Schimbarea regulilor, din nou? Pentru cine? Amendamentul SAFE și interesul național

Regulile de achiziții SAFE, concepute inițial pentru situații de urgență, sunt din ce în ce mai frecvent percepute ca limitând concurența în favoarea anumitor furnizori. În acest context, amendamentele propuse ridică îngrijorări suplimentare, întrucât ar putea permite reconfigurarea rezultatelor prin crearea unor cadre transversale între programe și prin agregarea obligațiilor de localizare, ceea ce ar avea ca efect slăbirea concurenței la nivel de proiect și diminuarea angajamentelor industriale.

FOTO ARHIVA

În același timp, este esențial ca deciziile privind capabilitățile militare critice să rămână independente de influențe politice și să fie bazate pe evaluări transparente și competitive, astfel încât să servească atât interesele de securitate națională, cât și pe cele economice pe termen lung.

Cadrul de achiziții pentru apărare al României, în baza instrumentului european SAFE, este supus unei noi analize, nu din cauza obiectivelor sale, ci a modului în care regulile continuă să evolueze. Ceea ce a început ca un mecanism de urgență, conceput pentru a accelera achizițiile în domeniul apărării, s-a transformat, într-un timp relativ scurt, într-un sistem puternic centralizat.

Ordonanța de urgență adoptată în noiembrie 2025 pentru implementarea instrumentului SAFE al UE a fost, în principiu, destinată să permită achiziții rapide ca răspuns la nevoi urgente de securitate. Aceasta a introdus proceduri simplificate, inclusiv achiziții negociate fără publicare prealabilă, și a stabilit un mecanism de coordonare centralizată, condus de Cancelaria Prim-ministrului, pentru a accelera procesul decizional și a asigura alinierea între prioritățile de apărare și cele industriale.

Cu toate acestea, încă de la început, structura a ridicat întrebări cu privire la posibilitatea de a favoriza, chiar și indirect, un grup restrâns de furnizori europeni consacrați, în special pe cei deja poziționați în cadrul structurilor industriale aliniate SAFE. Prin accentul pus pe viteză, coordonare centralizată și cadre de cooperare predefinite, sistemul risca să restrângă competiția, nu neapărat prin excludere explicită, ci prin modul în care procesul în sine era conceput.

De la competiție la pre-aliniere

Ultimul amendament propus indică o continuare și o accentuare a acestei direcții. În esență, propunerea introduce mai multe elemente noi:

Un prim amendament ar permite autorităților să desemneze „unul sau mai mulți furnizori” încă de la început și să încheie un „acord de cooperare” cu aceștia (de exemplu, operatori economici afiliați) pentru unul sau mai multe proiecte SAFE finanțate în România. Acest lucru ar putea permite crearea unui cadru amplu, transversal între programe, anterior definirii contractelor individuale. Aceasta reprezintă o escaladare structurală a modelului existent, trecând de la facilitarea achizițiilor la reconfigurarea rezultatelor.

Mai critic, se înțelege că amendamentul introduce un mecanism care permite unui singur furnizor să participe în mai multe programe, agregând în același timp obligațiile de localizare. În cadrul regulilor actuale, pragurile de localizare, de regulă în jur de 60%, se aplică la nivel de proiect. Însă, prin permiterea combinării acestor cerințe între programe, un furnizor ar putea concentra localizarea în anumite proiecte, livrând altele în mare parte în afara României.

Într-o astfel de structură, conformitatea riscă să devină mai degrabă formală decât substanțială, atingând pragurile agregate pe hârtie, dar slăbind participarea industrială la nivel de proiect. Pentru a preveni eludarea cerințelor de localizare, furnizorii selectați ar trebui să fie obligați ca, odată cu fiecare comandă, să își extindă progresiv prezența în economia reală din România. Acest lucru ar dilua intenția inițială a SAFE, care este de a asigura localizare reală, echilibrată și valoare industrială concretă în România pentru fiecare program.

În al doilea rând, amendamentul ar deschide o cale legală pentru creșterea valorii contractelor după atribuire, inclusiv prin ajustări în care cantitățile sunt reduse, iar prețurile cresc. Și vedem deja acest lucru: chiar ieri, ministrul Apărării a declarat public că unii furnizori au depus o ofertă inițială, iar ulterior, după discuții și în momentul în care contractul urma să fie pregătit pentru semnare, au revenit cu o majorare de 30% față de prețul inițial. Exact tipul de situație care apare atunci când nu există o competiție reală.

„Am început discuțiile, și acesta este un element nou pe care îl anunț, când am demarat discuțiile în jurul SAFE, au existat unii producători privați de muniție care au anunțat un preț. Acum, când urmează să semnăm contractele, revin la noi cu aproximativ 30% în plus. Acei 30% suplimentari vin peste ceea ce au anunțat din proprie inițiativă. Nu vom accepta acest lucru”, a spus  Radu Miruță, Ministrul Apărării. Chiar daca nu a numit nicio companie, se poate presupune cã ar putea fi vorba de Rheinmetall, fiind sigura companie care a beneficiat de o semnare de memorandum cu Guvernul României.

