD. 

Urmează The Ruff Pack. Un amestesc interesant de hip hop şi jazz. Şi un baterist (Daru Jones) expresiv şi talentat, care nu iartă tobele şi are schimbări de ritm care stârnesc publicul. Când cei trei muzicieni ai grupului se adună de la Viena şi New York se întâmplă muzică. Şi e pe bune. "Timişoara e frumoasă", se aude în română de pe scenă din gura basistului Stephan Kondert. Mândru că a i-a ieşit bine fraza, se întoarce spre colegi şi mai dă o rundă. Li se alătură Mino Cinelu (foto jos), la percuţie adiţională.

Francezul, care îmi aduce aminte un pic de Yannick Noah (cu nişte codiţe exotice pe ceafă) s-a născut cu ritmul în sânge. Îi place la Timişoara, aşa că a mai rămas o zi, chiar dacă Marcus Miller e deja în drum spre casă sau spre un alt concert. În backstage povesteşte despre instrumente muzicale. A căutat şi prin Timişoara. Îi recomand să îşi cumpere un nai. Îmi spune că ştie instrumentul, dar nu poate cânta la el. Dar a auzit de Gheorghe Zamfir, pe care l-a văzut în Franţa, pe când avea 17 ani. "E un maestru". Ne uităm împreună pe youtube la câteva piese ale românului. "Sper să ajung să îl cunosc în persoană", spune Mino. 

Nebunia e pe cale să înceapă. Protejata lui Prince, Liv Warfield, urcă pentru prima dată pe o scenă din România. Îi are alături pe Prince’s NPG Hornz, sau mai pe româneşte "suflătorii lui Prince", nişte băieţi care se distrează cu saxofoane şi tromboane, dar în acelaşi timp dau lecţii de muzică. Şi da, cântă cu Prince, că d-aia se numesc aşa. La probele de sunet se hârjoneau ca nişte copii pe scenă, glumeau, se distrau. La fel se joacă şi în spectacol, doar că acum sunt în faţa unui public încă ţintuit în scaune.  

Liv simte că se poate mai mult. "Haideţi să petrecem!", spune ea, iar acorduri de R'n'B şi rock'n'roll, cu un pic de jazz şi o orchestraţie a la carte fac să răsune Piaţa Victoriei. Publicul a umplut deja scaunele, mulţi stau în picioare. De fapt, nu stau. Dansează. Aplaudă. Simt. Vibrează. Şi se bucură de fiecare piesă, într-un schimb de energie incredibil cu scena. 

Un moment instrumental o aduce pe Liv în public, cu o tamburină pe care o scutură drăceşte. Aleargă plină de energie şi îndeamnă oamenii să danseze. Un domn trecut de prima tinereţe, care stătea iniţial pe primul rând, în stânga primarului Timişoarei, e deja în extaz şi dansează frenetic în zâmbetele celor din jur. Câteva fete i se alătură voluntar. Sunt voluntarele festivalului, care nu îşi mai pot stăpâni entuziasmul. Oamenii care dansau pe culoarele dintre scaune vin în faţa scenei, iar Piaţa Victoriei e toată un dans nebun. Se descătuşează energii, se aplaudă, se ţipă. Între Liv şi public nu mai sunt bariere. 

Se îngroaşă gluma, vorba lui Cătălin Ştefănescu. Din nou. Nimeni nu mai ţine cont de căldura de afară, nimănui nu îi mai pasă de nimic. Liv Warfield s-a descălţat şi umple scena cu mişcări desprinse parcă dintr-un dans tribal. O acompaniază Ashley, o fată din care nu crezi că poate să iasă o asemenea voce angelică şi senzuală în acelaşi timp. Parcă o şi văd într-un cor de gospel din "Sister Act", cu Whoopi Goldberg alături. Mă vede cu aparatul foto în mână. "Să-mi trimiţi şi mie nişte poze, te rog, îmi spune înainte să urce pe scenă". 

Cu asemenea muzicieni în concert îţi vine să iei Andrele, Andreele, Bănicile şi Deliile, să le aliniezi în faţă şi să le pui să ia notiţe. Cam aşa se face un spectacol. Cam ăştia sunt muzicienii care fac show cu adevărat. Cam pe aici e nivelul, dacă înţelegeţi ce vreau să zic. 

Te întrebi, fireşte, de unde atât talent vărsat în oamenii ăştia? De unde atâta har de la Dumnezeu? Dracu' ştie! Oricum, nici nu mai contează, oamenii sunt în extaz. Deliric.

Liv urcă doi oameni din public pe scenă, alături de ea: o tânără cu mişcări care nu crezi că există în realitate şi un tânăr îndrăzneţ. Aiurit şi aburit, românul nu stă mult pe gânduri şi o înşfacă pe cântăreaţă şi îi aplică un sărut. Apoi sare de pe scenă şi e gata să-şi rupă oareşce oase. Liv e şocată, dar râde. E bine. A vrut iubire, i-am arătat noi "iubire", zice careva din public. Şi râdem şi ne amuzăm. Eu am prins momentul pe video. Îl revăd. Hohote de râs. 

La final, după bisuri, Liv e epuizată. Nu se desparte de un trandafir roşu pe care l-a primit în timpul gig-ului. Dar e fericită, e un început de turneu european reuşit. Se pozează cu fanii. Din când ân când îşi aranjează pe frunte bentiţa făcută din lauri aurii, care nu are decât rolul de a-i decora fruntea năduşită. Mai stă puţin de vorbă cu ceilalţi muzicieni, apoi se retrage discret în camera de hotel.

Jazz TM mai are o zi. A treia şi ultima pe anul ăsta. Hai să vedem ce poate să se mai întâmple. Până acum, astrele jazz-ului s-au aliniat frumos, iar organizarea e bună. La mai mare!