Ministrul a continuat și a zis că nu va ceda în fața presiunii: „Sectorul privat nu ne poate împinge să acceptăm prețuri mai mari doar pentru că trebuie să semnăm contractul până la sfârșitul lunii mai 2026”.

În al treilea rând, dacă un contract individual nu este semnat până la 30 mai 2026, autoritățile române pot fie să anuleze procedura fără plata de despăgubiri, fie să o transforme într-un contract de achiziție comună până la 31 decembrie 2027. Deși, la prima vedere, această opțiune ar putea părea că menține programul, în practică ar putea conduce la erodarea treptată, sau chiar completă, a obiectivelor de localizare ale României, întrucât dezvoltarea industrială și termenele de livrare (până la 31 decembrie 2030, conform Regulamentului SAFE) devin din ce în ce mai dificil de respectat odată cu fiecare întârziere.

Așteptările publice merg în direcția opusă

Această evoluție este cu atât mai relevantă atunci când este analizată în raport cu percepția publică actuală din România. Date recente din Barometrul Securității Naționale indică faptul că aproape 70% dintre români consideră că producția internă de apărare ar trebui prioritizată în detrimentul achizițiilor externe. Peste trei sferturi susțin utilizarea fondurilor SAFE în moduri care generează beneficii economice concrete în țară, locuri de muncă, dezvoltare industrială și reziliență pe termen lung.

Aceste rezultate indică o schimbare mai amplă de percepție. Cheltuielile pentru apărare nu mai sunt privite exclusiv prin prisma securității, ci și ca un instrument strategic pentru dezvoltarea industrială națională. În acest context, achizițiile sunt așteptate să consolideze capacitățile interne, să păstreze valoarea economică în țară și să construiască reziliență pe termen lung.

În același timp, apar îngrijorări că beneficiile fondurilor SAFE ar putea fi concentrate în rândul unui număr limitat de furnizori europeni consacrați. Acest lucru creează o discrepanță tot mai vizibilă între așteptările publice și direcția politicilor.

Mai puțină competiție, fără avantaj real de viteză

Din perspectiva industriei, implicațiile sunt semnificative. România are în prezent acces la o gamă largă de parteneri din domeniul apărării, competitivi la nivel global. Însă, într-un sistem în care desemnarea furnizorilor poate preceda competiția, aceste alternative riscă să fie excluse nu pe baza capacității, ci pe baza modului în care este conceput procesul.

Dacă cerințele sunt ajustate sau solicitările de informații nu sunt lansate în mod egal, rezultatele achizițiilor pot reflecta o aliniere structurală, nu o evaluare reală. În timp, acest lucru nu doar că subminează încrederea în proces, dar reduce și puterea de negociere a României, în ceea ce privește prețul, termenele de livrare, transferul de tehnologie și participarea industrială.

Principala justificare pentru acest model a fost viteza. Achizițiile centralizate și negociate sunt prezentate ca fiind necesare pentru a răspunde unor termene urgente. Însă acest argument devine dificil de susținut dacă furnizorii favorizați nu sunt cei care pot livra cel mai rapid. În astfel de situații, urgența începe să pară mai degrabă o justificare decât o necesitate reală.

Dacă competiția este redusă, iar viteza nu este demonstrată în mod clar, rațiunea pentru evitarea procedurilor deschise devine tot mai greu de apărat. Ceea ce este prezentat ca un compromis, viteză în detrimentul competiției, începe să pară mai puțin o necesitate și mai mult o alegere de design. Întrebarea devine inevitabilă: dacă sistemul nu oferă nici competiție reală, nici viteză, ce este de fapt prioritar?

Guvernanță, credibilitate și interes național

În esență, aceasta este o problemă de echitate și încredere. Un sistem care permite alinierea timpurie a furnizorilor, ajustarea cerințelor și decizii centralizate are dificultăți în a demonstra că rezultatele sunt stabilite pe baze corecte și transparente.

Instrumentul SAFE a fost conceput pentru a consolida baza industrială de apărare a Europei prin investiții rapide și coordonate. Însă viteza, de una singură, nu este suficientă. Fără transparență, competiție și aliniere cu interesele economice naționale, valoarea pe termen lung a acestor investiții poate fi diminuată. România se află acum în fața unei alegeri clare: poate opta pentru achiziții rapide prin mecanisme tot mai controlate sau poate menține un cadru competitiv care să susțină atât dezvoltarea capabilităților, cât și a industriei.

Fără acest echilibru, ceea ce se câștigă în viteză riscă să se piardă în încredere, și, în final, în interesul național.